Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE IUBIT DE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 626 pentru FACE IUBIT DE.
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii
... lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății ... întrebuințează, p-ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din aceste bande se fac țării stăpâni. Așa vândură țara la bande ebree ... vede a sa țară, pământul lui iubit, Robit și el o slugă la cel ce-a sprijinit. Și inima lui moartă, de țară nu mai bate, Nu poate să supuie nici brațe dezarmate. Arabii dispărură sub mamelușii sclavi. Româi, fiii țării, deși odată bravi, Căzură fără luptă ... feare. Când vede veneticii pălește și se pleacă. O, fii ce sciți! Când sciții în mari războaie pleacă, Lăsară sclavii-acasă. Acești slcavi venetici Umplură de ...
... chipiul de pe masă... Drrace ! Dă-mi-l mai curînd. Și ce-mi umbli-așa zănatic, Și-mi tot cați posomorît? Cască-ți ochii, mii de bombe ! Că-ți bag sabia pe gît." Văd și eu că mi-i eroul Cam nervos, cam zurbagiu; Dar ce vreți? de-atîta vreme, Tot trei firuri la chipiu !... Nu-ntrebați unde se duce: E așa de necăjit ! Numai nasul lui priviți-l, Și pricepeți, negreșit. Bietul om, sărac și vecinic Prigonit de creditori, Doar în păhăruț mai află Mîngîiere uneori ! La o bună-nsurătoare, El, nici vorbă, s-a gîndit, Ca să puie burlăciei Și ... Însă Dancu e om practic, Nicidecum nu s-a grăbit, Ci s-a pus să afle care-i Cea mai bună de iubit. A-ntrebat, ba ici, ba colo, De cuprinsul tuturor, Și-a aflat că-i cea mai dragă Fata unui negustor. Deci, el mrejile-și întinde, Ca un ager militar... Însă ... frică nicidecum... Două palme s-auziră, Ș-un chipiu zbură în vînt... Cît ai zice, căpitanul Fu grămadă la pămînt. Dancu se întoarce-acasă, Plin ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... pentru a înfățișa cititorilor situați în o prea exclusivă actualitate perspectiva valorilor sufletești din care se țese drama. În adevăr nu mă pot desface de convingerea că această dramă, pur interioară, este și istorică. Dar felul acesta de greutăți face cu atât mai ispititoare încercarea. * * * Emil Codrescu, medic și om de cultură generală neobișnuită, trebuie să fi fost tânăr de tot prin anii când se așezase bine stăpânirea poeziei lui Eminescu. Lectura de bază a generației sale o formau neapărat Schopenhauer și Darwin. În vocabularul doctorului, geniul speciei și selecțiunea sunt cuvinte rituale. În vehementa (și ... este de tipul adolescentului perpetuu. E cu atât mai remarcabil că resortul central al dramei sale sentimentale constă într-un conflict oarecum cronologic: are patruzeci de ani patruzeci de ani! ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea! ce dospit! iar Adela douăzeci. Cu această deosebire de vârstă el nu o mai iartă pe fată; i-o repetă până ce o exasperează. Și doar fata, cât era de pudică și de bine crescută, face și spune tot ce era posibil pe acea vreme, ca să-l facă a pricepe că bărbatul acesta, în vârstă dospită, îi place
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... adică distrugerii totale. Icoanei totale a distrugerii, singure imaginile amorului, antidotul morții, îi pot ține piept. Fără îndoială, manejele rafinate dintr-un roman de Bourget au aceeași încheiere ca un anumit capitol din Descendența omului de Darwin. Totuși, oricât te-ai amărî constatând că oamenii sunt gorile stupide, oricât te-ai dezgusta de om comparându-l cu strămoșul pitecantrop, oricât agerimea ta de observator te face să descoperi, în stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită altă celulă. Așa se face că, din cele două sute zece maxime ale dlui Ibrăileanu optzeci și două vorbesc de dragoste și de femeie. Se-nțelege că nu e prea mult, dacă e vorba de antidotul unic al morții, și dacă, precum spune autorul, literatura, aproape în întregime, nu-i decât zugrăvirea afacerilor amoroase. Desigur, cu toată poezia sublimă, este ... ...
... n vatră, Lupii urlă, cânii latră, Iar ea toarce din fuior, Legănând cu un picior Albia c-un copilaș, Adormit și drăgălaș, Alb ca felia de caș. Și ea zice-ncetișor: Â Nani, nani, puișor, Dormi, drăguță, dormi în pace Că la vară eu ți-oi face Sub cel tei bătut de vânt Așternutul la pământ. Vântul că va aromi. Iară tu vei adormi, Vor pătrunde stelele Toate rămurelele, Iară luna va străbate A noastră ... ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă, De pe munții sânului, Albi ca floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi Și rotunzi și ... trei zâne ca pe poartă, Câte-o stea în frunte poartă: Ele-s ursitorile Rumene ca zorile, Și ușoare calcă, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor văluri sunt podoabe. Și prin pânze străvezie, A lor glezne argintie Nu s-ating nici de pământ, Ci se leagănă de vânt, Căci ușor ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi ... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. Trece, dar vezi-o că e-nsemnată D-amorul nostru, cel neînvins, Singur e vecinic și neatins De stingătoarea-i mână-ntrarmată. Ici e minutul cel fericit În care-amorul meu te zărește: "Tinere,-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce ... mâna lui pune, Și înțeleptele-i griji și bune Însânuiește în pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce-n cer viază, Ce p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi ... a mea inimă dureroasă. Înger! cerescul meu serafin! Ce-mi fuse oare a ta ivire? Floare sau umbră, vis, nălucire? Ah! izvor vecinic ...
Traian Demetrescu - Nunta de argint
... Traian Demetrescu - Nunta de argint Nunta de argint de Traian Demetrescu 1891 Personajele : România, regele. În ziua de 10 mai. Scena I O cameră largă, de un aspect trist și singuratic. Perdelele lăsate. Pe pereți portretele lui Traian și ale marilor domnitori romîni. Pe o măsuță mică bustul Daciei, înfășurat cu ... dureroasă. Afară se aud bubuituri de tun. În zorii zilei. ROMÂNIA Durerea soartei mele, Sub care tristă zac, Vai, astăzi împlinește Un sfert, un sfert de veac! Crescut-a-n al meu suflet Flori negre de dureri, Podoaba unui suflet Lipsit de mîngîieri! (se întrerupe, cu ochii către portretele voievozilor) Eroi, crescuți ca brazii Din tînărul meu sînge. Priviți la muma voastră, Ce suferă și plînge; Străinul ... își serbează nunta... Iar mama voastră piere! (își acoperă fața cu mîinile) Scena a II-a REGELE (singur, în camera sa de toaletă) Sînt douăzeci și cinci de ani În fine! De cînd te sfîșii, Romînie, Pe tine! Și n-a trecut decît un sfert De veac, De cînd sînt rege dintr-un biet Prusac! Eu i-am luat cît n-a putut Să-mi dea, Și tot mai mult să ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... surpi credința-n judecata ta-nțeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfințită Și în țăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită? De ce-așterni omătul iernei peste floarea lui april Ș-un lințoliu pe obrazul visătorului copil? Pentru ce iai două inimi, căror tată zici că ești ... doar mai era viu! Ochii mari, dar stinși, sub alba-i frunte i se adâncise, Și pe vinetele-i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce ... decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci, Îngeri, rai... o-nchipuire!... Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de înghețul morții Și ieșii sub minunata boltă înstelat-a nopții, Luna galeșă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare, Revărsa atâta farmec, și-n așa sfântă splendoare S-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Și-mi zisei: E ... veșnicia ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... se șterg, s-au ruginit; Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește Aleargă către tine, căci vremea a sosit! Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. Oricare sentimente înalte, generoase, Ne par ca niște basne de povestit, frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. Politica adâncă stă în fanfaronadă, Și știința vieții în egoism cumplit; De-a omului mărire nimic nu dă dovadă, Și numai despotismul e bine întărit. An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege; Dacă ... ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie, La darurile tale eu nu simt bucurie, De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să arză globul ș-ai lui locuitori? Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să știe de ce mână va fi măcelărită Și dacă are unul sau mulți apăsători? Eu nu îți cer în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu a ... ...
Dimitrie Bolintineanu - Morții
... Dimitrie Bolintineanu - Morţii Morții de Dimitrie Bolintineanu N-o să mai vie ziua când am să las ăst soare Ce nu îmi dete viața decât să pătimesc? Sub o durere ... oare aici a suferi? Aceasta-i este viața ce-o risipește dorul? Cuvântul lui d-a fi? Plăcerile plăpânde și-atâta de dorite Ce într-a vieții umbră pe suflete se-nclin, Au fost dar ca să facă mai vii și mai simțite Durerile ce ... ele fac mai aspre, mai negre, mai amare Acele-ntunecimi. Căci ce sunteți voi, oare, o, fericiri frumoase, Mai mult ca niște flacări în nopți de mare dor? Voi ați lucit pe viață-mi ca raze mângâioase, P-abisuri ce-nfior, Și când lăsarăți ochii să vază-aici în viață Tot ... ceață, Cântând melodios. Văzui-naintea serii pierind de lângă mine Ființele plăpânde ce-n viață mă iubeau! O, Doamne! dacă astfel căta ca să decline, De ce se mai nășteau? Ferice cel ce poate ferice să-mplinească Deșertul trist ce moartea alături i-a făcut, Prin vise că în ...
... orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de ...