Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE VERSURI

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 298 pentru FACE VERSURI.

Ion Luca Caragiale - O nouă societate română

Ion Luca Caragiale - O nouă societate română O nouă societate română de Ion Luca Caragiale Mai mulți domni și doamne din societatea aleasă ș-au propus să înființeze o societate pentru cultivarea limbii și literaturii naționale. Scopul lor este frumos și cu atât mai lăudabil cu cât este lipsit de orice intenție de câștig material, sperăm. Vom avea deci o societate în care nu se vor subscrie acțiuni, ci poezie sau proză frumoasă; nu se vor mai tăia cupoanele cu folos, ci versurile de prisos, și în adunarea generală, în loc de dividende, se vor împărți aplauze și complimente. Proiectul de statute obligă pe membrii de ambe sexe să nu mai vorbească nici în lume, nici în intimitate limbi străine și mai cu seamă limba franceză; ei sunt obligați a vorbi, cu copiii, cu amicii, la biserică, la five-o-clock-uri, la teatru, la baluri, numai românește. Dorința poetului: “O, vorbiți, scriți românește, pentru Dumnezeulâ€� va căpăta pentru membrii tinerii societăți putere de lege. Era în adevăr și timpul casocietatea noastră din straturile superioare să ajungă la convingerea că disprețul limbii naționale și uzul limbii franceze trebuiau să înceteze. A vorbi românește, ...

 

Elena Liliana Popescu - Ție, cel care deschizi această carte ...

Elena Liliana Popescu - Ţie, cel care deschizi această carte ... Ție, cel care deschizi această carte ... de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Motto: Adevărul se dezvăluie de la sine celui pregătit să-l primească. Încearcă să lași deoparte grijile zilei pentru a putea păși împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri. Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri și a se înveșmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-și destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine. Simplitatea, care în esența ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre. Poeții vin și pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne privește fără să ne judece de dincolo de valul Iluziei.

 

Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită

Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită de Grigore Alexandrescu Dar, boala poeziei este nelecuită: Ai zis și tu-n viața-ți un singur adevăr; Dovadă la aceasta e muza-ți cea pocită, Și versurile tale, care se trag de păr. De-atâta vreme lumea își bate joc de tine, Și-n loc să pui silință a scri ceva mai bine, Din zi în zi mai tare te văz că șchiopătezi. Ce doctor așa mare poate să se găsească, De a ta nebunie să te tămăduiască, Sau cel puțin să facă în proză să

 

Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri

... năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele ...

 

Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri

... năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele ...

 

Mihai Eminescu - Tu mă privești cu marii ochi...

Mihai Eminescu - Tu mă priveşti cu marii ochi... Tu mă privești cu marii ochi... de Mihai Eminescu Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pândește să le-auză ­ Abia-nțelese, pline de-nțeles ­ Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atât amor c-auzi pân- și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaos Pătruns-au trist și dulce în cântare-mi. Ființa ta gândiri-mi am adaos. Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel de fel: Ici în terține suspinând, vedemu-l, Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, de tine-mi zice el... Alege forme dulci din orice limbă: Acuma- ...

 

George Topîrceanu - Bacilul lui Koch

... își vede de-afacerile lui! Își dă ades pe credit persoana lui culantă Cu o scadență lungă, când nu e... galopantă, Regia de tutunuri îi face mult rabat; La băuturi spirtoase e cointeresat; Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil, În lupta mare-a vieții e mic, dar e ... — Ceva așa, cilindric... Regret că nu găsesc O cretă și-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. — S-a zis că face parte din regnul vegetal, Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural Să fie din aceeași familie cu floarea, Să fie văr cu macul ... asmuță?... Dar, în sfârșit, s-admitem că scârba asta mică Ar moșteni-n caracter ceva de la urzică, — Nu prea importă regnul din care face parte Cât mai cu seamă felul cum știe să se poarte. Distruge-n organisme țesuturile vii; Se instalează în trupuri firave de copii; Îl poartă ... gelatină... un soi de răcituri Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram Și se-nmulțesc acolo în voia lor... Uitam! El dragoste nu face. Cu omul în contrast, Bacilul lui Koch este surprinzător de cast. Dar cum se înmulțește atunci? Prin ce minune? — Prin sciziparitate sau prin diviziune ...

 

George Coșbuc - Doina (Coșbuc)

George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...

 

Alexandru Macedonski - Hinov

Alexandru Macedonski - Hinov Hinov de Alexandru Macedonski Sfărâmături de urne — oriunde -- lespezi de marmoră mari sub care zac atâți legionari, iată Hinovul; — în el s-ascunde potopul de secoli ce-a curs. Călcând această țărână mută, văd ce nu vedeți voi umbrele-acelor eroi ai căror urmași suntem noi; și stând în valea tăcută, îmi râd de ritm și de-orice reguli îmi râd; ritmul meu e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de sub pietre... Trec -- Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful, lat era romanul în spete,-ondulat avea părul; puternic brațul. Roma veche întreagă se-nșiră pe dinaintea mea Consuli, proconsuli, matroane, copile, liberți — Roma veche întreagă pontifeci, apoi, și vestale, flamini, saturnale. -- Salutare, eternă stea, pe-aceste țărmuri pribeagă. Tăceți, o! versuri deșerte... Și tu, la pământ, poete; -- trec Cezarii -- sărută pământul acesta e

 

Vasile Alecsandri - Blestemul

... sunt doi, ei sunt chemați ochii capului ; iar dacă moare vreunul, părinții zic plângând că l-a îndrăgit Dumnezeu . [4] În locul acestui vers

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm ... aceeași deosebire ca între madama care percepe la intrarea unui Panopticum taxa de 50 bani și figurile de ceară din năuntru. * Pentru a face o operă de artă, o operă viabilă, trebuie talent, talent și iar talent. Am zis într-adins viabilă, pentru ca dintru început să diminăm din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>