Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VECINIC

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 279 pentru VECINIC.

Mihai Eminescu - Stelele-n cer

Mihai Eminescu - Stelele-n cer Stelele-n cer de Mihai Eminescu Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor        Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele        Vase de lemn; Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele        Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele        Drumuri de nori. Zboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere ­        Asta e tot... Floare de crâng, Astfel viețile Și tinerețile        Trec și se stâng. Orice noroc Și-ntinde-aripele Gonit de clipele        Stării pe loc. Până nu mor, Pleacă-te, îngere, La trista-mi plângere        Plină de-amor. Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede        Ce ni s-a

 

Mihai Eminescu - Urât și sărăcie

... a lui nume de pete și rușine ­ Aceasta nu e nobil... Dar toți ­ și-ndeosebi O fac ușor ­ tu numai stai vecinic să întrebi. Tu numai îți pui vorba și gândul la cântari, Tu numai vrei a-ntrece caracterele mari, Privind peste mulțime cu multă ...

 

Mihai Eminescu - Viața mea fu ziuă

... tu zbori în calea ta; Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,        Ci vecinic

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect

Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...

 

Traian Demetrescu - Cerul

Traian Demetrescu - Cerul Cerul de Traian Demetrescu Firește, trebuie să fie: O armonie, un mister, Ce-atrage sufletul spre cer. În trista mea copilărie, — Cu paginile ei de plîngeri, — Credeam că ceru-i plin de îngeri... Credința mea e astăzi dusă, Cu ea și-al visurilor stol, — Și astăzi cerul meu e gol! Dar, ca o taină-n veci nespusă, Rămas-a vecinicul mister Ce-atrage sufletu-mi spre

 

Traian Demetrescu - Copii

... Iar întîlnirea lor se-nchide     C-o strîngere de mînă. Se hotărîsc în ziua-a două     Să se revadă iarăși... Iubirea lor e vecinic nouă,     De și sînt vechi tovarăși. Și setea patimei aprinsă     Din ochi li se revarsă: Ea pleacă de durere-nvinsă,     El cu simțirea arsă! Iubirea ...

 

Traian Demetrescu - Pe lacul Thum

... pierzîndu-se-n cete Pe mal stau glume să-și spuie             Grămadă de fete. Mi-e sufletul plin de uimire Și-mi zic iar ce vecinic îmi zic În lume e numai iubire,             Iar restul — nimic! Departe, o țiteră plînge Accente nebune de patimi; — În sufletu-mi singur se ...

 

Traian Demetrescu - Unei femei...

Traian Demetrescu - Unei femei... Unei femei... (Scrisoare) de Traian Demetrescu Tu ai plecat cu sufletul nostalgic De ceruri largi, de vecinici primăveri, În țara caldă unde tot-d'a-una Sînt infloriți frumoșii palmieri. De pe la noi ce vești să-ți dau, iubito? Nu sînt nici flori, nici rîndunici... e iarnă..., Și simt că peste inima mea tristă Uitarea ta începe să s-aștearnă... O! vino mai curînd... de mai ții minte Cuvintele șoptite la plecare, Și plînsul meu ce mi-l ștergeai cu părul, — O! vino mai curînd... și adu-mi

 

Traian Demetrescu - Vînzătoarea de iluzii

Traian Demetrescu - Vînzătoarea de iluzii Vînzătoarea de iluzii de Traian Demetrescu Și.... într-o bună dimineață, Decepția, urîtă foc, Intră-n oraș, pe ne-așteptate, Strigînd: „Iluzii de noroc!â€� „Iluzii de amor!... Iluzii De glorie și tinerețe!... Iluzii mari de sănătate!... Iluzii dulci de frumusețe!â€� Și marfa asta nesfîrșită Mai mult ca pîinea se vindea, Căci fiecare-și cumpărase Iluzia ce urmărea... Dar un poet, retras de-o parte, Zîmbea amar spre vînzătoare: — El cunoscuse altă dată Pe vecinica

 

Vasile Alecsandri - 15 mai 1848

Vasile Alecsandri - 15 mai 1848 15 mai 1848 de Vasile Alecsandri Fraților, nădejde bună! fiți cu toți în veselie! Cerul însuși ocrotește scumpa noastră Românie! Azi e ziua de-nviere a românului popor, Care singur își urzeste dulce, mândru viitor. Priviți cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată; Priviți soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată; Priviți vaile-nflorite, codrii, munții înverziți! Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiți; Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreață, Unde falnic se ridică România îndrăzneață! Fraților, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori, Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de flori S-innoiesc în fața lumei a lor vecinică-nfrățire Dup-o lungă, dureroasă și fatală despărțire. Fraților, nădejde bună! Viitorul ce urziți Va fi vrednic de trecutul a strămoșilor slăviți! Bărbăția și unirea între voi de-acum domnească, Și strigați în libertate: România să

 

Vasile Alecsandri - 8 Mart

Vasile Alecsandri - 8 Mart 8 Mart de Vasile Alecsandri Întinde cu mândrie aripile-ți ușoare, O! sufletul meu vesel, o! suflet fericit! Înalță-te în ceruri și zbori cântând la soare, Căci soarele iubirii în cer a răsărit Și-n cale-mi s-a oprit! Veniți, năluciri scumpe, dorinți, visuri mărețe, Ca păsări călătoare la cuibul înflorit. Veniți de-ngânați vesel a mele tinerețe, Căci steaua fericirii în ochii-mi a lucit... Iubesc și sunt iubit! * Sunt ore fericite, sunt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mândrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui îl schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n miez de noapte, Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat; Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii de șoapte Îl proclamează-n fală a lumii împărat! Sunt urme prețioase, sunt scumpe suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sânul omenirii ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>