Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA DE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1719 pentru DA DE.
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
... mine, a crede durerii mele. Ah, Zulnio, mai țîi minte ziua-n care a fa față Cu lacrămi ca trandafirul în roua de dimineață, Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită, C-o căutătură blîndă, de amori povățuită, Au zîmbit cu îndurare de o dragoste ferbinte La a mele giurămînturi, la a mele rugăminte. Ce făceam însă atuncea ? scufundat în uimire Ca de-un trăsnet ce răpește a sufletelor sîmțîre, Ca de-un fulger ce-l văd ochii și își perd lumina toată, Ca de-o armă arzătoare inima mea săgetată, Cu ochii boltiți la tine, în genunchi, fără suflare, Cu mînule încleștate de ale tale picioare, Așteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită, Într-acel ceas însuși viața din cursul ei stingherită Să sfîrșa de bucuria nădejdii îndulcitoare De-a te cîștiga, Zulnio ! Ah, Doamne, într-acea stare Mai fost-au vreun om pe lume, ca să creadă-a mea ... te-am iubit de tare, Dar această despărțire m-au aprins cu foc mai mare. Giurămînt îți fac din suflet că și ceriul și pămîntul, De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvîntul. ...
... — Dar ce bucate se fac acolo la voi? — Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Pâcală. — Înțelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte. — D-apoi de care bucate mă-ntrebi? — Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz și altele. — Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Pâcală. — Nu te-ntreb de înălțime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aș voi să știu ce feliu este la voi grăuntele orzului. — Să-ți spun, dacă nu știi, zise Pâcală. Grăuntele ... ochii și urechile țintă la el. — Nu zic așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb. — Ei, cum? — Eu te-ntreb de cine aveți frică aici în sat mai mult. — Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moș popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoșat, de gândești că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar și copiii din sat. — Mă!... da'! ce namilă ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea...
... Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea... Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi ... Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște ... sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume ... în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de tei în crânguri, Dulce-i umbra
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea ta uitată
... Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea ta uitată Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi ... Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște ... sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume ... în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătând privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. E-un miros de tei în crânguri, Dulce-i umbra
George Coșbuc - Flăcări potolite
... deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... Dar ce-au avut?" — „O fată... vezi, că n-are rost Să spun de la-nceput. Nimicun... ei!... și ce-a făcut Destul de rău a fost. De frica ocnei s-a răznit, Și-i dus de-atunci. Mai știu și eu! Așa i-a fost menit. Dar bun băiat! De-o fi murit, Să-l ierte Dumnezeu." Și-au dat binețe și-au tăcut. Străinul parcă se gătea Să plece,și-ar fi vrut Să ... spre fântână s-a plecat Privind în fundul ei. Apoi el scoase tremurând Din traista-i un cuțit de-oțel, Și, dus așa de-un gând, Strângea cuțitu-n pumn, câtând Cu-atâta drag la el! Mult timp în mână l-a-nvârtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit — Ce dulce gând era! Și-acum... acum e
... ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ... idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel de fel de combinații, au sondat și au făcut incursiuni pe toate terenurile, în sfîrșit, n-au stat cu mîinile în sîn. Pe mine ce mă miră e ... categorie, care a ajuns la aceleași rezultate făcînd tocmai contrarul acestora. O dată cu schimbarea guvernului, Capitala a fost aproape inundată de astfel ...
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
... George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu ... i de poveste! N-ați ascuns prin turn neveste? Noi? Da ce, ni-e mintea slabă? Noi suntem creștini curați: Aștia nu sunt însurați, Eu de zece ani n-am babă, Voi după femei umblați? Zbârlea are-n Huși, săracul, Dar urâtă, goală-dracul! Dar comori ascunse-n oală Și-ngropate ... mâini ca cel ce-alungă Gânduri rele: Eu sunt bun. Apropo, ce-am vrut să spun? Onofrei, te văd cu pungă, Dă-mi o mână de tutun. N-am fumat de-o săptămână, Pune-l ici, te rog, în mână. Și-aprinzând chibritu-n pripă, Mulțumit privea la fum. Onofrei, să-mi spui acum, Și-apăsa ... cu unghia-n pipă, Cum mi-ai stat tu mie-n drum? Nu știai tu ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
... în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea puțin folosul ! Numai un punt de vreme Răsare-a minții floare ; Rodul al ei, dreptatea, Puțin ca dînsa ține : Abia cît rugăciunea Către cerescul tată. Îndată zdrevenia, Frumoasa bărbăție ... Al regulării vieții, Opinia a lumei Prea slab se-nfiorează. Așa n-avem zăbală, S-înduplece pornirea. Soțietatea încă Nu-și cată izvodirea De om îngrijitoare, Ca p-un copil să-l poarte, În veci să-l ție slobod Cu cele spre odihnă-i, Ferit de tiranie ! Ș-în veci răspunzătoare Să ție a lui ființă De orice lenvire-i ! Molranic lui, și lumei Lucrînd l-al vieții bine. Religii de tot felul Tot s-au crezut de
... întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă,  și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul ... lui  în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în suflet o dorință dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă Ce însemnează și dacă voim A o pricepe, ea răspunde: pace . Da! pace căutăm fără s-o știm. Ce n-o luăm de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe
... George Coşbuc - Vântul â†�â†� Rugămintea din urmă Vântul de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos ... acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și ... o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc de ape. De el nu-i nici un chip să scape Și-atâta lucru-n urmă ce-i? Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintâi cu ochii la ... odată și-l sugrum, Că prea s-obrăznici românul, Auzi, dar cine-i el, păgânul, Ca să-mi sărute fete-n drum? Nu știe nimeni de-unde vine, Și capu-i stă la sărutat! ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn ... la cari balivernele militare ale documentalistului nu puteau trece cu atâta ușurință neluate-n seamă. În adevăr, încep rectificările. Zola, neștiind el însuși cât erau de grave greșelile lui, nu se astâmpără și aruncă prin Figaro o sfidare: “Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia de la Sedan și cari au cetit La DĂ©bâcle, poftesc oare să spună daca au găsit vreo inexactitate sau vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține-te, apoi, o cascadă, o furtună întreagă de denunțări: inexactități, greșeli imposibile, vocabular tehnic pocit șcl. Cu ocazia aceasta, însă, câțiva din acei ce căutau cu