Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂIA (CALEA)
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 265 pentru TĂIA (CALEA).
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... iar mintea li se statornici la amândouă. Gospodăriseră la țară trei ani de zile, și iarnă și vară, iar anul acesta boierul Furtună socoti cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că întoarcerea fusese într-un ceas bun. Când să plece, boierul Iorgu chemă pe fată și o sărută ... tatii, că mi-a fost dat să mai văd o fată ca cele de demult! Nunta s-a pus repede la cale. Într-o seară frumoasă de iunie, lume după lume se cobora spre biserica Domnească, unde avea să fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului ... cu vază în cuprinsul Moldovei ca boierul Iorgu Buhtea Boierul, cum i se zicea pe scurt. În casa boierului se puseseră multe afaceri însemnate la cale, căci numai el știa să deie sfatul hotărâtor, el găsea cuvântul de împăcare pentru cei ce nu se înțelegeau. Câte nu descurcase dânsul! Și, șopteau ... gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până-n albul ochilor. În clipe de acestea, cuvântul lui tăia ca sabia. Vânător vestit, un sfert de viață o petrecuse prin munți; îndrăzneț și ochitor ghibaci cum era, își atrăsese pe socoteala vieții lui de ...
Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
... și de la Aron-vodă încoace. Deci, de unde au părăsit elÅ, începem noi, cu agiutoriul lui Dumnedzău. Zac. 2. Domniei lui Aron-vodă cu cale i-au dzis că au fostÅ cumplită, că așè au fostÅ, desfrînată domniia și nediriaptă foarte, cît de răul lui, ce era fruntea boierilor fugisă ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... citirii citatelor din vorbirea d-sale, pe cari voim să le transcriem pe cât se poate cu pronunțarea lor originală. Cititorul va suplini părțile din cale afară originale, pe cari ne-a fost prea greu să le transcriem exact, ca de ex. gn și g . Conferință "Onorat aughitoriu, Vom ...
Ioan Slavici - Rodul tainic Rodul tainic de Ioan Slavici A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom. Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... ca țara să ne prădeze, Ș'am fi sâliți s-oștim și noi doară, Apărându-ne iubita țară. Dar' ș-atunci n-ar hi cu cale Să ne temem fără de măsură, Căci nici noi suntem nește dârdale [16] Sau ha dă pă-urmă lăpădătură, Ca să nu cutezăm a ...
Alecu Russo - Soveja Soveja de Alecu Russo Ziarul unui exilat politic la 1846 4 martie. Iată-mă dar pus la-nchisoare și singur. Temnicerul meu a pornit azi la Iași... Am rămas dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi- ...
Ion Creangă - Povestea porcului
Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
Petre Ispirescu - Hoţu împărat Hoțu împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale 1878 Cuprins 1 PERSOANELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în ...
Titu Maiorescu - Observări polemice
Titu Maiorescu - Observări polemice Observări polemice de Titu Maiorescu 1869 I — A critica este ușor; e greu a face mai bine. — Fără îndoială. Dar de aci nu urmează, precum par a crede cei ce ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț ...
Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec  înstelatul rege maur  Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...