Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU MINE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 803 pentru CU MINE.
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... a mea ureche, Când în trup odată se stinge viața, Și-n nerve se-ncheagă recele meu sânge. Va trece lumescul răsfăț de la mine, Vinul și nectarul Libanului dulce Nu vor fi în stare să-mi gâdile gustul; Bătrânețea pleacă la pământ grumazul, Pășesc cu-ntristare spre mormântul rece... Femei mult amate, a cărora brațe Au fost ca un leagăn desfătărei mele, Eu vă las cu pace, așa au vrut soarta, Amorul să trăiască etern de la mine Și să nu-nflorească nici odinioară Primăvara dulce pentru bătrânețe. Iar tu, o, iubite tinere, grăbește De culege vara florile frumoase, Căci tânăra vârstă un ... nu pot să greșească. Nu fiți la nimică aspri peste samă, Iertați nătărăii îngâmfați și mândri, Iertați neînvățații, iubitori de sine, Și făr’ de mânie cu greșiții voștri, Căci aceste fapte sunt gloria voastră, Iar acele rele, hulă și ocară. Iertând slăbiciunea celor cu prihane, Vă vor iubi cei slabi cu inimi curate; Și ce avem, oare, mai sacru în lume Ca bunavroință a fraților noștri? Și care om, oare, n-au căzut vreodată ... și oftezi odată, Și apoi uiți iarăși sfaturile mele, Căci lumea înșeală, cugetul orbește... Viind, însă, ora cea mai de pe urmă, Vei gândi la
Constantin Mille - Drept prolog
... Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine Ori paria al lumii strivit și-ades flămând, Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine, Copilă tinerică cu ochii de lumine, Sau babă înălbită colțunul împletind, Oricine-ai fi tu, care răzleața ta privire Asupra astor rânduri acum ai aruncat, Gândește-te l ... nălucire, Gândește-te la negrul din neagra omenire, La mic ca și la mare, la slab și la bogat, Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând, Și nostalgii frumoase de dragoste și bine, Și visuri ideale, și visuri dulci, senine, Și ... le este cercul prezentului barbar, Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume E numele dreptății de-o mie de ori sfânt! Destul e pentru mine să văd a mea cântare Că a produs în piepturi un lung oftat de dor Și cum un pic de rouă ...
Ion Luca Caragiale - Bacalaureat
... dar chiar așa buni prietini, nu pot să zic. — Las' că știu eu... — Ei? — Ei! trebuie numaidecât să te sui în birje cu mine, să mergem la el, să-i vorbești pentru Ovidiu. Cititorul trebuie să știe că madam Caliopi Georgescu are trei copii — Virgiliu, Horațiu și Ovidiu ... și caută, mă-nțelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetățeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială?... Profesorul se uită la mine aiurit, fără să-nțeleagă. Eu urmez... — Bunioară, am văzut absurdități în școalele noastre; am văzut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnați a sta un an repetenți, fiindcă n-au avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înțelegi bine ... împiedica pe un tânăr dispus să învețe Dreptul, să piarză un an, fiindcă nu e tare la Morală... Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tânărul să o îmbrățișeze?... Ba nu, spune d-ta! Profesorul holbează ochii la mine și mai aiurit... Văzându-l așa, îmi zic: „nu merge! nu merge cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... soare a unei caise, așa sunt obrajii tăi și tot așa de mirositori... Mi-aduc aminte ca acum când veni Ștefăniță, prăfuit și cu vestmintele rupte, la castelul din Hârlău. Dăte cu ochii de mine și-mi zise: Oană, tu te închini la soare? La sfântul soare? Ei, da, la sfântul soare. Dar nu la soarele de iarnă, care pare ... simt ca doi cărbuni în amândoi obrajii... Și i-aud sărutatul lui... DOAMNA TANA: Te mângâia? OANA: O, mă alinta... Și umbla binișor-binișor cu mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna ... și supt nepotul meu... DOAMNA TANA: Da, stă încă... OANA: Plăieșii îl așteaptă să vie iarăși... O veni, n-o veni... Cine știe? DOAMNA TANA: Cu cine semăna? OANA: Cu mine, bietul tata, bunul tata, sfântul tata! Dar șaducea și cu Ștefănică... Rotunjor în obraji, bălai, cu nasu-n sus... DOAMNA TANA: La chip... OANA: Statu potrivit... lat în spete... DOAMNA TANA: La trup... OANA: Iute la mânie... DOAMNA TANA: La porniri ... ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Și le spusese ce-a visat: C-ar fi ascunsă-ntr-un izvor O fată-a unui împărat. În fața lui, cu barba sură, Stau slujitorii din palat, Și, triști, cu mâinile la gură, Îl căinau că-i fermecat. Trăiți la dânsul din părinți, El le zâmbea cu ochii buni: Ca tot nebunul, pe cuminți, Îi socotea pe ei nebuni. * Pe scoborâșul unei văi, Într-o pădure încâlcită, Era pe măgura dintăi O ... firii tale. În lumea ta locuitor Sau mort, pierdut în vremi senine, Tu ești de-acum nemuritor Căci ești de-a pururea în mine. Eu te-am iubit așa cum ești (Nemuritoare cum mă știu): Cu forme crude, omenești, Dar cu suflare de om viu. Căci viața e în legea firii Cea mai semeață-nfiripare Fiind un fel al nemuririi Cu conștiință de ce are. Și tu-mi ești drag atât de mult, Atât de dulce îmi ești drag, Că dac-ar fi să mă ascult ... Privea uimit. Credea c-o vede Acuma pentru prima oară. Deasupra lui, pe-un vârf de tei, Un piept rotund de turturică Ce se-mbuca cu ...
Vasile Alecsandri - Rada (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Rada (Alecsandri) La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate, Buți mari, ne-ncepute De câte cinci sute, [1] Ș-altele mai mici De ... se trece Că-l vinde Rădița, Rada crâșmărița, Și-l beau cazaclii, [2] Negustori de vii. Iar unul din ei, Căpitan Matei, Cazacliu bătrân Și cu moartea-n sân, La Rada căta, Din suflet ofta Și-apoi cuvânta: ,,Rado, Rădișoară, Mândră viișoară! Ia-mă tu pe mine Că te-oi ținea bine Și ți-oi da eu ție Ruble chiar o mie, Papuci în badii Aduși din Indii, [3] Blană lungă, moale ... în ochii româncei, și fie cât de sărac, el e preferat unui avut nevrednic. Românul asemenea își arată simțirile lui în următoarea zicală: ,,Mai bine cu un voinic la pagubă, decât cu
Cincinat Pavelescu - Lui N. Mihăescu-Nigrim
... Cincinat Pavelescu - Lui N. Mihăescu-Nigrim Lui N. Mihăescu-Nigrim de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Cu epigramele-ți naive Din nou în gheara mea încapi: Ovidiu a scăpat de mine, Tu de prostie n-o să scapi. II A-nceput să spuie Într-o zi Ovid: Nigrim dacă vine În oraș la mine ...
... Iacob Negruzzi - Durere Durere de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Era atât de frumoasă Și-așa dulce îmi vorbea, Cu ochirea sa duioasă Pân-în suflet mă privea. Și cu mintea-n rătăcire Eu la dânsa mă uitam Și-un vis lung de fericire Lângă dânsa eu visam. Într-o sară-ntunecoasă Ah! i-am ... Și ochirea sa cea blândă Crud și rece m-a privit. Și de-atunci durere-amară Ce mă arde ca un foc, Duc cu mine-n orice țară, Duc cu mine-n orice loc. Și cu mine orișiunde Am s-o duc pe-acest pământ Pân' cu mine
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot ... jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la ... Meropa, Atalia și altele mai multe, Declamându-le toate cui vrea să te asculte? Negreșit îmi vei zice, țin minte ce îmi place, Dar cărțile cu mine e greu să se împace. Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunaluri sub nume de dreptate, Mai lesne pot să ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... Tu vreai să-mbeți, copilă, bărbații-ntunecoși Cu plete lungi pe umeri, cu bărbi ce te-nspăimântă Puternici ca mânia pe care ei o cântă Cu glasuri răgușite, când pleacă la război! De ce zâmbești ? Aruncă cununile de foi Și pune diademă pe fruntea ta senină ! Ce-ți. pasă dac-ai ... puternici marturi ai apărării lor, De-ar vrea să-i năvălească sălbaticul popor — Și-n codri ei lăsat-au, de-ar fi vro mișelie, Cu opt centurii Quintus pe-aproape să se ție. VI Acolo fete blonde cu ochii de azur Cântau sinistre cânturi de luptă, și-mprejur Flăcăi înalți, sălbatici, jucau cu vuiet mare Războinicele jocuri a ginților barbare. Pe lavițe-așternute cu albe piei de ied Bărbați stau în șiruri, iar cupele cu mied Oprite lung la gură trec vesele și-ntruna, Din om în om. Iar astăzi paharnic e Hiltruna, Copila cea frumoasă, că-i vechiul obicei ... ultima suflare Un semn știut de bucium. IX Și semnul a intrat Prin codri ca un țipăt, și codrii s-au mișcat. Atunci cu pas de vifor din negura pădurii Năvalnic iese Quintus ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... Ѧ . Tata nu era în București să-mi spuie, mama știa carte numai grecească. În via grădinii lucrau câțiva olteni; vreo doi dintr-înșii erau cu călimările la brâu și știau carte. Mă rugai de unul, care mi se păru mie mai procopsit și pe care îl recomanda către mine și numele lui (îl chema Alisandru). El îmi spuse, pe picior lângă un dud favorit al meu, ce-l găurisem de mai nainte și prin ... zic, versuri pe moarte, zece d-o para, dar eu nu le-aș fi dat nici pe zece parale unul, pentru că le aveam dimpreună cu mine la mare ipolipsis (după cum se vorbea p-atunci). Mi se părea că pe mine m-a orânduit Dumnezeu sa luminez neamul, dar când îmi intră în mână Liricele lui Atanasie Hristopol, mi se tăie tot cheful de ... d-lui în anul 1820; dar pesemne c-au rămas netipărite, căci eu gândeam că cum le vor vedea la tipografie, făcute mai vârtos de mine, și apoi și cu litere latinești, numaidecât or să le tipărească, fără parale, — pentru că eu nu dedesem nici o para dlui Carcalechi. Din mila lui Dumnezeu s ...