Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CÂMPIE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 328 pentru DE CÂMPIE.
Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri) Noaptea albă de Vasile Alecsandri Noaptea-i albă, luminoasă, Ceru-i boltă de opal. Toată zarea-i scânteioasă, Tot izvoru-i de cristal, Căci pe lume-acum domină Spaima vechilor stejari, Sora morței cea mezină, Iarna cu-orizonuri mari. Astfel gerul e de tare Cât îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare, Și cenușa de sub foc. El lipește ochi cu gene, Pe drumeț îl face orb, Și în cuiburi, chiar sub pene, Crapă ouăle de corb. Câmpul lung și lat albește Ca un strat de mărgărint. Alba lună sus lucește Ca icoană de argint Și apare nemișcată În abis nemărginit Ca pe marea înghețată Un vas mare troienit. Miezul nopței!... totul tace! Lumea pare un mormânt, Unde mort ... Cot! Iepurașu-n trei picioare Saltă, fuge ușurel, Pe zăpada lucitoare Săpând urme dupe el, Pe când barba argintie Al uncheșului străbun Se târie pe câmpie Ca o coadă de păun. Unde pleacă, unde zboară?... Iată-l vine spre Siret Și pe deal mi se coboară Ca un bulgăr de omăt. El în lunc-acum pătrunde Să descopere cu drag Primăvara ce s-ascunde Înlăuntrul unui fag. Iepurașul se răpede Naintând din salt în salt
Alexei Mateevici - Basarabenilor
... Alexei Mateevici - Basarabenilor Basarabenilor de Alexei Mateevici Să știți: de nu veți ridica Din sânul vostru un proroc, În voi viața va seca, Zadarnic soarta veți ruga, Căci scoși veți fi atunci din joc Și ... năzuinți și frământări El trebui facla să-și aprindă Și-n el pe toți să vă cuprindă. Și-n țara voastră va purcede Pe drum de spini și chinuire Cu gloata celor cari l-or crede; Și duh aprins de înnoire Va duce-n propovăduire. El jalea vechilor câmpii Numa-ntr-o lacrimă va strânge, Din spic, din strugurul de vii În stropi va scurge ape vii: Din spic — sudori, din viță — sânge Le va sorbi și nu-ți mai plânge, C-atunci ... mai bun în lume, Iar el va ști să vă îndrume Acolo, unde va zări C-a voastră stea va răsări. Dar știți: de nu veți ridica De printre voi pe-acest proroc, În voi viața va seca, Zadarnic soarta veți ruga, Căci scoși veți fi atunci din joc Și-ți rămânea fără ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni rareori se îndurară Să tulbure liniștirea cestui popul prost și blând. Iar când istoria cruntă altor nații auzim, Și de dânsa ne e scârbă, de cruzimi ne îngrozim; La cești români cu priință ni-i drag ochii a întoarce, Ce întocmai ca poporul de Omir prea lăudat, Care la marginea lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se bucura. În acești munți de-ntâmplare o tabără călătoare Din Franța nimerise în timpul unei furtuni, Unde sosind n-auziră răcnete îngrozitoare, Ca a hoților de codri ce trăiesc cu prădăciuni; Ce acolo ospețimea pe nemernic primea, Îi da lăcaș de odihnă, îl încălzea, îl hrănea. Deci acești europei mândri s-au mirat de ospețimea Acestor păstori cucernici, și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei istețime, Dacă omul firesc este mai bun și
George Coșbuc - Dunărea și Oltul
... și câmpii de-neci, Ori ți-e firea ta de-a rupe Maluri pe-unde treci? Rup și maluri câteodată Și fac holdele de pier, Iar când plouă mult la munte Cap de om eu cer. Dar nu-i asta, maică sfântă, Nu de asta-s tulburat, Ci de câte văd mi-e milă, Maică, și-i păcat! Tu, pe unde-alergi prin lume, Vezi și țări și munți frumoși, Neamuri ce-și vorbesc ... lor. Vezi și-aici poporul nostru Cel din veac adus pe-aici, Sprintene și mândre fete Și flăcăi voinici. Și ți-e dragă țara asta De români, căci te iubesc Dar tu nu cunoști de-a-ntregul Neamul românesc! Eu de unde vin, mâhnitul, Furios spre șes scobor, Căci de unde vin, e spaimă. Groază și fior. Tot români sunt și pe-acolo, Neam din veac pe-aici adus, Dar pe gâtul lor și astăzi ... de-a pururi Sulițele stau. Sfânta libertate este Nume gol pe-al lor pământ: Cei nedrepți sunt cei puternici, Singuri au cuvânt! Ah, de ... ciudă pe dușmanii Cei ce l-au călcat. Iar de-nec și mal și oameni, Nu mai știu ce fac nici eu Că mă simt
Cincinat Pavelescu - În goana artei
... Cincinat Pavelescu - În goana artei În goana artei de Cincinat Pavelescu Lui Caragiale Nebun, sălbatic, fără frâu, Prin arătură și prin grâu, Peste livezi, peste câmpii, Sărind bariere și hotare Și șanțuri largi și ... A exclamat: Ce animal! Și-a râs c-un râs spiritual Ca râsul oricărui măgar adevărat. Și râsul lui parcă zicea: Eu bănuiam de la-nceput! Ce s-a-ntâmplat i se cuvine; De
... să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte. Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! Deasupra mea doi sori s-aprind Și-mi văd sufletul vesel! Chiar azi, haihui! eu voi chema Pe cel ce moare, hahaha ... în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de ... Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să ... Satană! Apoi el moare blăstămând, Căci lui îi pare ca și când În râs Menard i-ar zice: Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de ...
... frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori, Și-n aer parfumul al florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe, Și-n toată natura cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor! Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină, Și-n lunca pătrunsă de razele ei Zburau caii noștri cu aripi de zmei. Mergeam noi în cale ca umbre tăcute, Pe-un covor de frunze, pe cărări pierdute, Și-n tăcerea nopții ce ne-nconjura, Sufletele noastre ca și noi zbura, Zbura ca doi îngeri din stele în stele ... pătruns de simțire, Îmi zise atunce, cu-o dulce zâmbire: Acum este ora când geniul sfânt Aude și vede minuni pe pământ. E ora ferice de sfântă uimire Ce-n suflet revarsă fiori de iubire. Spune-mi dar acuma, tu, ce ești poet, Ce poezii cântă inima-ți încet? Dacă vrei să afli taina ce mă-ncântă, Iată poezia ... re-nviat deodată, Ș-un soare mai ferbinte în ceru-mi s-a aprins, Ș-o lume fără margini, frumoasă, desfătată, Ca o câmpie
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
... Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele ... apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer ... lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește o ființă, și toate sunt pustie. Facă ... fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit Și care-aici vrun nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele ... apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer ... lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește o ființă, și toate sunt pustie. Facă ... fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit Și care-aici vrun nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ... odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, Imens răsunătoare când geme de durere... Durerea e obștească: acid e-al ei sărut... Tu însuți, Eminescu, o cunoșteai din fașe: Înlănțuindu-ți gâtul cu brațele-ucigașe Te-a ... strop cu strop, în taină, din nevăzute urne Necunoscute lacrimi alunecă prin aer, În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți Cu negură de visuri, când singur îți arăți Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți, Când raza ei coboară peste câmpii și munți, În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă, Când mările respiră o dulce adiere, Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere, Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca pe mireasă... Poete, stai de strajă! Spre culmile măririi Insuflă-i, ca să lupte, a geniului scânteie, Copil al României, o, bard menit să steie Alături
George Coșbuc - Povestea căprarului
... George Coşbuc - Povestea căprarului Povestea căprarului de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1899, nr. 1 (25 nov.) Când ne-au respins de la movilă, Căzurăm mulți pe-aceste lunci. Și-ntreg un regiment atunci, De ce-a văzut, a plâns de milă. În șiruri strânse și-mproșcând Necontenit cu foc mulțimea, Se da-ndărăt dorobănțimea, Loc turcilor pe șes făcând. Curgea și mult și iute focul ... văzut, Îngenuncheat acolo-n cale, Trăgând spre-arapii ce din vale Veneau mereu. O, n-am crezut Că omul în mânie poate S-azvârl-așa de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam mereu, Și i-am strigat de ... stă să moară, Și că-i păcat de Dumnezeu. Nevrând să-l lase pe câmpie, Și să-l aducă neputând, El sta cu mortul, dus de-un gând: Străjer răzbunător să-i fie! Dar turcii vin, tot vin, un roi, Și tot mai larg li-e-n urmă pasul Acum nici ... i-a-necat apoi coloana Și nu i-am mai văzut apoi. Înfiorat și-acum îmi bate Cu jale inima, când scriu: Strivit de turci, să mori de