Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE FRUNTE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 574 pentru CEL MAI DE FRUNTE.
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... aripi în locuri depărtate Cocoarele-n triunghiuri prin aer înșirate, Și spus-a vântul ager, în veci neodihnit, Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit. În grabă alergat-au din toate-a lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori de împărați, Vrăjiți de-a fi pe viață de Lia fermecați. Venit-au Roșul, craiul înaltelor lungi plaiuri, Și Albul ce domnește pe douăzeci de raiuri, Și Peneș-împăratul, arcaș cu ochiul ținteș, Ce are-n tolbă fulgeri și-n grajd pe calul Vinteș; Și alții, mulți ca frunza, mânați ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de fiu împărătesc S-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc, Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun mai mult că-i fată decât că e fecior. Ea intră în palatul acel de feerie Cu inima-n bătaie de dulce bucurie, Dorind ca să-ntâlnească, temând de
... nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai ... fost mai nainte, și toate acestea le făcea întovărășite de vuiet, cu vorbe ca de-alde aceste, zise în gura mare: Da bine, asta casă de om era?... Se poate mai mare risipă, mai mare bătaie de joc?... Astfel îi umbla gura de ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite ... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de ... ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia în floare; El, melancolic ca amurgul, cu ochi adânci, de visător, Părea că urmărește-n treacăt al visurilor sale zbor. Dar nu ești fericit? răspunde! îi zice ea învăpăiată; Când vezi ce farmec împresoară iubirea ... Și când citești în al meu suflet atâta dor nețărmurit, De ce nu lepezi întristarea ce fruntea-ți largă a cernit? O, fii mai vesel și alungă melancolia ta, stăpâne, Și-ngenuncheată înainte-ți, supusă, roabă voi rămâne! El o sărută, și cu mâna i-arat-un vultur ce ... copilă, e cel mai mare împărat, Căci țării lui, dumnezeirea hotare strâmte nu i-a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și-n zori de zi îl părăsește, Căci setea lui de
... cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut ... obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și ... l urmărești puteai să fii sigur încotro se îndrumă pașii lui. La Calissaya, în fața rîului tulbur ce trecea necurmat, făcîndu-se una ca scaunul, cel ce fusese mai mult decît un om, se strîngea timid, parcă ar fi vrut să-și piardă trupul și să devie imaterial, scîrbit de închisoarea de humă în care fusese condamnat. O licoare opalină, ca o apă lunară, se strevedea în paharul pus dinaintea lui, și el sorbea necurmat dintr-un ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel ... cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale ... lor acorduri, țipătul celor ce mor. L-al lor strălucit răsunet dealurile-ascult, răspund, Simțirile-s fiorate, inimile se pătrund. Și-n aerul care sună de glasul cel tremurând, Parcă al morților suflet prin el s-aude trecând. Soarele, totdeodată, risipind noru-n senin, Cu o groază luminează locul cel de cărnuri plin Și a lui galbenă rază strecurându-se-aci jos, Desface râuri de sânge ochiului cel ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel ... cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale ... lor acorduri, țipătul celor ce mor. L-al lor strălucit răsunet dealurile-ascult, răspund, Simțirile-s fiorate, inimile se pătrund. Și-n aerul care sună de glasul cel tremurând, Parcă al morților suflet prin el s-aude trecând. Soarele, totdeodată, risipind noru-n senin, Cu o groază luminează locul cel de cărnuri plin Și a lui galbenă rază strecurându-se-aci jos, Desface râuri de sânge ochiului cel ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... la fiecare poezie, la fiecare aluziune socială din ea, la fiecare cuvânt mai greu, d. Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub impresia reflecției. Cei mai mulți poeți ai noștri cântă fără cauză firească, simulează inspirări ce nu-i agită, descriu sentimente ce nu-i insuflă, și nu este o excepție ...
Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul
... sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. Că averile de frunte Sunt ca un izvor de munte, Astăzi curge și îneacă Și mâini scade s-apoi seacă! De ai turme mari de oi, Ai și turme de nevoi, Că pe unde-s turme blânzi Sunt și lupi mereu flămânzi." ,,Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." ,,Măi bogate, bogățele! Nu fi dușman gurii mele, Că nu-ți vreau nici rău, nici ... bea împreună la crâșmă sau, cum zic francezii, se traiter . [4] Moldova produce vinuri foarte bune, care sunt menite a deschide un izvor de mare comerț țării. Unele podgorii mai ales, precum Agiudul, Crucea, Socola, Panciul, Odobeștii etc., sunt vestite pentru calitatea productelor lor. Cotnarul e însă vinul de ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Bărbatul, roș ca un bujor îmbobocit, își caută nevasta prin salon și, nezărind-o, se repede pe urma ei, în vreme ce aghiotantul se apropie de dama care poartă rochie de catifea vișinie.) ROCHIA DE CATIFEA (foarte grațioasă) : Unde-oi scrie că-ți mai aduci aminte de prietene și că te apropii de ele! AGHIOTANTUL: Doamna mea, am avut totdeauna de mare plăcere a mă g[...]n compania d-tale, și dar... ROCHIA DE CATIFEA (iute) : Și dar, vii să mă poftești la cel dintâi contradans?... Primesc cu mare mulțumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ți vorbesc multe. AGHIOTANTUL (în parte) : Am pățit ... e ben trovato , zic italienii. Dar oricum să fie... primește, draga mea, mulțumirile noastre pentru plăcerea ce ne-ai pricinuit prin cântecul Mar găritei . DAMA DE LA CLAVIR (zărind pe X lângă ușă) : Complimentele d-voastră se cuvin mai cu drept autorului. Domnule X, vină de culege laurii ce meritezi. DOMNUL X (intrând) : Cel mai prețios laur pentru mine este că am avut norocire de a fi cântat de d-ta și ascultat de
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... Cruce-n frunte, frunte-n cruce, că-i Ucigă-l crucea-aici! Piei! Satană! fugi în codri! fugi în pietri! piară-ți glasul!... Atâte și mai pe-atâte vorbe goale-au răsărit Pe buzele Veronichăi. Diavolul, cel pitulit, Murmură și plin de teamă zice: Iartă, jupâneasă, Io-s drumar, mă culc aice, căci mi-e greu să viu în casă! Cu mânie prefăcută strigă dânsa: Ce drumar ... Se făcu ziuă și timpul prânzului cel mare vine. Veronica-și ia coșarca: pune borș și-un mălai rău Și-apoi pleacă, ca să ducă de prânz la bărbatul său. Când a fost de holdă-aproape, se cârligă de spinare, Prinde-a geme, scapă lacrimi, blăstămând în gură mare Toate boalele din lume. Vai, bărbate, stau să mor! Am dureri de cap, am junghiuri, toate oasele mă dor! Mă dor ochii și grumazii: tusă, trochnă și lingoare, Lângă ele, friguri, junghiuri de la cap pân la picioare! Numai Dumnezeu mă știe cum trăiesc, ca vai de mine! Ah, vezi cât sunt de pierită? Nu mă vezi tu, Constantine? Nici n-am fost în stare măcar de mâncare să îți fac, Căci de