Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ SA SE GÂNDEASCĂ

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 374 pentru FĂRĂ SA SE GÂNDEASCĂ.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

... cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, La marfa lui gândește, iar ... dese un crâcimar Scăpând de judecată și de globiri prin mită, Decât limbutul nostru înșiră la o masă. El nici se mai răsuflă, asudă povestind, Se teme să tușească, și crede-n gândul său Că limbă n-ai în gură, ești totul o ureche, Nu-ți lasă pic de vreme să ... tu o vorbă. Acufundat în gânduri smeritul Varlaam, Când intră într-o casă se-nchină până jos, Pre toți îi salutează și-ntr-un ungher se pune, Plecându-și în jos ochii, grăind din vârful limbii Metaniile trage, pășește-ncetinel. Înfricoșatul nume al Domnului Hristos La toată vorba-l pune. Plecare ... Până acuma țara la cârmuirea lui, Ș-în mintea lui nu-ncape cum după el n-oftează, Orice copilă ce simte amorului văpaie. Pre el se ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

... lor, însemnând în el orice văzu mai de însemnat. Acel jurnal, ce nu este știut românilor — pentru care îndestul vorbește — nu de mult se făcu cunoscut lumei învățate. Scrierea este în limba arabă și este foarte rară. Un exemplar — din care d. Belfur întreprinse traducția sa la Londra — fu cumpărat la Allep în patria autorului și orientalistul englez nu mai putu găsi alt manuscript, oricât cercetă în bibliotecele din Constantinopoli ... dobitoacelor. Iată descrierea audiinței patriarhului la domnul de atunce, Vasilie Lupul, precum ne-o spune însuș arhidiaconul: „Marți dimineață la opt șubat (fevruarie) înălțimea sa beiul înștiința pre al nostru stăpân patriarh că se găti a se vede cu el, și pe la amiază veni silihdarul într-o trăsură fără roate, ce se cheamă în limba lor sanie. Era ger și căzuse mult omăt; nu îmbla cu căruțe sau care, ce cu sănii, pentru că pe așa vreme ... cunoștințile sale, superioritatea sănătoasei lui judecăți, adâncele lui științi de înțălepciunea cărților vechi și nouă, atât în limbele străine cât și creștinești și turcești, bărbăția sa și iscusința ostășească covârșesc puterile destoiniciei omenești. Adevărat că el

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un ... nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește ... clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care vede zilele-i frumoase Strecurându-se întocmai ca fantasme legendari... Vede casa-i părintească și cu streșinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărâmate... Rândunelele pe-alături dau ocoale neîncetat; Mumă-sa-n pridvorul verde o privește cum ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 ... datorie să nu întinzi crimele pe soarta compatrioților tăi; pentru aceasta după vrednicie auzi de la noi unele ca aceste: Bucură-te, zid în care se sprijinesc relele nenorociților! Bucură-te, liman în care se oploșesc relele dureri ale osândiților! Bucură-te, Maică din care izvorăsc păraile cele otrăvitoare! Bucură-te, inimă care porți lăcomie de prisos! Bucură-te, suflet ... mai mârșavi și mai necunoscători a celor ce ne fac rău sau bine, deci, pentru ca în viitorime șezătorii pe scaunul tău să se ferească de a se face și ei părtași acestei cuvântări, strigăm cu însetare: Bucură-te, cauză al cărei efect stinge bucuria muncitorilor de pământ! Bucură-te, mană ce îndestulezi ... a ți ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... la Iași în Curtea domnească, cu care împușca la ospețe și Țeremonii. Turcii ar fi voit să se slujască cu cartușe, dar n-au cutezat fără voia guvernului rusesc: cartușele negreșit ar fi trecut în partea noastră. șeful carantinei (mort acum), patruzeci de ani slujind în slujba oștenească, de când era ... mai adânc, și prin acest chip a putut ajunge cu sabia pe ucigașul său și împreună cu el a căzut. Tot se sfârși. Turcii rămaseră biruitori. Moldavia se curăți, ca la 600 arnăuți se împrăștiară prin Besarabia; nevăzând nici un chip de a se hrăni, toți au fost datori Rusiei pentru ocrotirea ce le a arătat. Ei trăia nedetelnici și nedesfrânați; totdauna îi putea vedea cineva în ... biciușca, și căluții lui merg destul de iute. Dacă vrunul din ei stă de osteneală, el îl deshamă suduind grozav, și îl lasă pe drum, fără a se mai griji de soarta lui. La întoarcere e sigur că-l va găsi la acelaș loc, păscând în ticnă iarba verde. Adeseori se ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... pe altă nație ar fi adus-o într-o desăvârșită deznădejde și anarhie, toate aceste le-am suferit cu durere, însă cu răbdare, și țara fără guvern urmează încă a se guverna singură și de la sine; căci nu putem numi guvern pe acela ce-și mărginește atribuțiile sale numai întru a închide, a ... pe la moșii, fugăriți de către zbirii domnești, văzându-și țara ocupată cu armii străine, și prin urmare în neputință materială de a se întruni în pace, de a se pune chiar în relație cu acei trimiși de către curți spre a cerceta nevoințele țării, se văd dar siliți a arăta prin lumina tiparului care sunt planurile lor, care sunt reformele ce le socot mai neapărate pentru țară. Prin ... a apăra pe Moldova de toți cei ce ar putea să o calce, păzind-o în starea întru care a fost mai înainte fără a i se face vreo nelegiuire, sau să sufere ca să i se facă vreodinioară cea mai mică dezbinare sau despărțire. 4) Moldova va fi stăpânită și cârmuită după pravilele și canoanele sale, fără ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... și turcilor este închinată, iară nu cu sabia luată" [1], au iscălit după mijlocirea baronului Tugut, c. c. internunțiu la Constantinopol, diploma prin care Bucovina se da Austriei. Atunce ținutul Cernăuților, jumătate din ținutul Sucevei, cu vechea capitalie a Moldaviei, Câmpulung cu administrația sa cea republicană, episcopia Rădăuților, mănăstirile Putna, Sucevița, Solca, Voronețul și alte atâte locașuri sfinte, toate zidite, împodobite și înzestrate de vechii și vitejii noștri domni ... noi știm că zilele lui Ghica s-au numărat. Și mai degrabă s-ar deschide mormintele decât gura noastră. Capigebașa zâmbi de bucurie; trăsurile sale se mișcară și fața sa posomorâtă se învie pentru un minut. Un rob intră în odaie; boierii răsăriră, dar, când văzură cine era, se liniștiră. Robul se închină până la pământ. — Slăvirea ta, zise el, Bogdan-beg a trimis doftori să te vadă. Boierii se făcură galbeni ca ceara, mai că nu se puteau ține pe genunchi. Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce ... astâmpere focul. Fotachi

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... povesti este bătălia de la Baia , un nume care trebuie să ne aducă aminte atât de vitejia strămoșilor, cât și de starea înflorită în care se afla odată acest târg, astăzi sat, și pe care, după atâte veacuri, il vedem astăzi încercându-se a se reîntoarce prin industrie la vechea sa celebritate. De la întemeierea Principatelor Românești, Ungaria a făcut pretenții de suzeranitate asupra lor. Încă astăzi vedem un jurnal din Pesta, Ielenkor , puind ... era în stare de a o nimicnici cu totul, și aceasta brațul său a și isprăvit-o. Matei Corvin, dinaintea căruia se retrăseseră riga Boemiei, Podiebrad, împăratul Germaniei, Frideric, și chiar Mohamed II, cuceritorul Constantinopolului, spaima Europei, cum se înțelege de la sine, nu puteau să sufere în apropierea sa un domn ce nu vroia a cunoaște de stăpân decât pe împăratul cerului. "Bizuindu-se puterii sale, zice vornicul Ureche, și meșterșugului său, cu care pe mulți din vecinii săi i-au surpat și i-au supus, care de multe ... iarăși pe tron pe Petru Aaron, ce fusese odată domn al Moldovei și care, izgonit de Ștefan cel Mare, cu un alt pretendent numit Berendel, ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea legiunilor n-a putut să se mănție și a trebuit să dispară fără urme în potopul de barbari năvălitori" și că "naționalitatea română s-a născut exclusiv numai din contopirea slavilor ce venise să se așeze în țările noastre cu elementele romanizate de peste Dunăre, aduse ca captivi" (eufonia este a d-lui Radu Rosetti) "în urma neîncetatelor ... plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate științifică și pot conduce la câteva dovezi convingătoare. Lucrul se schimbă când trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte nu sunt cu putință, unde judecata se întemeiază adeseori pe elemente prea subiective și unde e totdeauna greu (iar la noi - cu lipsa unei tradiții literare statornicite - mai greu decât aiurea) să ... Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... În inima-mi fierbinte d-atunci vărsai duhoarea, Veninul tău de șarpe d-atuncea îl strângeam. Al tău suflet de iazmă în crunta-ți aiurare Se spăimânta de mine, ca cuget mă privea, Și grijile-mi plăpânde i se păreau mustrare, Și mila-mi ca urgie adânc îl sfâșia. Cu alte lacrimi nouă îți dam o sărutare Și te lipeam la pieptu-mi strigându ... a curăți, Ca urmele de șarpe, și urma după tine, Cu apa cea sfințită în preajmă a stropi. Pribeag vei fi în lume, fără lăcaș, culcare, Și cin' te va atinge se va simți turbat; Nici viermii în mormântu-ți nu vor afla mâncare, Că vor muri d-otravă din trupu-ți veninat. Acea iazmă de groază ... unelti, Lipind a voastră faptă l-a altora lucrare, Lăcusta la columbe, pre sine-a vă feri. Dar ziua se ivește, himera se desface Ca fumul risipită d-al aurorii vânt; Dezmădulata iazmă începe a-mi da pace, Și-n inimă-mi, în minte lucește iar ... a însemnat, A voastră pomenire și negrele-ți păcate Vor îngrozi urmașii când vor striga: Ingrat! Și omul cu credință în marea ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... Din frageda vârstă fecioarele blânde     S-au fost învățat A slăvi pe Domnul, cu inimi-nfrânte     Și rugi ne-ncetat; Abia zarea zilei se ivea pe dealuri,     Ele se scula De aprindea candeli, smirnă pe oltaruri     Și de se ruga. Sânta liturghie cu dulce cântare     Ele o serba, Și ale lor versuri în acele oare     Spre cer se urca. Cu-aceste rugi sânte și mumele triste     Jertfea ne-ncetat A lor rugi smerite, lacrimi umilite,     Celui Preaînalt; O! dă-le lor ... copiii, gândind că ei poate     Vor fi ascultați. “...Vai mie! le zice, fiici făr’ de păcate,     Piei! nu mă lăsați!â€� Deci ele se roagă... și Domnul aude     Tristul lor suspin. Dar iată deodată... un somn le cuprinde,     Adorm toate lin... O tăcere mare atunci se făcură     Ca într-un mormânt; Se auzea numai că un corb cârcniră     Și câinii urlând... Iată că răsună ora miezei nopții,     Și vânt se stârni, Ce tulbură râul, zbuciumă pereții,     Și colbul porni. Iată și menuntul cel de-apoi sosește,     Sunând întristat... Clocotul stâmpește, din pământ zbucnește     Drac înfricoșat ... Păgânului toate, pân’ și a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>