Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 489 pentru ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE.
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... ce-avem. Mă gândesc la cât sânge s-a vărsat pe bucățica asta de pământ, și, pentru prima oară, bag de semă că în limba noastră instrumentul de țesut se cheamă "război". Cântece însă, cântece de vitejie și de dor, avem cum nici un alt neam de pe pământ ... al geniului nostru, în fața lumii care nu ne cunoștea și în fața veacurilor viitoare, iată ce-a fost omul acesta pentru noi. Ce-a fost pentru cealaltă lume, ce noutăți a spus el artei universale și cum le-a spus, și întrucât le-a spus în chip deosebit de ceilalți — aceasta se va lămuri deplin de către cei care, uitându-se îndărăt, la lucrurile timpului nostru, vor putea îmbrățișa cu ... unei scripturi. Și anii de secetă care au trecut pustiitori peste bucățica de pământ în care oamenii aceia își puneau munca și speranțele lor, din ce în ce mai ostenite, și tristețea acelei case fără noroc, și spuza de copii mici, și moartea neașteptată a celui ce ...
... sunt cel mai mare din oraș. Mă uitam cu mândrie la cei ce umblau pe jos strigând: Alviță, alune de Țarigrad, marfă, mărunțișuri! și gândeam în gândul meu: Voi vă duceți fiecare după nevoile voastre, iar eu mă duc acasă!... O! câte mari și nenumărate bunuri cuprinde în sine cuvântul acasă!... Îmi era degrabă să ies din oraș ca să mă apropii mai curând de acel colț al pământului care se numește acasă, unde aveam să petrec două luni după cheful meu, fără pedagogi cu ochii pânditori, fără clopotul cel supărăcios ... Era soarele pe la miazăzi și căldura nesuferită. Balan scotea o limbă de-un cot. Constantin viziteul îmi zise că avem de poposit un ceas. Ce-mi păsa mie de ceasul acela și de toate ceasurile ce aveau să curgă în viitor! Aș fi putut să stau acolo, sau să merg înainte, sau să mă întorc îndărăt, îmi era totuna, căci nici o bucurie nu m-aștepta nicăirea când iată că un țigan negru ca un fund ce ceaun, creț la cap ca o oaie țigaie și slut ca Scaraoțchi, îmi ieși înainte cu o scripcă ...
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi)
... Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi) Gelozie de Constantin Negruzzi Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc? Știi pentru ce ades când mai mult te privesc, Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez, Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez? Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări? Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun. Destul e de când chin în sufletu-mi adun! În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos, Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos! Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu ... știu că n-a mai fost nici poate a mai fi Ca tine pe pământ să poată a iubi, Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc! Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat, Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat? Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit La altul careva ce iarăși te-a iubit? Când luna strălucind săltează pintre nori, Ș-un grier răgușat cântă ascuns prin flori, Nu-ți lași capul ades ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... A mea durere n-a vizitat! M-a văzut șoimul pe-nalta stâncă, A cărei vârfuri s-ascund în nori, Și al lui țipăt în valea-adâncă S-a-ntins departe plin de fiori. Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește, Focul din sânu-ți arde în ea. Fierul cel roșu, care-l apasă Mâna cruzimii pe-un osândit, Mai adânci urme nici el nu lasă, Decât minutul acel dorit. A mea durere trecut nu are; Ea nici va crește, nici va scădea; Și fericita, dulce uitare Ce crezi că cearcă inima mea E c-acea tristă, vie tăcere, Care domnește după război Pe-un câmp de groază și de durere, De morți ... Unde se-nalță un fum de sânge, Ca blestem jalnic și necurmat. Mai mult d-atâta nu poți a face: Asta e soarta
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... noaptea. Joia trecută, 21 mai, neavând treabă, mă plimbam încet pe Calea Victoriei, pe la șapte seara, privind la forfoteala aceea de calești, birji, automobile - ce mulțime! ce eleganță! ce belșug!... cum rar se vede chiar în orașele cele mai prospere - și mă gândeam: cine or fi aceia care au scornit de la o vreme că-n țară e sărăcie, că s-a scumpit traiul și ... prescripțiile legii repausului dominical, nu țin niciodată socoteala sfinților. Costică se-ntoarce-n loc și deodată, vesel ca totdeuna, strigă: - Băiete! aperitive, lista și răcitori în lege! să vie! Știu c-am petrecut!... Ce chef!... și, dacă trebuie să fim drepți, Costică a plătit de două ori petrecerea improvizată - și cu bani și cu spirit - ce vervă!... Din când în când, constatând că lăsam "să se răcească" paharele noastre pline, ne strigă, ridicind pe al său: - Jos repausul dominical!... Să lucrăm!... lucrați, domnilor! Iar noi ... mă sărută și zice: - Eș' du'ce, 'ne Iancule! - Sân' tu'tă, Co'tică! - Tu'tă du'ce, 'ne Iancule! Și râzi... Și, dând să mă ...
... laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. Cînd o ... vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt că fîlfîiește, Mișcîndu-se de pietre talazu albicios. Cu ce plăcere încă s-aude de departe Un glas de păstorițe, un fluier de păstor, Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte Și lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ... cale adesea mulțumind. Acum și somnul vine ușor, de odihnește În brațurile sale p-oricare muritor ; Ființa milostivă de sus îi poruncește Pămîntului să fie în veci mîngîitor. De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea împrejuru-i se-ntoarce cu fiori, Pămîntul în
... și netezindu-l. Cât e de slab, sărmanul! Unde e Pascu? La auzul acestui nume, câinele începu să scheaune încet, mai tare, tot mai tare, în sfârșit el își ridică capul în sus și începu să urle. Sanda îl privi câtăva vreme cu mișcare. — Bietul câine! cum urlă! zise ea înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi. Cine știe, poate a și murit în cătănie. Bietul câine! Apoi începe a se sterge la ochi, așezându-se pe piatra de lângă portiță. Cine știe, poate a și ... e sătul de traiul de mai nainte. De patru săptămâni își paște turma și încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de vorbă. Pascu se ridică și privește în
... Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana ... din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sunt cântați în cafenele și fac zgomot în saloane; Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicând broșuri la dame a căror ... Ramses trebuia să fi murit. Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea II
... Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana ... suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme sa devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sunt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane; Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror ... Ramses trebuia să fi murit. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste; Iar în ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
... mare adunare de popul poate cineva voiește să vadă dezvelit haracterul, moralul și plecările românilor de astăzi. Așadar, și eu însumi, alergând ca și ceilalți în sus și în jos prin iarmaroc, m-am întors seara la gazda mea și, fiind obosit, m-am pus în așternut, unde am început a citi cu o însuflețire nespusă pe un hronic al Moldovei și al Valahiei, ce am găsit pe masa din odaia mea, și mă minunam gândind cum de au stătut odinioară națiile aces-tea ale moldo-valahilor, ce se văd astăzi atât de iubitoare de răsfățări și de mode, și atât de molatice, în contra puternicilor megieși, ce le înconjura din toate părțile, pre-cum tătarii Bugeacului, cazacii Ucrainei și ai Zaporogului, polonii sau leșii, ungurii, turcii, tătarii și alte nații. Cum de ... îi numeau oameni stricați. În fine, făr’ de virtute fiind, ei se tem de cugetele lor, se tem de compatrioții lor, se tem de străinii ce vin în țară și sunt gata să fie plecați servi oricăruia stăpân. Aceasta este o icoană pentru trupeștile însușiri ale românilor acelor ce ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... sicriul, ca în iad jucară. Cu-așa îngăimare trecu ele noaptea, Chiuind mai strașnic, de vuia cetatea. Dar cântând de trei ori vestitorul zilei, Pieriră în clipală stafiile, racla. Deci tăcere mare ca în țintirimuri, Ș-adânc întuneric se făcu în sală; Iar Dragoș se miară de cele ce vede, Neputând a crede ochilor săi însuși. Dar în prip-aude încântător fluier; Muzicești organe răsunară-n aer, O rumănă rază, crăpând bolta sălii, Goni cu priință noaptea-ntunecată. Un prea ușor nour de ... sânge, așa-i voia soarteiâ€�... Muzica-ncântată iarăș răsunară Și se ridicară zeița pe nour; Iar Dragoș rămase privind după dânsa, Încremenind încă de ceea ce-aude. Și țiind în mână fluierașul zânii, De smarand scump foarte, cu suspin strigară: “O, dar de pieire al fermecătoarei Ce-mi dă pe Dochia vărsând al ei sânge; O, nu! mă cutremur de menirea soartei Să pătrund eu însumi inima Dochiei!!!â€� Dar Dragoș se pleacă hotărârei zânii Numai ca să surpe a lui ... umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine de Vronța păgânul, Căci eu defăimându-l, ca daco-română, El ...