Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA ÎNAPOI

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 318 pentru DA ÎNAPOI.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame

... și vro cincisprece de masă Și de buzunar Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decât tot le regulează Înapoi sau înainte, le întoarce și le-așează. Din această osteneală ce folos poate să-i vie? Nici un om ca dânsul bine câte ceasuri sunt ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... de dânșii, ridicai cu bățul plapuma de pe nasul gospodarului, care dormea la margine, îl împinsei puțin, îl trezii și, fără a-i da bună dimineața cel puțin, îl întrebai scurt despre drumul la Almaș. Foarte rar se întâmplă cuiva să vadă o figură mai elocventă decât acea a ... ducă la comună. Preotul, văzând că gluma se îngroașă, îl lăsă să meargă puțin, apoi începu a râde cu hohot și-l chemă înapoi, spunându-i cine suntem. — Să mă bată Dumnezeu, părinte, zise ajutorul de primar, că, de nu-mi spuneai sfinția-ta sau de-i întâlneam ... mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

... din mână nu-l lăsă. Se plecă jos și cu cealaltă mână lua pe nepipăite tot ce putu apuca, își umplu sânurile, încălecă și porni înapoi. Acasă daca ajunse și se dezlegă la ochi, ce credeți că mi-ți văzu, boieri dumneavoastră? numai pietre nestemate, una mai frumoasă decât alta, una ... deștept băiatul, iscusit și numai spirit, ca un român verde ca bradul și mândru ca stejarul. Toate bune. Numai de un lucru nu-și putea da el seamă. Că de ce adecă împăratul era tot trist și tânjea firea într-însul. Într-una din zile nu știu cum îi veni lui ... o fată și doi băieți și parte de ei n-am avut. Un spurcat de zmeu mi-a furat fata și nu pot da cu mâna de urma ei, deloc, deloc. Două oștiri am trimis, împreună cu fiii mei și toți cu totul s-au prăpădit. Nevasta mea, împărăteasa ... de culca la pământ o oaste întreagă, de se făcea o movilă înaltă cât era ea de mare, când aducea o dată mâna de o da la spate și apoi el se punea de ședea d-asupra movilei. Arapul meu avea darul de a înghiți o oștire cât de ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... nerăbdare să văd pe colonelul cel nou, dar boala mă vânduse patului. Zilele își luară mersul lor obișnuit. Alături parcă nu stătea nimeni. Chiriașul nu da nici un semn de viață. Pesemne pleca dimineața, cum se lumina, și se întorcea tocmai seara. Nici mătușile nu-i putuseră încă vorbi. La urma ... avea un semn în obraz, dar nu se prea băga de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și calul, cât era el de zmeu. Îl chema ... maiorul, care nu se mișcase toată vremea cât povestise ofițerul, se rezemă cu spatele de perete și spuse, cum și-ar fi vorbit lui: — Da, așa era dânsul. Rămase o clipă cu privirile pierdute în gol, apoi adăugă: Pentru că e vorba despre un om cum nu trec mulți prin ... pe urma celorlalți doi. Repede am băgat de seamă că nu luasem șoseaua și că tăiem câmpul de-a dreptul. M-am uitat înapoi: luminile din bivuac rămăseseră în urmă tare, înspre stânga. Trecusem și pe lângă păduricea pe care o cunoșteam, apoi ne pierdurăm cu totul în întunericul ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... eu; tot mai este pănă-în sară; hai să mergem încaltea și la Pângărați; mânem acolo peste noapte și, mâni pe la o vreme, suntem înapoi la Piatra. — Să mergem, da drept ți-oi spune, când mă gândesc să dau ochii cu Stratonic, mai-mai că mi se taie pofta de Pângărați. — Am auzit și ... avem noi cu zgârcenia, cu hursuzlucul și cu toată mutra lui popa Stratonic? Eu vrau să văd Pângărații și-atâta tot. — Atunci să mergem: da de l-om găsi pe Vavila m toane bune, apoi să știi că trei zile nu ne mai urnim din Pângărați. — Da ce mâncare-i Vavila tău, măi Grigoriță? — Vavila-i cămărașul mânăstirii, el învârtește toate și pe Stratonic pe deasupra. Când se mânie Vavila, Stratonic ... putem întoarce la oraș. — Apoi l-îți găsi d-voastră la stăreție, domnule Grigoriță, dacă n-a fi plecat la târg. — Da dac-a fi plecat la târg, întrebai eu amestecându-mă în vorbă, de la cine cerem noi blogoslovenie de casă si masă în ... ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... ageră el gândea că provin numai din combinările astrologice, în care el încifra ceea ce nu era în ele. Unde mintea lui proprie nu-i da o dezlegare, acolo nici astrologia cea grecească n-o putea face nemijlocit. Ea aproba numai aposteriori ceea ce el pusese în calculele sale apriori. Adesea ... aceea mirarea lui era mare când vedea că pe zi ce merge tocmai aceste idei se lățesc pe care el le credea ca un pas înapoi al lumii, iar nu unul înainte. De aceea el se-ndoia dacă lumea aceea înaintată la care semenii lui își trimiteau copiii era într-adevăr ...

 

Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)

... Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și ... tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla? Vremea care ni le dete, vremea care le omoară Mai mult nu ni le va da? Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase! Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți? Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase Pe ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)

... Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și ... tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla? Vremea care ni le dete, vremea care le omoară Mai mult nu ni le va da? Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase! Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți? Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase Pe ...

 

Emil Gârleanu - Hoinar

... o floare care nu-i năzuroasă, își zise; o găsești pretutindeni; și, cu toate astea, ar avea dreptul să fie mândră cu fața ei îmbujorată. Da, garoafa într-adevăr mi-i dragă.â€� Și stătea, hoinarul, tolănit pe frunzișoarele moi, ca un pașă, când parcă îl ameți ceva. „Ce să ... o gura-leului : „Mersi, de-alde dumneata găsesc și-n câmp, la țară.â€� „Ei, cu micșunica se schimbă vorba, adeveri șiretul, asta, da.â€� Și se lăsă, elegant, în roate, deasupra florii cuminți. Își strânse aripile una, își răsuci mustața, făcu ochii mici; micșunica rămase liniștită; gazdă bună ... cum se întorcea, în dreapta și-n stânga, complimentând, aripa i se zgârie de-un ghimpe. Craidonul o șterse repede, fără să se mai uite înapoi... Trecu pe lângă lalele fără să le privească; dar în drum făcu cu ochiul rochiții-rândunicii , o veche prietenă, și spuse o vorbă proastă unui ...

 

George Coșbuc - Angelina

... zăvoară?! Greu uimit d-aceste, el Bate-n poartă-ncetinel. Vine-o babă și-l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce-a primit, Bate-n poartă cu piciorul, Sparge poarta ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... dracului, de prefăcute și iscoditoare — tot nu l-au putut face să se însoare. Stan era om tăcut în felul său, dar și când da câte-o vorbă dintr-însul vorba era vorbă, la locul ei, și nu-l putea răpune te miri cine. Mulți trăgeau nădejdea să-l ia ... pornit el din pădure, pe loc s-a și stârnit un vifor cumplit, cu lapoviță în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoți câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la așa vreme te ... acățăra pe stâlpul porții, de teama câinilor. Atunci Stan aleargă la poartă, zicând: — Țibă, Hormuz, na, Balan, nea! Zurzan, dați-vă-n lături, cotarle! Da' de unde ești tu, măi țică? și ce cauți pe-aici, spaima câinilor? — De unde să fiu, bădică? Ia, sunt și eu un băiat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>