Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE PE GROZAVUL
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 313 pentru FACE PE GROZAVUL.
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi ... către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl și întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare ... spun eu, că poate să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și după aceea n ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieși pe poartă ca vântul, și după dânsul carăle cu merinde, cu bani și vreo două sute de ostași, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoțească. După ce trecu afară de împărăția tatălui său și ajunse în pustietate, Făt-Frumos își împărți toată ... a o face d-abia au ajuns până în câmpia unde ai văzut oasele cele multe. Se duseră acasă la dânsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă și se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc și îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ținu masă trei zile d-a rândul ... Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită. Atunci el întrebă ...
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... foc, plin de activitate, un diplomat iscusit; aleargă în sus, în jos; când îl cauți, îl vezi cu gazete în mână; când îl cauți, se face că e zăpăcit, capul îi e cât o baniță, tot cu dușii după lume are d-a face. Va fi făcând vreo treabă? Dumnezeu știe, că noi nu vedem nimic, și nici dumnealui nu vede mai nimic, mai vârtos din ale trebii. Are ... ziseră deodată amândoi dalcaucii. Atâta aștepta s-auză și coconul Drăgan, căci dumnealui are și bunătatea asta de a nu prea se încrede pe părerea dumisale; atât, zic, aștepta, și unde se scoală odată năbădăios: — Hai! auzit-ai? organicesc , mă! politicesc? pe românește; ce vorbe sunt astea? V-ați luat toți după Eliad ăla. Du-te și schimbă vorbele, că vă ia dracu pe toți! Hai! organic ! organicesc , mă! organicesc , învață românește! — Organic și politic e mai românește, domnilor, zise junele cu smerenie. — De unde până unde ... e cam limbut, și-l dete afară zicându-i să-și prescrie hârtia. Îi rămaseră însă în ureche vorbele lunatic și lunaticesc și întrebă cam pe departe
... m-am adâncit în idei filozofice asupra omului. Așa sunt gândurile ce se nasc în fața focului, noaptea, când toată lumea odihnește. O idee aduce pe alta și într-o clipală face jurul pământului. Să venim însă la sugetul acestui articol. Numele de Borsec îmi pricinuiește totdeauna un amestec de simțiri, cu atât mai curios că ele ... Dintâi îmi aduce un soi de fiori reci, care îmi încrețește pielea întocmai ca și când ar fi să intru într-o apă cu gheață. Pe urmă mă desfătează prin înfățișarea unor figuri gingașe și plăcute și, în sfârșit, mă face să râd din toată inima, de oarecare întâmplări comice și de oarecare ridicole, care au jucat un rol însemnat în societatea Borsecului din vara trecută ... fieștecare luptaș din acel război, până și cel mai mare erou, se vede silit a părăsi câmpul gloriei și a se face nevăzut ca un fugar... Grupele se deșiră, dușmăniile se uită și toți în sfârșit se depărtează de la fântână cu pasuri repezi. După cura de ... pătimaș se odihnește vro două ceasuri de chinurile ce a suferit la fântână. Vai însă de acea odihnă! Ea seamănă cu cea de ...
Ștefan Octavian Iosif - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah
... am să mor. Văzui marea cea mare la țărmul mării, Cînd tatăl meu m-a dus acolo Să facem sare. De voi muri pe mare Și de m-or azvîrli în apa-adînvă, Veni-vor chiții lacomi, Vor înota în preajmă-mi și vor întreba: Care din ei să ... lui Pa'ansu, — El însuși puse foc. Și-a fost ieșit din minți. De voi muri în flăcări, Cădea-vor bîrne-aprinse Pe leșul meu, Și-afară vor fi țipete grozave De oameni cari aruncă apă Ca să omoare focul. Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde ... alții vor striga cu glasul aspru: "Uitați-vă, SaĂ¯djah e mort !" Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui mort pe Pa-lisus, El s-a fost stins de bătrînețe, Albite-i erau pletele. De voi muri bătrîn, cu plete albe, Veni-vor bocitoarele ... a-nveșmîntat în haine albe Și-apoi i-au coborît în groapă. De voi muri acasă și m-or îngropa La capul satului, spre răsărit, pe deal, Acolo unde iarba crește-naltă, Adinda va veni, și haina-i de mătase Încet, încet de tot, o să atingă În treacăt iarba-naltă ...
Multatuli - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah
... am să mor. Văzui marea cea mare la țărmul mării, Cînd tatăl meu m-a dus acolo Să facem sare. De voi muri pe mare Și de m-or azvîrli în apa-adînvă, Veni-vor chiții lacomi, Vor înota în preajmă-mi și vor întreba: Care din ei să ... lui Pa'ansu, — El însuși puse foc. Și-a fost ieșit din minți. De voi muri în flăcări, Cădea-vor bîrne-aprinse Pe leșul meu, Și-afară vor fi țipete grozave De oameni cari aruncă apă Ca să omoare focul. Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde ... alții vor striga cu glasul aspru: "Uitați-vă, SaĂ¯djah e mort !" Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui mort pe Pa-lisus, El s-a fost stins de bătrînețe, Albite-i erau pletele. De voi muri bătrîn, cu plete albe, Veni-vor bocitoarele ... a-nveșmîntat în haine albe Și-apoi i-au coborît în groapă. De voi muri acasă și m-or îngropa La capul satului, spre răsărit, pe deal, Acolo unde iarba crește-naltă, Adinda va veni, și haina-i de mătase Încet, încet de tot, o să atingă În treacăt iarba-naltă ...
Ion Luca Caragiale - Gazometru
... în 1897 Duminică... Tren de plăcere... Sinaia... Lume! lume după lume! O splendidă și generoasă zi de vară. - Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte ... zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați-vă - zice - colo vizavi! Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleț alb. - Ce? adică?... întreabă d. Iancu. - Aș! zice madam Niculescu. - Acu ... apucăm trenul întâi! Leoarcă până la piele, cu toate umbreluțele, madam Ionescu și madam Niculescu cobor cât pot mai iute, drăcuind ploaia, și foarte necăjite pe d. Nae și pe d. Iancu, fincă nu vin mai degrab' și râd mereu ca nebunii, parcă e de râs. Ba încă d. Nae le mai și tachinează - mereu ... E potop... D. Iancu zice: - Strașnică ploaie, d- le! - Teribelă! zice madam Ionescu. - Ploaie regală, d-le! zice d. Nae. La un moment, cocoanele alunecă pe clisa șoselii și cad pe
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... ți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi! Cruță pre biata țară. Doamne! sloboade oștile aceste de păgîni; vină numai cu cîți moldoveni ai pe lîngă măria-ta și noi chizeșluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști ... și urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe și dare de bani, să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții; pe de alta, sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa cerură voie să rămîie a-l întovărăși. Acesta ... fapte, își aflaseră scăpare lîngă Alexandru, care, plătindu-i bine, îi avea hărăziți; iar oștile moldovene, sub căpitani creature a lui, le ținea pe margeni; slobozînd însă pre ostași pe la casele lor, le mărginise în puțin număr. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lungă vorbă cu Moțoc ... Iliaș, urmînd în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrînată domnie, se duce la Constantinopol, unde îmbrățoșă mahometismul și în locul lui se sui pe
... tragă cu urechea la gura ei. Avocatul face la vreme o mișcare inteligentă și scapă. Ea face mișcarea ei grațioasă cu cele trei dește, întâi pe buze, apoi la stomac.) Ei! Da, uitasem!... Anghelica!... Da' (închide ochiul stâng și cu un zâmbet plin de intenție) ai înțelegut unde bate vorba Tarsiții ... ai? să-i înveți ce să spuie... Martori găsim noi. Tânărul: Mai întâi, domnule avocat, eu vreau să dau divorț fiincă n-o mai iubesc pe dumneei... Avocatul: Dar dacă dumneei te iubește pe dumneata? Cocoana (pufnind): Em... p'! (Face din buze un zgomot onomatopeic.) Tânărul: Și este luxoasă... și... Avocatul: Da, amice, te cred; dar astea nu sunt motive... Cocoana: Jur eu ca mama ... la urechea avocatului: acesta se dă degrabă într-o parte. Mișcarea grațioasă a cocoanii.) Tânărul: Dumneei, domnule avocat, am martori, umblă toată ziulica pe la tanti ale dumneei; știu eu ce face dumneei pe la tanti ale dumneei? că dumneei are vreo patru tanti. Cocoana: Olio! ce spui, țațo? nu zici cinci ?... ba încă șase! (volubil) pe Răduleasca, pe Popeasca, pe Ioneasca, pe Otopeanca, pe Hurdubiloaia, ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... crescut feciorii și fata până a ajuns ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților ... ta n-are voie să bată cum îi place și nici tu n-ai voie s-o asculți cum bate. Dacă vrei s-o iei pe Ileana, lapădă-te de tronu-mpărătesc, pe care ar fi să mi-l moștenești tu când o vrea Dumnezeu să mă cheme de aici; lapădă-te de tron, și atunci, rămâneți: tu ... cu leac, să-i trimetem pe copii să se plimbe pân lume un an; un an să n-aibă voie nici unul să puie piciorul pe pământul împărăției noastre, și peste un an să mai vorbim: boală trecătoare. Ochii cari nu se văd se uită. Împăratul chemă pe unul câte unul dintre feciori, și fiecăruia le spuse porunca hotărâtă, scurt și apăsat, așa că nu mai era chip să mai zică băiatul nici ...
Ion Luca Caragiale - O admirabilă lucrare literară
... l’intelligence se met en arrière pour voirâ€�. Onor. d. A. Pencovici, directorul Monitorului oficial, al Tipografiei statului și al Internelor, ține grozav de mult să-l vedem. Să vedeți cum: ne-o spune d-sa însuși. Domnului A. Pencovici îi cere șeful de atelier text ... A. Pencovici — voiește și vei putea! — o vrea și o are! Oficiosul se folosește de ocazia Probarului și, vrând să-l vedem și pe dânsul ce poate în litere, ne face o dare de seamă despre lucrarea literară a directorului Oficialului. Naționalul — după ce reproduce prefața în care se spune istoria cu Probarul ... a venit inspirația să facă admirabila traducere. Acolo junele literat este în adevăr candid: admirabilul traducător nu vrea să facă câtuși de puțin răspunzător pe autorul original de traducție. D-sa — închipuiți-vă — ar putea arunca răspunderea, în parte, dacă nu chiar în totul, asupra șefului de atelier ... răspunderea traducerii sale asupra nimănui. Și asta este nobil, este mare, este frumos din partea d-sale! Eu niciodată n-o să pot admira îndeajuns