Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PARTEA CEA MAI REA

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 580 pentru PARTEA CEA MAI REA.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din însemnătatea, din utilitatea ei. Odată formați artiștii ... de tutela criticii pentru că, o știe foarte bine dl Maiorescu, un adevărat artist nu se conduce după regulile stabilite de critic. Pe de altă parte, operele literare produse de adevărații artiști îndreptează mai bine gustul literar al publicului decât ar putea-o face zece critici. Deci când într-o țară se ivesc și prosperă talente ca Alecsandri, Eminescu ... în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma, natural, nu mai poate fi vorba de judecări, hotărâri și intelectuale a feluritelor clase din această epocă. Am vorbit adesea despre această parte științifică a criticii și pentru ce-ar mai fi de zis, nu e locul aici. Aici mă interesează

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

... a face pe Elena să gândească la dânsul, acesta este secretul amorului, și îl cunosc toți aceia care au iubit vreodată; el nu era mai frumos decât ceilalți juni, dar se deosebea din mulțimea lor prin niște sentimente romantice și un caracter cavaleresc, daruri deopotrivă prețuite de femei, cel dintâi pentru că răspunde la viața lor de iluzii, și cel de al doilea pentru că femeile, neputând dobândi singure gloria, iubesc chiar umbra ei, în aceia care o au sau care se par vrednici a ... în locul grijilor casnice, o fericire fără sfârșit, în locul boalelor, sănătatea; în locul neînțelegerilor, o unire netulburată. Cât pentru expatrieri, nu puteau să se mai întâmple, căci bărbatul său trebuia să ție totdeauna cu partea cea mai dreaptă, cu domnul cel mai puternic. Ea căzu la picioarele părinților, și îi rugă cu cele mai pătrunzătoare cuvinte să-și schimbe hotărârea: ea vru a mărturisi că iubește, dar frica îi opri pe buze taina ce era gata a ... tată-său ­ du-te numai să vezi cum e pe acolo, să petreci câtăva vreme, și de nu te vei putea obișnui, ne vom mai

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo ... pe a mea și a câinilor." Și adevărat, după rotujimea obrazului său, putea judeca cineva că a doscoperit pentru aceasta cel mai bun metod. Așa, mulțumiți de conversația lui, îi poftirăm sănătate și plecarăm. Era cinci ore după-amiază; abia avuserăm timp să ajungem la poștia de ... a pleca cu repeziciune, fără măcar a întoarce ochii spre locul de osândă. Pe la amiază sosirăm la Slatina, oraș vechi, dar cel mai anevoie de vizitat ce am văzut vreodată. Risipit pe coastele dealurilor ce îl înconjoară, orașul înfățișează o vedere împestrițată, și poate mulțumi privit de departe ... da tuturor să înțeleagă că dl cârmuitor este supus la slăbiciuni care îl apuc adeseori în mijlocul târgului. Acum era aproape de România Mică. Această parte a țării e cea ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor lipsi, mai ales ei, conștient ori instinctiv, să urmeze cu scumpătate lapidarele povețe ale ilustrului florentin, pe cari le ponigresc pe față, urmând și-n aceasta tot ... debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă, gazetă șcl. Se-nțelege că la micul debitant marfa este mai mult sau mai puțin trezită, câteodată mai bine păstrată, adesea cam stricată, dar totuși e o marfa destul de bună pentru mușteriul care la izvorul cel mare al bogăției nu putea ajunge, și care poate găsi aci la-ndemână. A! dar nu! mușteriul este cu atât mai exigent și mai caprițios cu cât e mai puțin deprins la gustul lucrului. Întrebați pe orice biet lipscan: o să vă spună daca pe cea mai pretențioasă aristocrată bătrână n-o împacă mai ușor decât pe o tânără mahalagioaică ageamie. Acesta este rolul teribil al mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și să vezi critică de amănunte! atât ...

 

Titu Maiorescu - Poeți și critici

... ultimului deceniu un aspect cu totul deosebit și îmbucurător. În proporția creșterii acestei mișcări, scade trebuința unei critice generale. Din momentul în care se face mai bine, acest fapt însuși este sprijinul cel mai puternic al direcției adevărate. Poeziile lui Eminescu, Pastelurile și Ostașii lui Alecsandri vor curăți de la sine atmosfera estetică vițiată de Macedonski, Aricescu, Aron Densușanu ... îngustă albia curentului celui nou; în dreapta și în stânga trebuiesc desfundate alte șiroaie, care să întărească mișcarea principală, mișcarea însăș trebuie să pătrundă mult mai afund. Fără îndoială, rectificările, mai ales în materie de știință, nu vor putea lipsi uneori din o aprețiare a operelor celor mai bune; fără îndoială, în mijlocul unei activități critice pentru răspândirea lucrărilor sănătoase se va simți pe ici, pe colea și necesitatea unei loviri directe în ... scriere. Și mai întâi trebuie să constatăm că, de regulă, poeții înșii sunt cei mai răi critici asupra poeziei altora, în genere artiștii înșii cei mai contestabili aprețiatori teoretici ai artei. Deși în feluritele combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun ... poeziei lirice, numai de exprimarea cea ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... de Gladstone. Pe de o parte guvernul acela nu voia să admită cum că ar fi fost ceva de temut din partea Rusiei; de altă parte respingea orice propunere de alianță cu emirul, cum și orice făgăduință de ajutor la întâmplare să-l atace Rușii. Guvernul liberal Gladstone a crezut ... părăsit de Engleji, aliații lui firești, a trebuit să cedeze de frică sau prin amăgirea intrigilor rusești. Deosebirea temeinică între guvernul liberal și cel conservator, acum la putere, în Anglia, este că cel dintâi, cu totul dimpotrivă cu cel de-al doilea, vede în Rusia aceea ce spun Rușii iar nu aceea ce este. Liberalii engleji cu d. Gladstone în frunte-le, chiar după ... după temperamentul lor și după cum îi taie capul, iar nicidecum nu vrem să înțelegem pe liberalii necinstiți, făcuți liberali, cari gândesc limpede, dar lucrează rău pentru interesul lor și după cum îi împing poftele și patimile lor, cum bunioară, în micul Paris al Orientului lucrează vestitul campion al desmoșteniților, marele ... Rosetti. De sigur nu putem face necinstea d-lui Gladstone, să nu facem deosebire între dânsul și prezidentul Camerei noastre, care după declarația sa de mai ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... și alții au înțeles că, după mine, pricina optimismului și pesimismului la noi n-a fost organizația socială, ci așteptările, iluziunile de o parte, deziluziunile de altă parte. Ar urma dar că eu explic o stare sufletească: pesimismul, prin o altă stare sufletească: deziluziunea, care face parte din pesimism. Dar această greșeală de a preface în cauză hotărâtoare a unei stări sufletești o altă stare sufletească înrudită cu ... excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți de condițiunile actuale ale traiului omenesc. Cu cât idealul ce le lucește în viitor e mai frumos, cu atât condițiunile prezente de trai le par mai odioase, și critica făcută de acești optimiști mizeriilor vieții actuale va fi mai amară decât a pesimiștilor. Vina multor greșeli în ce privește găsirea cauzelor hotărâtoare ale pesimismului stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor ... mici suferințe ale altora — o simțire socială ce se excită prin analogie cu propriile simțiri. Nu e vorbă, acesta e cazul numai al celor mai distinși pesimiști. Pesimistul modern e uneori un om învățat, dar în cea mai mare ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... singură căutătură. Ferestrele de la pod toate închise și perdelele lăsate. El știe că e frumos... Mama i-a spus-o adesea, poate mai adesea fetele din sat, dar desigur mai mult decât toate sora lui Cuțiteiu, Sultana, care nu i-a spus-o niciodată... Cu dragoste amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el ... arătare!... Ziua trece încet... e însă uneori atâta dulceață și-n chinul așteptării! Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur spre ținta știută. O femeie în umbra gangului!... El se oprește ... și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de a se cunoaște. El avea puțin de povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa de puțin însemnată ... că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire pe sub sprâncenele posomorâte cu bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... aproape de minister." Românește: care este inspirată de minister, nemțește: dem Ministerium nahe steht. În Federațiunea din 15 aprilie 1868: "Lupta va fi cu atât mai crâncenă, deoarece astăzi..." Românește: cu atât mai crâncenă, cu cât astăzi. Dar nemțește: der Kampf wird um so hartnäckiger sein, indem — cu obsevațiune că și acest indem se găsește numai ... a dat viața acestei foi periodice, pentru care faptă și-a și caștigat drept la recunoscinția publică. Red." Această citațiune ne arată mai întâi abuzul ce se face, nu numai în Transilvania , ci în mai toate foile de peste Carpați, cu pronumele același . Același nu este identic cu acela sau acesta , ci cuprinde o accentuare specială, o constatare a ... germanism. Germanii ar putea zice: wir beginnen diese Nr. mit den Arbeiten der allg. Versammlung, weil dieselben etc., cu observațiune că și acest dieselben este mai mult stil rău austriac, decât stil bun german, și că românescul "același", chiar în traducere, nu vrea să zică derselbe , ci eben derselbe . Să ne fie iertat a ... Pentru că conform este un cuvânt nou primit de la francezi, pe când amăsurat este un cuvânt nou tradus de la germani, și că nu mai

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... care îl urci, și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele. Aici în vale e Moara cu noroc. Ori din care parte ar veni, drumețul se bucură când o zărește din culmea dealului pleșuv, căci, venind despre locurile rele, ea îl vestește că a scăpat ... toți drumeții, încetul cu încetul s-a făcut bătătură înaintea morii, și oarecum pe nesimțite moara a încetat a mai măcina și s-a prefăcut în cârciumă și loc de adăpost pentru tot drumețul obosit și mai ales pentru acela pe care noaptea-l apucă pe drum. În cele din urmă, arândașul a zidit cârciuma la un loc mai potrivit, departe de cîteva sute de pași de la râuleț, iară moara a rămas părăsită, cu lopețile rupte și cu acoperământul ciuruit de ... cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie. Dar binecuvântat era locul acesta ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... puternic, despotic, dispunând de profunda supunere a locuitorilor țării, înconjurat de o temere respectuoasă, și însuși tremurând dinaintea unui firman din Constantinopol, tremurând mai mult dinaintea unei simple note din Petersburg, tremurând încă și mai mult dinaintea împărătescului consul al maiestății sale Nicolai Pavlovici. Acel domn, deși înfășat pro forma în pelincile Reglementului Organic, deși față cu o putere legiuitoare ... în materie de procese; el era cenzorul arbitrar a orice produceri intelectuale, a orice aspirări liberale; el, prin urmare, suspenda pentru cel mai mic pretext foile ce se încercau a răspândi gustul literaturii (presa politică fiind mărginită numai în dare de seamă a balurilor ... să intre în posturile de ispravnici și de vornici de aprozi. Clasa II, formată de ranguri secundare, precum: spătari, bani, comiși, paharnici etc., era mult mai numeroasă, însă totodată și mărginită în aspirările ambiției sale. Din corpul ei în adevăr ieșeau diacii de visterie [1] , cei mai iscusiți, cei mai cu bun condei; însă rareori, chiar după mulți ani de serviciu, un favorit al soartei parvenea a se furișa în mândra protipenda, și ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>