Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1426 pentru ATUNCI.
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă ... își luă pachetul și plecă înclinând spre noi ușor, fără a zâmbi, capul. - "Ei, ai văzut-o ?" mă întrebă conu Rache care până atunci nu mai rostise niciun cuvânt. "Asta e văduva lui Gogu Nicolau". Gogu Nicolau?... Scotocii prin toate fundurile de sertare ale ținerii mele de minte, fără ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... poeziei noastre moderne. E greu, ori e de-a dreptul imposibil, a justifica în întregime, pentru vreunul din poeții de pe atunci, calificativul de primul poet român modern; însă versuri se găsesc, desigur, la acei scriitori, versuri pe care le putem numi întâile versuri românești moderne. Dacă ... acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci, și unde ne și întâmpină, neapărat, epitetul falnic, acel trocheu pompos, de genul pe care francezii îl numesc pompier, epitet ajuns apoi inevitabil la Alecsandri ... aceste versuri ale lui Dosoftei. Esteticește, ele ne sunt perfect actuale. Nici prin vocabular, nici prin ritm, nici prin ideație ele n-au suferit, de atunci și până azi, nici o devaluare. Însă iată numaidecât, pentru a face cât mai palpabilă, înainte de orice analiză, în ce fel de ... Peste ape, peste munți; Văd că peste mări amorul Când o vrea își face punți. În 1829, Iancu Văcărescu scrie un Marș pentru oastea națională atunci înființată: Slava strămoșilor vestiți În cale vă așteaptă, La rând, românilor, ieșiți! Mergeți pe calea dreaptă! Îl amintim aici mai cu deosebire pentru a ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... miră de astă lâncezeală. Și, mai aruncându-și căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea de un foc ce simțea că îl atinge. Atunci își luă inima în dinți și strigă: - Asta să fie logodnica mea. - Îți foarte mulțumesc, dragul meu iubit, îi răspunse atunci broasca. Cuvântul tău a sfărâmat toate farmecele ce mă țineau înlănțuită. Tu ești ursitul inimii mele. Pe tine te voi urma până voi ... de trei ori peste cap și se facu om ca toți oamenii. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să se gătească să meargă. Atunci ea îi răspunse: - Dragul meu logodnic, trebuie să știi că și eu sunt fată de împărat, și încă fată de împărat mare, și avut, și ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
... sunt hrăniți, ș-a fi nebun îmi place, De nu m-aș deștepta, căci adormii — flămând Ce adormire, vai! Când trupul ațipise, Atunci visez că trec pe lângă un brutar. Sunt altfel om cinstit, dar ce să faci cu vise? În vis, îmi pare rău, furai ca un ... și țup! aici m-aduc... Că-i vis, o știu, așa-i, dar nostimă-i ideea Pe cetățeni flămânzi să-i duci la balamuc! De-atunci mănânc ticnit; am carne, pâine, poame, Un singur rău: în vis mă satur îndestul Ș-apoi visez c-adorm visând că-mi este foame, Grozav ... Dar eu eram cu fie-mea, Și sufletu-mi în fericire, Zburând într-un nespus avânt, Îmi lasă corpul pe pământ Rostogolit în nesimțire! De-atunci o duc ca și-nainte: Privesc ce unii dreg, Ascult ce alții spun, Urăsc pe cei crezuți cu minte, Și nu pot să-nțeleg, Că ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... până a nu se-mparte, Ș-o dată împărțită, puterile-i se stric? De ce e nimicită, d-al său întreg departe, Ș-atunci își ia puterea când intră în nimic? Fatalitate! - Basta! - Blestem îți e dorința! Așteaptă, trufaș vierme, când viermii te-or mânca; Așteaptă-ți neființa, de ... Sau intră în nimica de vei să fii ceva! - Pegasu-ți nu e-n stare acolo a străbate, Ia-ți cal apocaliptic, ș-atunci vei izbuti: El singur știe drumul ce nu se mai abate; Ș-atunci vei afla taina, - nimic când nu vei ști. ...................................... ...................................... Eu las pe ast calcair cu formă omenească, P-ast uriaș ce-nfruntă răstimpii pământești, Martur eternității ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... poartă mustața tunsă englezește, și o piatră de rubin, ca o picătură de sînge pe spuma crăvăților lui tăiate ca din manta unui doge. De-atunci datează cele mai frumoase romanțe ale lui, cum e : Romanța celor trei corăbii , Tomis , Sosesc corăbiile , Romanța celor trei galere și multe altele. E o ... ce amintire, Căci nu le mai ții minte cînd ești de moarte-aproape Și totuși simt în mine cum se închid pleoape ! Așa trăiam pe atunci, și cînd tăcea marea cu glasurile ei, atunci ne vorbeau ruinele de care e plină Constanța. Ca niște pelerini ne strecuram în templul lui Poseidon, prin gangurile vechi, unde se serbau poate riturile ...
... cea mai îndurerată rugăciune să se înalțe zadarnic și singur somnul acestui om, ce-și destăinuia fără să vrea gîndurile, ținea legata încă moartea. Și-atunci, ca un răspuns dat gîndurilor mele, un țipăt înfiorător de cucuvae, pe care n-o auzisem niciodată pînă în noaptea aceea, răsună deasupra casei și ... era pușca, dar, ca și cum ar fi fost țintuit de ceva, se întinse din nou și rămase neclintit. Străbătut de un fior, am lăsat atunci să cadă perdeaua încet, cu gîndul să mă culc și să-mi alung închipuirile, dar, în minutul acela, într-o bătaie de aripi, sinistrul glas ... crescut, și deci unul din cele două ființe adăpostite subt același acoperămînt trebuia să treacă printr-o primejdie de moarte. Și, împins de un gînd, atunci chemat ca de o putere misterioasă, ascultînd ca de o poruncă, am uitat că moartea mă pîndea poate după ușă, am împins-o și am ...
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de ... fericiți a fost și Jean MorĂ©as. Și cine ar fi crezut aceasta, că din turma anonimă și poliglotă ce se aduna pe atunci la CafĂ© Vachette unul se va alege și va străluci mai tîrziu deasupra vremurilor. În zgomotul acel etern, în care huruitul zarurilor cădea ca o ... doi ochi roșii ca de balaur se aprindeau, creșteau în mers, și huruitul trenului ce coboară din Mont-Rouge se auzea și dispărea și el. Atunci poetul, pelerinul pasionat, își relua reveria și, cu pași înceți, cu capul plecat pe umărul stîng, cum îi stă bine unui visător, pornea și el ...
... se pomeni odată prins din fugă, înfrânat cu de-a sila de către cineva care se aruncă, dintr-o săritură, călăre pe el. Atunci a înțeles că cineva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea, s-a strâns ghem, apoi s-a ... și, în goana nebună, își duse călărețul departe, despărțindu-l de ai lui. Un zid de săbii se înălță deodată împrejurul lui și-l opri. Atunci se ridică în două picioare, se întoarse și se aruncă orbiș înapoi. Simțea că pe urmele lui veneau alții, simțea zbuciumările celui de pe el ... de încordat, ochiul nu mai căta departe. Odată poticni și se rostogoli jos, cu călăreț cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l purta numai la pas. În urmă, nu-l mai lua deloc. Venea diminețile la el, îl mângâia ...
... și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc ... o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște ... luă încet spre șură. O găsi deschisă și intră. Șura goală. — Nadișanca! Atât putu să spună boierul și se rezemă de ușorul ușii. Tocmai atunci i se păru că aude un sunet cunoscut. Se întoarse. Pe poartă intra, în trapul unui cal voinic, o nadișancă nouă, vopsită cu galben. Din ...
... traiul; numai de la ei toată suflarea putea să aștepte îmbunătățirile viitoare!... Din când în când câte un glas răgușit striga, vajnic: Așa-i! Și atunci, ca o furtună, strigătele se încâlceau, geamurile zbârnâiau de vuiet: Așa-i! Așa-i! Așa-i! Un om scurt, cocoțat pe un scaun, lângă un ... în fundul sălii, ridica mâna și țipa: Jos! Jos cu ei! apoi, clătinându-se, lua stâlpul de care se sprijinea în brațe, să nu cadă. Atunci Năstrate făcea liniște, avânta bastonul deasupra capului și poruncea: Tăcere! Și tăcerea se făcea îndată. Apoi vorbele conului Tase își luau iar șirul, unele după ... căci fiecare dintre noi, o știți, avem câte o stea, care ne adumbrește din înalt cu raza ei cea norocoasă; cu Steaua să țineți, căci atunci când dânsa apare, cerul rămâne senin, norii se duc. De steaua noastră să vă călăuziți, dar, fraților, cum magii s-au călăuzit de steaua tainică ...