Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU TOTUL

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1304 pentru CU TOTUL.

Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg

... face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima ... răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța mută-n față Și cu sufletul său dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când ... i venea Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Și-n dulcea lui reverie Adormea prea consolat, Așteptând cu bucurie Al zorilor revărsat. Stete astfel zile multe, Ani întregi tot aștepta Attentiv ca să asculte Ori fereastr-a răsuna, Ori dilecta să-și mai vază, Ori chipu-i a s-arăta ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat ... ce e neapărat. Spre patru părți ale lumii Patru ferestre privesc, Și dacă pe tonul glumei Slobod îmi e să vorbesc, Al lor număr, micșorime, Cu a casei înălțime Atât nu se învoiesc, Încât ochiul ce le vede Cu lesnire poate crede Că se plătea altădată Vreo dajdie însemnată Sub nume de ferestrit; Măcar că nu mi se pare Nici undeva am citit, Că ... depărtate, Unde străin te numești, De-auzi pe neașteptate Limba care o dorești, Limba acea părintească, În care tu te gândeai, Ce-n vârsta copilărească Cu maică-ta o vorbeai, Oricât de urâtă fie, Aspră, grea la auzit, Se naște o bucurie Un ce neobișnuit, O simțire vie-adâncă În sufletu ... Asupra mea ar privi, Dacă smerita-mi dorință Soarta o ar împlini, Departe de-ai tiraniei Tovarăși nelegiuiți, De cursele vicleniei De oameni neomeniți, De ...

 

Alexandru Macedonski - Destul

... Alexandru Macedonski - Destul Destul de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Acum destul cu plânsul, căci inima ți-e seacă, Și chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul Poporul nostru este de lacrime sătul ... nu pot ca să mai treacă; Zadarnic poetașii într-însele se-neacă, Hârțoagele lor toate rămân făcute sul. II Ei!... S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine Și cu acele crunte dureri imaginari, Ați cărunțit cu totul, sărmanilor cobzari! Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine, Și ea c-un bici pe care în mâna ... pe buze, mărgăritarii-n gură Și crinii de pe sânuri și ochii ca de mură Sunt niște mărunțișuri ce nu-și mai au vrun curs: Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs, S-au poticnit în coastă și se tot duc de-a dură Târâte de ridicol în repedele-i curs! IV Acuma este timpul puterii, bărbăției, Copilul de ieri, astăzi e un ...

 

Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied)

... Sonet (Elisabeta de Wied) Sonet de Elisabeta de Wied Precum lumina unui singur soare Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul, Chemând la viață nouă pe tot locul Puterea cea'n etern renăscătoare, Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare Și' n văi și munți și 'n codrii vezi tu ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... Soarele se urcă pe-a cerului boltă, Amiazăzi arde cu de văpăi raze, Iar din brazi prin coajă smoală lăcrimează, Și eroul Dragoș tot greu încă doarme. Domnitoarea nopții, luna mângâioasă, Răsărind se uită holbat peste codri, Și din a sa urnă se revarsă rouă, Iar eroul ... i noapte! Dar trăsni deodată tunet prin cetate, Ce zguduie zidul, dârdâiesc fereste, Și în întuneric fulgerul clipește, Sala luminează de focuri ciudate. Se deschid cu buhnet ușile la sală, Se arată umbre tot în giulgiuri albe, Cu făclii aprinse aducând schelete Cu-a lor mâini uscate o raclă de spijă. În mijlocul sălii au pus ele racla, Capacul în pripă sări de pe dânsa; Și ... ajunge-n cetate. Acea cetățuie albă fu zidită În timpuri trecute de-a iadului duhuri, Și bașce și turnuri grămădind pe scale. Fiora cu moarte pe tot muritorul. Dragoș, făr’ de frică, în gând cu Dochia, În suflet cu pizma tocmai ca furtuna, Sfărmând porți de schijă și rătezuri groase, Intră ca un strașnic cu paloșul gata. Fioros pășește, și sub a lui talpe Pârâiesc ciolane ș-a morților scafe, Căci viptul lui Vronța era tot

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

... omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval ... ­ ea strigă ­ o pasăre măiastră Cu penele de aur ca pasările-n rai; La Sfânta Joi m-aș duce, aș bate în fereastră Cu ciocul și i-aș zice cu rugătoriul grai: Să-mi deie-un măr, în care închisă e o lume, Palat frumos la munte, în codri înfundat, Ș-un făt-frumos de ... ­ Pe creștetul lui mândru ea mânile și-a pus. Sunt taine-n astă lume atât de neghicite, De-ai spune viața toată, tot n-a sfârși de spus. Vezi tu, eu te-aș vrea tÄ›mid, un blând băiet, să-mi spună Cu ...

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... ne-a scos cu totul la lumină, și acum suntem un suget de studii interesante pentru Europa: istoria patriei noastre, obiceiurile poporului, poeziile sale, tot ce se atinge [de] naționalitatea românilor au deșteptat curiozitatea publică; suntem astăzi o nație nouă, descoperită de puțin timp, și avem tot prestigiul noutății; trebuie dar să ne arătăm europenilor cu ce avem mai frumos și mai vrednic de a-i interesa. În Franța, Germania și Anglia poeziile noastre poporale, traduse și tipărite, au ... impresie mai vie și mai adâncă decât toate gambadele muzicale ce se aud azi în sălile de concert și de teatru și care sunt primite cu aplauze frenetice. Cântecele de lume (romanțele) sunt melodii făcute pe poezii mai noi și au mai tot acel caracter ca al baladelor. Ele se deosebesc de balade în aceea că, jucate cu un muvement mai iute, ele slujesc asemene ca arii de joc. Cântecele de joc sunt melodii înadins pentru dans. Dansul cel mai obișnuit în orașe ... rând, îndoind un picior, în vreme ce celălalt face un pas înainte sau îndărăt; totdeodată brațurile se clatină încet; dansatorii se apropie sau întind cercul tot

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... Ș-acum se găsesc De benchetuiesc La valea adâncă, La muchie de stâncă, La des păltiniș, Mărunt aluniș; La masă de piatră, În patru crăpată, Cu sârmă legată, Cu slove săpată, Cu slove de carte Cu aur suflate. Iar la masă, șade [6] armonioasă. Gata să te prade Ianuș Ungurean, Vechiul hoțoman, Cu barba zburlită, De rele-nvechită, Până-n brâu lungită, Cu brâu-nvelită. El are, măi frate, Săbii lungi și late, Durdă ghintuită, [7] Inimă-oțelită. Și mai are încă Pe-mprejur de stâncă Voinicei levinți ... Nu sunteți ca noi Oameni de mândrie, Buni de vitejie, Ci oameni de gloată, Buni de sapa lată." Și cum zice-ndată Mihul cel voinic Cu degetul mic Armele-și ridică, Pleacă pe potică Cu murgul voios Prin codrul frunzos. Și-n urmă-i vuiește, Codrul clocotește De un mândru cântic, Cântec de voinic, De-un glas de cobuz Dulce ... chiar mai ↑ Pușca are deosebite numiri. În munții dinspre Ardeal e numită flintă și-n alte localități durdă. ↑ Românul e înzestrat de natură cu un spirit de observare ce l-a făcut a caracteriza în puține cuvinte neamurile străine

 

George Coșbuc - Perirea dacilor

... George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot ... de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e: Apa! Rege mare! Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip și mulți o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici ... o, Am crezut că sunt lături, Dar pe Zevs, mă jur, pe Pluto: Taina ăstei băuturi N-o-nțeleg s-asculți de mine Decât cei cu gusturi fine! O, fruntași cu mândre coame! Asta-i bragă! Și se bea Și de sete și de foame. Mama dracilor s-o ia! Acest soi de băutură Nu-i ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic și legat în pergament; îl aruncă cu nemulțumire peste o claie de cărți și-și netezi barba cu expresia unei profunde neîndestulări cu sine însuși. Moș Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrie rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el gândea ... lumea se turbură și cade. De aici consecvența că tot omul poate fi influențat de o steauă, adică că o lume întreagă, cu popoarele ei, cu viața ei poate influența asupra unui individ omenesc, precum, iarăși, cine știe dacă pământul nu ăpoateî influența asupra unei persoane însemnate a unui ... în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, să fie în legătură cu o stea. Căci de ce nu sunt toți oamenii înțelepți și mari, gândea el, căci altfel sunt toți tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru că unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunși de puterea suprafirii a ...

 

Gheorghe Asachi - Cărările și calea dreaptă

... dreaptă Cărările și calea dreaptă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea și lungă Călători doi s-au unit, Deși ii aveau s-agiungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăție, Câștig strâmb nu căuta ... au tras, Dar șiretul călător, Pintre nobili și popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ție Drumul lung; eu prin potice Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude și parale; Uneori le-am și răpit! Fața, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu ferește nici un ... noată, Ș-încărcat cu grea povoară, Deși plin e de ocară, Împroșcat de tot și uns, Așa la scop au agiuns. Însă toți îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică parte, Ce pe drum drept au călcat, Au sosit pe altă parte Sărac, însă tot

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>