Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MASA MARE

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 220 pentru MASA MARE.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... bine apropiându-se de țintă, aci ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot încă este mult mai mare decât tremurânzii pigmei, cari calcă sub picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta ... popă și pe un neguțitor: Roma și Veneția. Dar papatul deveni abia o slabă umbră a trecutei sale măriri: rațiunea își redobândi o mare parte din terenul ce-i uzurpase superstițiunea; Luther zgudui pân-în fundamente tronul Hildebranzilor; mai toată Germania, Anglia, jumătatea Franței, jumătatea Poloniei îmbrățișară lumina protestantismului ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava ... care l-a făcut, întru care a zidit întâi și o biserică întru cinstea sfântului Nicolai, care este acum biserica cea mare, și după aceea și alte palaturi pentru dânsul și pentru boierii lui a clădit. Iar Radu-voievod l-a împrejmuit cu ... și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind întunericul neștiinței și al barbariei, nu-i de mirare să ... dl Girardin . Scrisorile lui au dat Europei noțiuni precise, elocvente, însă nu în destul de întinse. Dl Girardin a dat probă de un mare tact, de observație fină, limpede, repede ca gândul și adevărată, dar domnia-sa a petrecut prea puțin printre noi, ca să poată vedea ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a III Bietul Parpangel cântă la masă De lìbov, de vin și de jele, Ș-apoi vede-o copilă frumoasă, Și stă dus cu ochii cătră stele. Florescu spune de țigani ... cinasă, cum îm pare. După ce el pofta de mâncare Și de beutură stâmpărasă Și iar s-întorsese la-adunare, Fiind că-acum era după masă, Îmbrăcându-l cu noao veștmânte, Îndată-l pusără să cânte. [1] Iar el, ca un cântăreț măestru [2] Care-în ospețe și pe la mese ... Iubește-să ceriul cu pământul, Iubescu-să mările cu vântul. Sus în văzduh toate zburătoare, Gios pre pământ toate dobitoace, Păn' și răcile jigăni de mare Prin cea patimă lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ... îmblă, multe-orașe, sate, În urmă văzând că-în zădar suspină Ș-întreabă-în zădar de Neagra Cetate, Că nime știea, cu mic și cu mare, Să-i spuie sau să-l ducă la cărare, [15] Obosit într-o vale-adâncă-ajunsă, De-amor, de necaz, mintea turburată, De jele, de ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I

... la iad să pogoară. Pe-unde mèrgere, fĂșlgeră, tĂșnă, Toate spulbără, frânge ș-oboară. Însuș' pe diavoli prinsă mirare De năpraznă-așa iute și mare. Iar' deacă stete fără sfială Naintea nĂ©grii mării-sale Sătanei ce cu multă pofală Stăpânește-a tartarului vale, Rădicând ia sprinceana sumeață ... îmbrăcată, Așteptând cea de pe-urmă poruncă, Încătro și pre-unde să se ducă. Acolo era din țara-întreagă Strinși țiganii cu mic și cu mare, Părăsindu-și viață pribeagă Și puindu-să la noao stare, Să nu mai umble din țară-în țară, Nici să mai fie-altĂ²ra de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... nici un om politic mai însemnat nu s-a ocupat de biata literatură. Chestiunile de ordine literară ridicate de dl Panu sunt de mare importanță și de aceea îmi iau libertatea să spun câteva cuvinte și asupra articolelor d-sale și asupra chestiilor literare tratate în ele. Nu-i ... literatura mai veche, au făcut-o uitată. Ca să poată însă săvârși și mai bine acest sacrilegiu, le-a trebuit un talent mai mare și atunci s-au pus sub scutul numelui lui Eminescu; și de aici predominarea exclusivă în literatura de azi a așa-numitului ,,curent ... așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ele pot fi greșite într-o critică și totuși ea să rămâie o lucrare de mare valoare critică și literară. Ceea ce face pe oamenii chiar culți, inteligenți, care citesc critica literară modernă — și dl Panu desigur o cunoaște â ... bună, nici mai rea decât alta), atunci critica e arta văzută prin prisma criticului. Cu toții putem vedea un peisaj frumos, care să ne producă mare plăcere; dar numai artistul vede așa de clar, așa de reliefate liniile hotărâtoare, așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... câteva sute de ki­lometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite ... poate asta? îi zisei cu totul consternat. — Poate că am și dorit-o, îmi răspunse el cu sânge rece, pen­tru că călătoria pe mare devine monotonă dacă elementele nu-i dau o impulsiune mai grandioasă. — Bună impulsiune, replicai ei cu ciudă. Ne-am fi putut cu­funda cu ... atât de ciudate, când deodată clo­potul vaporului vesti intrarea sa în portul Odesei. Cu o excla­mațiune de mulțumire săriră toți călătorii de la masă, năbușind pe puntea vaporului. Cel întâi am sosit eu acolo, cu aviditate privind malurile portului, unde ca într-un furnicar se mișcau fe­lurite grupe ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... îi cere o țigaretă. Elegantul scoate din buzunar o bombonieră și dă actorilor câte o bomboană, iar suflerul, fiind trecut cu vederea, mânios bate în masă cu caietul strigând: Domnilor, țineți-vă de roluri... nici unul nu știți rolurile... aveți să mâncați papara de la dl director. Doamna Burakova, ți-a ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... fundul acestei iluzii, două priviri, albastre și triste, tremurară ca două flăcări de spirt când sunt aproape să se stingă. Cosmin deschise ochii, bătu în masă și zise aspru unui chelner: — Băiete, o țuică! Cosmin bău țuica. Rupse o bucățică de pâine. — Ce aveți? Dă-mi o listă! â ... ochii amicului său. Candian începu să râdă. — Mon cher ami , reluă Candian după ce aruncă câteva roto Bariton și compozitor român, autor al unui mare număr de melodii pentru voce și piano. coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le ... țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și batista. — Mon cher ... continuă vesel Candian după ce bău două pahare de înfundat ... altora le dă femeie, casă ... de geniu, femeie, casă, masă, bani și pozițiuni sociale. Mănoiu a ajuns până la bani. Cei mai puțin deștepți se opresc numai la masă . Ce copilărie! Dar după femeie, casă și

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă ... În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai ... omului meu; un psiholog ar fi scris volume întregi, eu însă cred de ajuns a spune că e — psihologicește vorbind — de mare interes înfățișarea unei figuri ce trece de la adânca liniște a unui somn fără de grijă la izbitoarea întipărire a unei ... lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru, de la o vreme cotirăm ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... — Doar n-o fi dracul! Și omul adormi mormăind: — Ce-o fi să fie!... Nu se crăpase bine de ziuă, și o gură mare se auzi: — A venit cu mălai, mamă, că mi-e foame... — Și eu nici n-am plecat, zise omul sărind drept ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... în genere de proveniență galițiană, - oameni pribegiți aci din cauza scurerii de acolo a acestui element, ce se înădușă trăind multă vreme în masă la un loc prea strimt pentru libera mișcare a pornirilor lui de rapacitate, - au început să agite din nou chestiunea israelită, odată resolvată ... asupra Statului nostru spre a-l sili să facă o colosală spărtură în zidurile cetății, pe unde să poată intra toată această enormă masă străină, până la unul, tot acest element eterogen și disolvant până la cea din urmă picătură. Iată scopul final al nouei agitări semitice dela noi ... asemenea măsuri, și deci nu mai are nevoe de apărare în aceasta. Revenim pentru alte două cuvinte. Întâiu: este la noi în țară o sumă mare de străini de deosebitele (sic) confesiuni și naționalități; numărul cel mai mare îl represintă elementul israelit. E știut că toți acești străini se bucură la noi de o ospitalitate cât se poate mai omenoasă: ei au ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>