Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DE FERICIRE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 300 pentru NU MAI PUTEA DE FERICIRE.
Friedrich Schiller - Resignațiune
... fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți ... inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista. Isteț glumea o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e ... pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință;
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
... fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți ... inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista. Isteț glumea o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e ... pentru că e cu coji acoperită, A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință;
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... și tresării când îi auzii glasul: — De ce te superi, domnule, ar trebui eu să mă supăr. Eu însă am un câine cam hârbar: de câteva ori mi-a murdărit ghetele și niciodată nu l-am bătut. Și oamenii, ca și dobitoacele, sunt mai adeseori murdari și proști, iar nu răi. Toată deosebirea e că oamenii, când sunt proști, murdari și răi, sunt mai proști, mai murdari și mai răi decât orice dobitoc. Căpitanul îl auzi și tăcu. Vroi să fumeze și-și băgă țigareta cu focul în gură. Eu vrusei să răspund necunoscutului ... curte o țărancă voinică și frumoasă; mă luai după ea; intrai în vorbă: "Ba un' te duci, ba ce-ți pasă; ba ce să iei de la cârciumă; ba o fărâmă de untdelemn, că mâine e Sfânta duminică". La cârciumă, mai dă-i o țuică, mai dă-i alta, mai dă-i și pe-a treia, și vorba se dezleagă. — Leliță, îi zisei eu, cum cheamă pe boierul găzduit de d-ta? — Că zău, să mă crezi, domnișorule, nici eu nu știu. Unde te-apropii de dânsul... toată ziua tace; noaptea doar ce-l mai ...
... plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși se anunțase de la început a urma aceeași neabătută cale, păstra pentru mai târziu o noutate, o ciudată surprindere. Alături cu seminarul, o casă veche boierească... De la ferestrele și de pe pridvorul din spatele ei, se vedea peste zid în curtea de recreație a școlii. Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocoea curtea repețind pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc de hârtie îl lovi pe mână și alunecând peste cartea deschisă sări cât colo înaintea lui. Niță se opri pe loc... Neapărat iar o glumă a ... creștea repede la loc o mărgea mare roșie. Ghemotocul izbit cu necaz în pământ se desfăcu... Între cutele lui o floare!... Cu mirare și cu mai ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu ... Adesea își închipuise el însuși cât de triști, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieții lui — o frunză pe apă. Lipsit de iubire — căci n-avea pe nimeni în lume, iubitor de singurătate, în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită, el știa că în "această ordine a realității", cum o numea el, nu
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale ... Unda, vântului ce trece, seara, orelor ce zbor. Stai, luntraș! Nu vezi cum superi prin a viselor lovire Majestuoasa ei odihnă, visul ei de fericire... Nu vezi fruntea ei cernită ce măreț i-o încunună Cu-ale sale raze albe vecinic călătoarea lună? Nu vezi tu cu ce sfială lunga-i haină i-o sărută Marea mută? Stai! Oprește-te!... Ascultă! — Nu!... Și barca cea ușoară, De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară... Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre castelul cel arab Unde sir Hoowards englezul, mai bogat ca un Nabab, Și-a adus smintitu-i spleen și răceala-i englezească, Ca la lungi raze ...
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era flacără d-amor Iar astăzi nu este altă decât torție mâhnită Care spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă ... — „Bucuros, Angus răspunde, împlând cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul —
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era flacără d-amor Iar astăzi nu este altă decât torție mâhnită Care spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă ... — „Bucuros, Angus răspunde, împlând cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul —
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... dumneata!... JUPÂN DUMITRACHE: Eu am ambiț, domnule, când e vorba la o adică de onoarea mea de familist... IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: Apoi să știu de bine că intru în cremenal! Să mai văz eu numai că se ține bagabontul după mine, lasă-l... IPINGESCU: Cara bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu? IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu... IPINGESCU: 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?... JUPÂN DUMITRACHE: Nu că mi-e frică... dar am ambiț, domnule; când e vorba la o adică de onoarea mea de familist... IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: Bagabontul... IPINGESCU: Că bine zici! începuseși să-mi spui istoria. JUPÂN DUMITRACHE: Stai s-o iau de la cap. IPINGESCU: Stau. JUPÂN DUMITRACHE: Știi dumneata că la lăsata secului am mers la grădină la "Iunion"; erau eu, consoarta mea și cumnată-mea
... pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai mult de figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am început a răsfoi, prin ziare streine, unele reviste literare artistice etc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu e ungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și surprins de interesul ce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii. Un om pe care-l cunoșteam fără a-l cunoaște, una din acele figuri ce ... românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... nu-mi vine să las așa lucru ciudat fără de aproape cercetare; căci politica împărăției noastre cere ca să știm tot, fără greșală, nici îndoială... Mai întâi, era să vă poruncesc a supune la cazne fioroase pe toate femeile, doar de-om putea afla de la dânsele un crâmpei de adevăr; dar, pe urmă, m-am gândit că nici așa n-ajungem la mare ispravă; le cunoaștem și pe dumnealor cât de-ndărătnice și de-ncăpățânate sunt... Așadar și prin urmare, după multă chibzuință, am hotărât să trimit pe mititelul, pe Aghiuță... Ce? n-a venit Aghiuță?... Unde ... rămânând să te aperi de toate relele cum ăi putea și cum te-o tăia capul... înțelesu-m-ai, puiule? Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpea câr-mâr; că Dardarot, cât îi vorbise, nu-l slăbise din gheară. - Înțeles, întunecimea-ta! - Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând: -Pt! să nu te deochi! Și l-a stupit pe mititelul în vârful nasului. Pe urmă, i-a lăsat urechea și, fără să mai