Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIETENI
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 381 pentru PRIETENI.
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara ...
Traian Demetrescu - Cîntec de bohem
Traian Demetrescu - Cîntec de bohem Cîntec de bohem de Traian Demetrescu Eu n-am iubit prințese, sau marchize Și n-am visat, ca alții, la regine; Iar cînd eram adolescent, prieteni, S-ar fi uitat și zînele la mine. Dar mi-au plăcut femeile acelea Cu inimile simple, arzătoare, În cari tot rămîn schintei, ecouri, Și chiar atuncea cînd iubirea moare. Iar azi, cînd s-au dus multe din iluzii, Și nu mai cred în dragostele sfinte, Cînd mă-ntîlnesc ele-mi trimit... surîsuri, În semn că-și mai aduc de mine-
Traian Demetrescu - Duşmani Dușmani de Traian Demetrescu Eram prieteni vechi, odată, Ba din din același sat, Și pentr-o 'mpărăție 'ntreagă Noi nu ne-am fi certat. Dar într-o zi de sărbătoare, Mergînd pe cîmp agale, C-o fată, dintr-un sat aproape, Ne-am întîlnit în cale. „A cui ești, fa?â€� — i-am zis în treacăt „Ia stăi din mers o leacă...â€� „A cui să fiu?â€� — ea ne răspunde, „A cui o ști să-mi placă...â€� Atît a trebuit: o vorbă, Și-un semn cu salba mîinii, — Și dintr-o vorbă de muiere Azi ne mîncăm ca
Traian Demetrescu - Idilă (Traian Demetrescu)
... nimănui. Duminică am așteptat-o, Dar n-a venit; Am stat pe gînduri toată ziua, Și n-am dormit. La cîrciumă, un vechiu prieten Mi-a spus curat O vorbă ce m-a scos din fire, M-a-ntunecat. Azi noapte i-am ...
Traian Demetrescu - Nostalgii de antichitate
Traian Demetrescu - Nostalgii de antichitate Nostalgii de antichitate de Traian Demetrescu În nopțile de vară, cu limpezi zări de-argint, Las orele sub visuri nostalgici de se curmă: Trăesc în alte vremuri, cu veacuri multe-n urmă, — Sînt dragul unei fete frumoase din Corint. Cînd zilele-s senine colind pe sub arcade, Admir statui și temple, nu simt cum zboară clipa; Salut c-un gest molatic pe cetățeanu-Antipa, Ce-nșiră unor tineri prieteni lungi tirade... Nu sînt urît, pe semne, am ochi duioși, statura Subțire, mlădioasă, și dinții mei sînt perle, Căci azi o curtezană, cu ochi ca două stele, Privit-a lung la mine c-un zîmbet cald pe gură. Aseară întîlnit-am, plimbîndu-mă a lene Sub bolta fremătoasă a unor vechi olivi, O ceată de nemernici, bogați și guralivi, Rîzînd de înțeleptul în zdrențe — Diogene! Iar Cinicul privindu-i, clipind ușor din gene, I-a risipit c-o vorbă, cum risipești gunoiul Cu o sunare, — 'n cale-i rostogolind butoiul, S-a dus grăbit s-asculte vorbind pe Antisithene. La un banchet, dăunăzi, ca de-obicei, femeea Dădea prilej de sfadă; Lais ...
Traian Demetrescu - Râs amar Râs amar de Traian Demetrescu În vârful atâtor decepții și dureri Din victimă ,adesea, te redeștepți călău Și bun venit în lume, te face lumea rău Să fii stăpân virtuții nemaiavând puteri. Din râs îmi fac o armă-sarcastică otravă, Am plâns destulă vreme tot plânsul meu amar, Și lacrimile-acestea căzură în zadar; O inimă în jale e slabă și bolnavă. Iluzii? Speranțe? Simțire? Ideal? Viața - cel mai comic, obscen și trist spital? Femeile? Prieteni? Amorul brut și had? Sunt basme de romantici - Realitatea goală Mă ține și acum ca să-i urmez la școală Și-nvăț mereu într-înse să sufar și ... să
Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
... Novac din această baladă nu e tot acela din balada precedentă, căci nu se potrivește comănacul său cu hainele novăcești și cuca viteazului ostaș și prieten al domnului Mihai Viteazul. ↑ Cadiu, cuvânt turcesc ce însemnează judecător. ↑ Din Adrianopol. ↑ Sărututul de mână e un semn de respect din partea ...
Vasile Alecsandri - La mormîntul lui Gr. Romalo
... Vasile Alecsandri - La mormîntul lui Gr. Romalo La mormîntul lui Gr. Romalo de Vasile Alecsandri Grigore Romalo (1820-1849) a fost prieten și tovarăș de luptă al lui Alecsandri. A făcut parte din tinerii revoluționari de la Iași din martie 1848. A fost ...
Vasile Alecsandri - Mărioara (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Mărioara (Alecsandri) ,,Mărioară dintre bălți Cu dragostea-n patru parți, Na de la mine doi zloți Și nu te iubi cu toți". ,,Rămâi tu cu banii tăi, Eu cu prietenii mei. Banii știu să-i cheltuiesc, Dar pe bani nu mă