Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREMUR(AT)
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 504 pentru TREMUR(AT).
George Coşbuc - Prahova Prahova de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 23 Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e plină; Ochii tăi spre soare cată Și-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât e de rece Și-n pământ nu vezi nimic Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe, Voi cânta a ta frumsețe! Lasă lumea ta, o lasă, Tu frumoasă, eu voinic! Vino-ncet pe-aici, iubită! Adă mâna, să nu cazi Peste pietrele din cale! Tu tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune- ...
George Coşbuc - Rada Rada de George Coșbuc Are Dochia mult cât are, Nu e mult o fată mare? Că-ntre domni, dar orișiunde, Dacă-ți știe ea răspunde Grai ales și lin ca apa, Apoi las că Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. A fost și ea-n școli o toamnă, Dar găsești ca ea vro doamnă? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară S-o vezi numai și să tremuri! Și de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streșini Încă doarme rândunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu-mu, Joiana muge Radă, fă, s-alergi degrabă, Că-n șopron vițelul suge. ...
George Coșbuc - Romanță (Coșbuc)
George Coşbuc - Romanţă (Coşbuc) Romanță de George Coșbuc Negura nopții doarme pe mal, Ca răzbunarea unor blestemuri, Reci sunt de crivăț negrele vremuri, Te voi cuprinde ca să nu tremuri, Dragă, și-al feții rumăn oval Culcă-l la pieptu-mi, stând visătoare. Ochii tăi negri îmi vor fi soare, Și prin săruturi, iubita mea, Te-oi face caldă de-ți va părea Orișice crivăț vânt de răcoare. Vino cu mine! Tânăr sunt eu, Tu ești frumoasă, floare de nalbă! Noaptea voi face-o să-ți fie albă, Din stele roșii face-ți-voi salbă, Brâu îți voi face din curcubeu Să te cunoască îngerii soră! De te vor prinde zilele-n horă, Cea mai frumoasă zână vei fi Și-a lor crăiasă îți va găti Rochii de purpor din Auroră. Soarele-n Osturi are palat, Cât de idilic stă-n orizonuri! În tot tabloul el are tonuri, Numai credința află-n el tronuri, Numai amorul e-ncoronat. Acolo nimeni nu cântă solo, La toate ține duet Apolo O, și-aici lumea cât e de rea! Acolo-n Osturi, iubita mea, Vino să mergem și noi
George Coşbuc - Sulamita Sulamita de George Coșbuc La nucii din livezi m-am dus, Să văd ce e prin vale, Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de către Damasc De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? Vă jur, fete fecioare, Să nu cercați voi a trezi Iubirea-n piept cu sila, Căci ea de sine va veni! Cunoașteți voi copila Sionului? Cine-i ca ea? Frumoasă ca ea, cine? Frumoasă ești, iubita mea, Nici roza nu-i ca tine! Vai, las să te mai văd, căci fierb Vii, scumpă porumbiță, Sărind pe deal ca pui de cerb, Jucând a ta cosiță Prin crinii câmpului, dar las Să-ți văd obrajii, dragă, S-aud fermecătorul glas; Să tremur ziua-ntreagă Căci te aseamăn, roza mea, Cu roibii de la carul Lui Faraon și-am zis: Ca ea Nici una n-află harul! Oh, cât de drag știi să zâmbești, Plăcută ești ca luna, Ca soarele curată ești, Tu singură-a mea una! Al tău sunt eu, a mea ești tu! Am optzeci de regine. Dar nu-mi ...
George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)
George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și crește Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și-n văi îl aruncă. Un țipăt răsare Pe deal și pe luncă; Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă Și norii vin stoluri Pe-ntinderea largă De spaimă s-aascunde Pârâul sub ghiață - Și regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De jalea pădurii În toamna
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... Și-apusu-i stârnit-a minuni de culori, Cum nu mai fu-n lume vro seară! Iar sufletu-n noi ce și-acum tremura, De farmec cuprins, ca pierdut se mira! Dar unde-o fi piscul? Căci nu mai era Și-n locul lui gol și lumină Vulturul, el ...
George Gordon Byron - Romanță (Byron)
George Gordon Byron - Romanţă (Byron) Romanță de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit; Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit! Și singură-n tăcere o simt iar tremurând. II A mea flacără este vecinică, nevăzută Ca și slaba lumină candelei sub mormânt, Ș-a deznădejdii rece întunecime mută În veci nu o va stinge; iar razele ei sânt Întocmai de zadarnici ca și când n-ar fi fost. III Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece; Singura chinuire și iad ce-aș suferi Este de a fi stinsă din pomenirea ta. IV Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine Virtutea nu oprește a plânge pe cei morți; În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ast bine ...
George Ranetti - Ca și odinioară...
George Ranetti - Ca şi odinioară... Ca și odinioară... de George Ranetti Informații despre această ediție Am revăzut moșiea iar in floare... Blagoslovitul grâu prăjit de soare. Ca ș-altădată-ntinde pe câmpie O nesfârșită pânză aurie, Și numai ici și colo mici șuvițe De flori îmbălsămate și pestrițe: Iar printre ele țanțoșii, făloșii Maci roșii. Ca marea dup-o groaznică furtună. Așa părea azi câmpul potolit, Că nimeni n-ar avea temeiu de bănuit Că și p-aici, năpraznică, nebună. Deslănțuitu-s-a revolta celor mici. De-au tremurat palate uriașe Și s-au simțit mai mici, mai nevoiașe. Ca niște mușuroaie de furnici!.... Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?... Ca și odinioară, subt arșița de vară. Țăranul strângc snopii belșugului străin: Și-i calm, și-i harnic, bietul... Ce vită de povară ! Dă zece înainte chiar boului blajin... Ca și odinioară, el jalea doar și-o plânge Cosind, în resemnatul și blândul doinei viers... Dar, - rătăciți în snopul ce mâna-i aspră strânge - Văd câțiva maci... și-mi pare că-s petele de sânge Ce încă nu s-au
George Topîrceanu - Clipe de zbucium
George Topîrceanu - Clipe de zbucium Clipe de zbucium de George Topîrceanu Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, — Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa mea întreagă când te cere, Tu stai visând, nici ochii nu ți-i miști, — Și câte taine pline de durere Se pierd în noaptea ochilor tăi triști! Eu chem osânda care mă omoară, — Sălbatic vântul patimii să bată, — Eu cer icoana ta de-odinioară, Pe care n-am văzut-o niciodată. O, cum aș vrea durerea să mi-o-nșele! Atâtea nopți pustii am adorat-o, I-am dat și jertfa tinereții mele Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o. Mi-ai dat-o! Floare gingașă de munte Ce stă deasupra unui larg abis... (Și chiar acum, când mă săruți pe frunte, Tu mă săruți cum se sărută-n vis!) Căci sufletul, ca tristele ruine, Păstrează-n el lumina altor vremuri, — Și când o rază-ajunge pân' la mine Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri: Ea luminează-n tine, fără veste, Prăpastia trecutului întreg... Și-atunci duioasa inimii poveste Eu o ascult, — dar n- ...
George Topîrceanu - Epilog (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Epilog (Topîrceanu) Epilog de George Topîrceanu Lângă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stâncă. Apa tremură spre zări, Verde și adâncă. Sufletu-mi, împovărat De-o iubire moartă, Se ridică ne-mpăcat Și cu el o poartă, Cum își duce greu în zbor Vulturul de mare, Peste valuri călător, Prada moartă-n
George Topîrceanu - Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă
George Topîrceanu - Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă de George Topîrceanu Dormi, frumoasa mea! De-acum Noaptea luminoasă Ca o undă de parfum Năvălește-n casă. Luna clară din neant Pune pe covoare Străluciri de diamant Și mărgăritare. Ea privește ca-n extaz Bluza ta lejeră Și pantofii de atlaz Lângă etajeră. Și trecând prin buduar, Raza-i ce se rumpe Luminează un lavoar Cu flacoane scumpe... Luna toarnă pe parchet Blonde tuberoze Și-ți dezvăluie discret Sânurile roze, Când dantelele din pat Tremură-n lumină Pe culcușul tău curat De olandă fină... Dar visările ce trec, Ca să te dezmerde, ți-au aprins la cap un bec Cu lumină verde. Din oglinzi piciorul fin Pe mătasa moale Se răsfrânge ca un crin Cu nuanțe pale. Dormi! Amorul rafinat Cheamă deopotrivă Spre minciună și păcat Gura ta lascivă. Dormi, frumoasa mea! Eu stau În extaz, la poartă: Ești făptură vie, sau Operă de