Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE
Rezultatele 1781 - 1790 din aproximativ 3689 pentru CE.
Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniștit
... vii, Și închinase toate celea Aceleiași melancolii. Departe, pe întinse șesuri, Curgea Siretul liniștit, Sub zbor de pasări călătoare Călătorind spre răsărit. Înaltă, mișcătoare dungă, Ce-abia te vezi pe cer senin, Cîte speranțe zbor cu tine Ce primăvara nu mai vin ! O umbră goală, trecătoare, Viața noastră pe pămînt ! O pasăre ce pleacă toamna Descurajată, fără cînt, Și nu mai vine, nu mai vine, Căci tinerețea-i o poveste Pe care noi o știm c-a ... mi m-am strîns, Dar viața e așa de crudă Încît și astăzi încă-am plîns: O amintire de durere, Un biet amor ne-mpărtăsit Ce ca și toamna, ca și toate, S-a dus și nu a mai venit. Și care azi, sub umbra tristă A ...
Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă
... Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă Seara de toamnă de Duiliu Zamfirescu Ah! ce frumoase-s serile de toamnă! Prin frunze reci doar un fior adie; S-arată-n deal, cu fața purpurie, A nopților fermecătoare Doamnă ... atâta frumusețe În fire, — așa cum o simți tu, poetul? Ori suntem pradă — o! gândire-amară! De-a simțurilor noastre amăgire Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neștire, Și totuși, Doamne, ce
... Duiliu Zamfirescu - Sosesc Sosesc de Duiliu Zamfirescu Sosesc cocoarele, sosesc De după deal de țintirim, Iar anii trec, copiii cresc, Se schimbă tot ce-i omenesc, Și noi îmbătrânim. Mi-aduc aminte ca acum Când alergam cu capul gol Prin prăfăria de pe drum Și când ardeam cărțile scrum ... biet argat C-un deget dus la gură. Și vreme lungă mai târziu Când m-am întors cu dor de bine, Nehotărât fără să știu Ce pot să fac și ce
... lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub frunzele uriașe din care astăzi nici măcar ... cu cântecele ei, de sus, din copacul sub care dânsul se odihnea. „Mă rog, n-aș putea-o vedea și eu pe dihania asta? Ce neam așa de obraznic să fie?â€� se întrebă greierul. Și cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle și-un răspuns ... îl rugau să nu mai contenească, fiindcă ele altceva n-au de făcut decât să-l asculte. Și le-a cântat greierul până ce soarele s-a ridicat de câteva sulițe pe cer. Iar încălzindu-se grozav, căntărețul se rugă de iertăre, să ațipească puțin. Și se ... iarbă dimprejurul culcușului cinstitului cântăreț și, legănându-se ușor, începură să-i facă vânt, să doarmă în răcoare, cum se și cuvenea unui mândru crai ce
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o ... se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om sătura. Și șu-șu-șu ... era într-adevăr frumoasă. Tocmai în clipa aceasta uite și-o șopârlă. S-o întrebe și pe asta, se gândi Dumnezeu. — Ei, tu, șopârlă, ce zici că-i mai lipsește ființei acestea ca să se desăvârșească sfatul celor patru tovarășe ale tale? — Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală șopârla ...
... stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul ... fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic noapte... Pasărea venea mereu, câteodată și noaptea rămânea acolo, ațipind, cu căpușorul sub aripă. Și trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele ... celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit. De dimineață ... capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei. Și lăvicerul de jos nu se mai îngroșă, din ce
... amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca ... și albe, zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă, că trupurile lor se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată, o floare chinuită de furtuna ce-i împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se descleștară doborâți, însângerați, răsuflând ... pană albă din haina potrivnicului. Și cum stăteau așa, găinile se apropiară, mulțumite și mândre parcă fiecare de stăpânul lor; îi înconjurară. Iar luptătorii, după ce
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să ... nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub creanga pe care stătea, cum strălucește ceva. Ce să fie? se gândi buhna. Ochi de mâță sălbatică nu erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când ... aur, căci, ca să o găsească privighetoarea, Atotputernicul răsfrângea într-însa o stea. A stat buhna, s-a gândit, dar de ce strălucește picătura ceea nu și-a dat bine seama, și, numai într-un târziu, și-a închipuit că uitase ziua un ... oglindească. Și mare-i fu mirarea buhnei când nu mai zări lumina. Vasăzică, ea o băuse odată cu apa? Zburând înapoi pe cracă, se gândi ce se gândi, și se hotărî... Dacă sorbise lumina, trebuia și ea, la rândul ei, să lumineze. Poate că Dumnezeu îi hărăzise darul ăsta să mai ...
... Emil Gârleanu - Voinicul! Voinicul! de Emil Gârleanu L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să ... cât îi trebuia să fie la largul lui. „O să stau la umbrăâ€�, gândea puricele, iar ciobanul încărca mereu. Cât era de mic puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care îndoia genunchii măgarului cum putea să-l apese? Și-au pornit la drum, și-au mers zi de vară prin ... capăt, se strecură binișor, binișor, și hop! deodată, sare sprinten și odihnit pe mâneca ciobanului. Când dădu însă cu ochii de spinarea măgarului și văzu ce clădărie stătuse deasupra lui, rămase încremenit: „Măi, greutatea asta am duso eu în spate! Până acum n-am știut că-s așa de voinic ... măgar. Iar când omul dete toate lucrurile jos, măgarul rămase cu urechile pleoștite, cu genunchii îndoiți. Iar puricele zise, mâniat, în sine: „Uitați-vă ce mămăligă de dobitoc! Eu nu-s nici cât urechea lui, și nu mă plâng de cât am dus în spate, și el, fiindcă m-a ...
... candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir, Precum din gura mamei copilul ia cuvinte Să zică tot aceea ce zice ea nainte; Pristol îmi vor fi ochii și gura ta potir. Atât de ideală, blândeța ta mă-mbete Să simt în ea căldura vangheliei ... înger, cum știi să zâmbești trist Și-ți scuturi alba frunte sub Dunărea de plete. Vorbește-mi de speranță, de rai și Dumnezeu, De tot ce nu-mi încape în inima pustie: Ce n-am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție, Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău. Mă va ... eu pietre voi iubi. Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă! Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă-n sublim, Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un cheruvim, Îmi fac din tine idol și-atât îmi ești de dragă! Oh, prinde-mă de mână, iubito ...
George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc)
... Și-astăzi părți din mine zac. Iar pe câte le găsiră Le-au adus aici, punând Ciob la ciob ca să mă-nchege. Ah, dar ce pot înțelege Câți îi văd pe-aici trecând? Văd și ei o oală spartă Dintr-un lut sărac și prost: Eu, ce-ntr-alte vremi am fost Ultima putință-n artă. Și desenul meu! Ușor C-un cărbune de pe vatră Mult mai bine-l fac pe ... împinge Ca să cad și să mă sparg! Cât m-a-nduioșat ulciorul! Și-aș fi vrut să-i fiu pe plac, Însă ce puteam să fac? Să mă vază păzitorul, Iar a doua zi, fatal, Să m-arăte prin ziare: Un nebun, pe cât se pare ...