Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE SINE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 518 pentru PE SINE.
... ntîi să-nghimpe și să fie cu miros, Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos. Fiecare poartă cîte un răvaș în spate. Pe al altuia îl vede și pe al său nu-l vede. Fiecare să ține mai cuminte decît altul. Fiecăruia i se pare că copilul său e mai frumos, d-ar fi ... Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost odată un crai oarecare ... tindă, Zise craiul iară, privind în oglindă: — Nu a fost minciună ce a zis neștine Că greu se cunoaște cineva pe sine! 2. Despre pedanți sau copilăroși Despre pedanți sau copilăroși Pomul se cunoaște din roadă Și omul din mintea neroadă. Că el Nici în cap ce ... cu ocara nu pot fi-mpreună. Cine își defaimă contovaroșia Își arată însuși necuvioșia. Ca el prin urmare lumea-l prețuiește. A umbla pe sine ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine ... Cu fața triumfală? XIII Sau poate că natura, sărind din căi bătute, Din legile-i eterne, Când teancul de verdeață, din mii de flori țesute, Pe țarină s-așterne, Și filomela cântă, și soarele zâmbește, Și dragostea visează, Atunci d-odată ninge... dar neaua se topește Sub călduroasa rază! XIV Un ... Nu-i nea de primăvară! Nu-i spaimă zburătoare, născută-n zăpăcire Și gata să dispară! Nu-i chiar nici letargia, ce lasă o pecete Pe tristele-i victime! O, nu! E viu ciocoiul, cu bube și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica ... ciocoiul! Nu-i mumie, nu-s moaște: Priviți-i crunta gheară! Și pentru ca de-ndată să-l poată recunoaște Nefericita țară, El trage după sine, ca-n zile denainte, Invazia străină, Chemând păgâni și unguri să danțe ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă A rupt-o de fugă nebună, pribeagă? Sau mări subterane duc munții cu sine, Purtându-m-o frunză pierdută pe mine? O dată-ncă pintenu-nfige  aleargă!... Deodată... se schimbă în noaptea cea largă Privirea... Nainte-i o lume-i deschisă Cu aer văratec ... curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade ... Ea piere... cu dânsa castele, dumbravă... Și marea-nghețată vuiește grozavă. Mișcate de mare-n strigare măreață A Nordului vin caravane de gheață... Pe ceruri în neguri o stea nu s-arată, Departe doar luna  o galbenă pată. Cetăți hrentuite pe țări plutitoare, Cu șiruri de dome, steclind de ninsoare, Schelete-uriașe purtând cremenite Coroane în colțuri pe capuri hâite. Vin regii de Nord cu oștiri să se plimbe, Cu chipuri ciuntite și umere strâmbe Și toată strigarea, vuirea, sunarea E surdă ca ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă A rupt-o de fugă nebună, pribeagă? Sau mări subterane duc munții cu sine, Purtându-m-o frunză pierdută pe mine? O dată-ncă pintenu-nfige  aleargă!... Deodată... se schimbă în noaptea cea largă Privirea... Nainte-i o lume-i deschisă Cu aer văratec ... curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade ... Ea piere... cu dânsa castele, dumbravă... Și marea-nghețată vuiește grozavă. Mișcate de mare-n strigare măreață A Nordului vin caravane de gheață... Pe ceruri în neguri o stea nu s-arată, Departe doar luna  o galbenă pată. Cetăți hrentuite pe țări plutitoare, Cu șiruri de dome, steclind de ninsoare, Schelete-uriașe purtând cremenite Coroane în colțuri pe capuri hâite. Vin regii de Nord cu oștiri să se plimbe, Cu chipuri ciuntite și umere strâmbe Și toată strigarea, vuirea, sunarea E surdă ca ...
Gheorghe Asachi - Momița la bal masche
... Gheorghe Asachi - Momiţa la bal masche Momița la bal masche de Gheorghe Asachi Un filozof, ce aflasă A științelor secret, De pe lume adunasă, Pentru public cabinet, Dupre sistematic plan: Scoice, pești din ocean, Fiare, paseri cu verzi pene, Bolovani și buruiene, Crocodili de pe la Nil Și tablo de Rafail. Iar apoi cel învățat, De un gust, de o capriță, Pentru sine-au cumpărat Mare, tânără momiță. Care-i zic orangutan Și-i de țărmul african. În cărți ziua îngropat Și-n negrală împlântat, După lucru-ostenitor ... au țintit Adunărei căutatură. Cu zâmbire fiecare I șoptea niscai cuvinte, Dar momița cu-ngâmfare, Tăcând, trece înainte. O asemene tăcere Și măreața ei vedere Pe toți umple de mirare, Încât sună întrebare Cine masca cea să fie? Și idei s-aud o mie. Cu respect unii se-nchin, Crezând că ... tăcerea sa nu vezi Că-i un milord irlandez? Giură însă-a lui vecin Că-i de Hina mandarin. Fiecare-au socotit Că pe mască au gâcit; Pre ea toți în giur urmează Și i se recomendează. Iată, pentru rande-vu I dă-actrița-un bile-du; Poliță i ... ...
... Este urât și nătărău, Și cu minte numa ar fi Când pre mult nu s-ar mândri. Ursul care apoi vine Foarte-i mulțămit cu sine I se pare, după modă, Pe elefant a-l reforma, A-l lungi puțin la coadă Și urechea a-i mai scurta. Elefantul, ce se ... de-nțelepție, Critică pe-a mării chit Că mult pește au înghițit. De altă parte o furnică, Ce se crede un colos, Chiar pe lindenea critică Că n-aduce vrun folos. După aceea s-au chemat Din pământului popoare Cât-un ales deputat Ca să spuie ce le doare ...
... totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ... mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise ... bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile albastre stropite cu aur, le sărută pe rând. „Aici o să stau astăzi pe vremea arșițeiâ€�, gândea ștrengarul. Dar tot privind la ele, găsi zorelelor o scădere; prea își schimbau fața; dimineața într-un fel, la amiază într-alt ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi ... către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl și întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare ... o înfiorare cuprinde pe fiul craiului, rămânând uimit de spaimă și mirare, dar pe urmă, venindu-i inima la loc și plin de încredere în ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... când îi făcuse mă-sa. Când bătea vântul și se mișca frunzele, asculta la fâșâitul lor și li se părea că împărăteasa umblă târând după sine rochia cea de mătase; apoi se așezară pe iarba fragedă, la umbra unui copaci mare. Aci se puseră a cugeta și a sfătui cum să înceapă vânătoarea. Ei, nici ... în cuget curat, nu sunt eu bărbatul tău. Ea nu voia să crează cu nici un chip. Atunci el zise: - Dumnezeu să-și arate dreptatea. Pe cine nu va fi drept din amândoi, să-l cresteze sabia care stă în cui. Și îndată sabia sări și crestă pe fată la deget, și atunci crezu și ea. Apoi găzdui după cum se cuvenea pe Siminoc. A doua zi el află că Busuioc se dusese la vânătoare și nu se mai întoarse. Încălecă deci și el pe un cal, luă ogari și plecă după frate-său, în partea locului pe unde se dusese acesta. Merse ce merse și ajunse în pădure; acolo se întâlni cu Muma-pădurii. Cum o văzu, se luă după dânsa, și ... ...
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... despre această ediție « Știu eu?... Poate că 'n clipa asta, Nu știu nimic din câte ar trebui să știu! « Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu, Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe, Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie, Dece le ... Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, — Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi, Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?... Și toată lumea asta enigmă poate n'are; Ci este-așa cum este — nemărginită, mare, Iar tu, o! biete suflet ... Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte Ușoară, fără știre, — e singurul etern. Și peste-atâtea visuri și sbuciumări deșarte, Ca stavilă pe toate, doar clipele s'aștern... « Eu le ascult, din goana lor repede, nebună; De unde vin și unde pornesc așa curând? Mereu, mereu, într ... privesc! Și cu un strop de rouă să fiu eu mulțumit, Vai! cu un strop de rouă căzut la întâmplare Când înainte fuge talazul de pe mare ? » * * * Așa vorbea, din turnu-i, privind nemărginirea; Și mare părea Faust, părea că toată Firea, Descoperind secretu-i, c'un deget doar o ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste
... artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea ... Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu ... într-un chip închegate, Rânduri, cuvinte și-acorduri porni-vor în rostul lor limpezi. Seama atunce să iei și să cauți, ținând răsuflarea; Iar mai pe