Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DESTUL DE

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 459 pentru DESTUL DE.

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... acele ce astăzi se întâmplă în Asia nu se poate imputa decât numai și numai politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit de Gladstone. Pe de o parte guvernul acela nu voia să admită cum că ar fi fost ceva de temut din partea Rusiei; de altă parte respingea orice propunere de alianță cu emirul, cum și orice făgăduință de ajutor la întâmplare să-l atace Rușii. Guvernul liberal Gladstone a crezut de cuviință că nu-i nevoie nici vreme să se mai ocupe cu aceste chestiuni, și rezervându-și dreptul de amestec, a amânat cercetarea lucrului pe o altă dată nehotărâtă. Emirul atunci, văzându-se părăsit de Engleji, aliații lui firești, a trebuit să cedeze de frică sau prin amăgirea intrigilor rusești. Deosebirea temeinică între guvernul liberal și cel conservator, acum la putere, în Anglia, este că cel dintâi, cu totul ... astfel guvernul conservator a schimbat pe dată politica urmată până atunci față cu emirul din Cabul, oferindu-i o alianță ofensivă, cerută odinioară de către Emir și refuzată de către guvernul liberal. ...

 

Cincinat Pavelescu - Șarpele și satana

... Cincinat Pavelescu - Şarpele şi satana Șarpele și satana de Cincinat Pavelescu (FABULĂ DE ACTUALITATE) Unui mare calomniat Nel mezzo del camin di nostra Vita Dante La jumătatea vieții, ca și Dante, Un șarpe nemilos s-a strecurat ... Răspunse: Mi-a fost ura călăuză! Vin să mă plâng stăpânului din iad, C-al meu venin faimos se pierde, sire! Puterile-i de moarte zilnic scad! Cer toată neagra voastră ocrotire! Să-mi dați un alt venin. M-a biruit Ne-nfrânta și vicleana omenire! Azi ... om 1-apucă, scurtă și brutală...  Știu ce otravă-mi ceri: E calomnia! În terța rimă să mai pun morală? Dar calomnia, propagând-o slova, Destul ca să te muște-n capitală Și tu să mori, de

 

Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viața

... îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții. În viață fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu ! Culmea discreției este ... să știi să-ți ascunzi discreția. Animalele casnice devin pentru unii din noi persoane, față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale. Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții. Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate. Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru ... dânsa ca și cum nu ar prezenta nici o primejdie pentru cinstea ta. Prietenia amoroasă -- amorul ipocrit cu sine însuși. Nimene nu va putea descoperi de ce anume lucru ne temem, când ne temem de moarte, cum nimene n-ar putea spune ce vrea, când ar putea fi întrebat, mai înainte de a se naște, pentru ce dorește viața. Numai proștii sunt destul de ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe privi[...] nedemnă de cuvântul știință. Dovadă este că în școală poți învăța să cunoști animalele dacă ai urmat un curs bun de zoologie și poți învăța să cunoști plantele și pietrele dacă ai avut parte de un profesor bun de botanică și de mineralogie; dar vai de omul care ar vrea să cunoască oamenii numai după un curs de psihologie cum se predă în școlile și în cărțile fie și cele mai moderne. Dovadă mai este că în viața practică un grădinar de frunte sau un agronom pot întrebuința cunoștințele dobândite din cărțile lui Decandolle sau ale lui Liebig, un proprietar de mine se poate întemeia pe cercetările lui Lyell; dar dacă ai întreba pe vreunul din marii cunoscă tori de oameni, d. e. pe Bismarck, cu ce manual de psihologie s-a folosit întru aceasta, ți-ar răspunde printr-un hohot de râs. Cunoașterea omului, un lucru așa de neapărat trebuincios și încă de o trebuință crescândă cu sporirea tuturor relațiilor omenești, nu se poate dobândi astăzi

 

George Topîrceanu - Bacilul lui Koch

... are Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare? O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el, O biată matahală de urs e ca un miel. Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară Mâncați de urși? Trei-patru... Pe când această fiară, Acest vrăjmaș de moarte al genului uman Atacă și distruge pe fiecare an Nu zece, nu o sută... ci mii și mii de vieți, Ci zeci de mii și sute de mii de tinereți " Că judecându-l după isprăvile lui crunte Și după lăcomie, apare cât un munte! Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu Ce-nghite fără ... orice persoană. Dar el preferă pieptul de fată diafană (Deși nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleți). Și — curios! — el are de mult pentru poeți Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume Îi place să distrugă ce-i mai de preț pe lume!... De obicei, trăiește la umbră. Scos la soare, Devine melancolic și, câteodată, moare. Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie, Ades, de supărare, el cade-n letargie, Devine colb, se-nalță pe-un strat ...

 

Constantin Negruzzi - Floarea, Florărița româncă

... Constantin Negruzzi - Floarea, Florăriţa româncă Floarea, Florărița româncă de Constantin Negruzzi Româncă copiliță, nu-ți e destul podoaba Ce-ți dărui natura atât de-mbelșugat? La ce-ți slujește salba și scumpele mărgele Ce-mpregiurâ cu fală frumosul tău grumaz? L-a lumei obiceiuri voiești a ... varsă ochii tăi? Tu duci la târg a verei frumoasele dulci poame, Și flori mirositoare. Eu când văd al tău trup Ca bradul de subțire, atunce cred poveste! Că poamele și roza surori cu tine sunt. Al tău păr este negru și-ntunecos ca ceasul Când intră-n inimi ... O, jună copiliță! Nu aibi nici o sfială, — Îți spun cu-ncredințare, căci și eu florist sunt Producturile verei tu poți la târg aduce, De vreme ce tu a verei și tu copilă ești. Panerul tău ce este galbăn precum safranul E plin cu-mbelșugare de roze, de zămoși; Dar gura ta-i mai roșie; și mai mirositoare Decât aceste toate — e sărutarea ta. Te poți duce oriunde fără să aibi vro ... roza, Ca ea se vestezește, se rupe ca și ea. Tu râzi, copilă dragă, d-a mele bune sfaturi, Râzi căci ești rânduită ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare. Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate, Din fire de păianjen țesute și lucrate, Prin care tainic saltă luciri de forme albe, Comori atrăgătoare ca visurile dalbe, Precum acele slabe văpăi tremurătoare Prin frunze răspândite de luna gânditoare. Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază, Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează, Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri, Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri. Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune, Din soarele-răsare și pân la soare-apune Se-ntinde ... lumina-i sură, plăpândă, răcoroasă Și somnul își destinde aripa somnoroasă, Frumoasa Lia pleacă pe Graur, calu-i șarg, Ce zice că pământul nu e

 

Naum Râmniceanu - Sfătuiri către pămînteni

... Naum Râmniceanu - Sfătuiri către pămînteni Sfătuiri către pămînteni de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție     Și pe voi, fii, vă rog foarte         De-acum nainte să fiți     Într-un cuvînt, pîn' la moarte,         Laolaltă și uniți.     Vă sfătuiesc părintește         Chipul, care să-l urmați     Trăiți toți moralicește         Ca ... mine         Nicidecum să mă cinstiți,     N-ați cunoscut al meu bine,         Nimene să mi-l măriți.     Să-nălțase-ntr-unii măria         Pîn' la punctul cel de sus,     Să lățise lăcomia         Umblînd cu capul tot pe sus.     Uitaseră p-a lor frate         Căruia era datori,     Și cinstea pe cît se ... La cea rea dărăpănare         Pentru voi, ei m-au supus.     Fără nici o judecată         Voi cu ei v-ați însoțit,     Acum vedeți că dodată         Mai de tot m-au pustiit.     Nu mă socoteați de mumă         Să-mi fiți fii, și voi toți frați     Vă numeați fii drept o glumă         Iar nu drept adevărați.     Și-n fumul diplomatici         Au năvălit ... cu totul     Și nu văd, nu pot simți         Că rîde de ei norodul.     N-aveți între voi unire,         Unul p-altul să iubiți     Frați plini de pizmuire,         Și de patimi stăpîniți.      ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica

... a evoca toate izvoarele de energie proprie a unei națiuni, de a le regula curgerea, garantându-le alimentarea continuă, și de ale face ca toate împreună să producă acea putere de particulară existență, putere care singură înseamnă locul ce trebue să-l aibă un popor în complexul lumii. Ei ! m-am învrednicit astă seară s-auz ... cărei cea mai puternică manifestare nu poate fi decât literatura națională. Ce bine că în sfârșit am auzit acestea afirmate aci, în o solemnă profesie de credință, de către bărbați meniți a conduce destinele patriei noastre, bărbați cari fac fală partidului conservator ! Și cât este de sinceră această sănătoasă credință a tineretului conservator, o simț eu în deosebi, văzând, plin de emoțiune, măgulitoarea primire ce mi-o faceți mie, prea măgulitoare firește potrivit cu infima mea activitate literară și cu slabele mele merite. De sigur dv. faceți nu pentru mine anume, ci pentru literatura națională un caz de considerațiune... Mă primiți cu așa bună voință în sânul dv., dv. conservatori monarchiști, pe mine, care, în copilărie, am servit cu fanatism atât

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip ... sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce ... i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej, ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace și bună înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, - un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrșit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile unei hotărîte revoluțiuni teroriste, aproape ale unui ... între realitate și aparență, între ființă și mască. ... Țara romînească este o țară aproape absolut agricolă; cîteva începuturi

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>