Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GLORIA
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 227 pentru GLORIA.
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit adânc - și a dormit foarte bine. Când s'a trezit - a doua zi dimineața - răsărea soarele. În fața tânărului, spre apus, acest soare nu mai lumina pădurea bătrână dindărătul căreia scăpătase aseară... lumina un oraș grandios: cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole și viaducturi și mișcarea și sgomotul orașului mare... În locul pădurii negre de aseară, ce prestigioasă apariție aeriană sub strălucirea limpede a dimineții !... S'a șters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în fața unei păduri... și acum când mă trezesc... (aplauze). Și necrezându-și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să- ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
Nicolae Filimon - Schiţă biografică asupra celebrului violonist Paganini Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini de Nicolae Filimon Concertul de violin dat pe teatrul nostru de d. Hiubsch ne inspiră ideea de a da lectorilor noștri o prescurtare din viața și operile celebrului și neimitabilului Paganini, cel mai mare virtuozo de violin dintre toți aceia ce se consacrară la studiul acestui delicios instrument de la invențiunea lui și pînă în zilele noastre. Ideea nu ni se păru greșită și credem că aducem un serviciu lectorilor noștri puindu-i în relațiune cu acest fenomen, care prin magicul efect al arcușului său electriză inimile tutulor acelora ce avură fericirea de a-l asculta și ale cărui compozițiuni au rămas și vor rămînea mai mult timp nereproduse de violoniștii moderni din cauza insuperabilelor dificultăți ce știu cu atîta artă a semăna în operile sale. Luînd ca punt de plecare pe d. FĂ©tis, arătăm că acest geniu superior se născu în Genova la 18 februarie 1784. Părintele său, Antonio Paganini, ce fu mai întîi samsar de comerciu, iar mai în urmă agent de port, îi plăcea cu mare pasiune muzica și trecea de cel mai distinct sunător ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... comori se ascundeau sub un văl de neiertată ușurătate. Astfel, ea nu depărta de la sine nici pe unul din tinerii ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... figură înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca redactor al Timpului mai mult decât a avut, să ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... acestui popor și — redeșteptând în el strămoșeasca vitejie și putere de muncă — să-l pregătească pentru o nouă fază de propășire și de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte ... pustii. Schelă de grâne în timp de liniște, cetate de apărare-n război — Calafatul își are de mult paginile lui de suferinți și de glorie în istoria țării. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor, — așa rămân pe trupul ostașilor bătrâni semnele războaielor în careau dat ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Paraziţii Paraziții de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina "Costandin". Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici "băieții" care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică. În grădină se aud, din toate părțile, strigătele obișnuite: "Băiete, o baterie!", "O idee!", "La moment!", "Un patrician!", "Gaata!", "Pârjoala, Mitică!", "A sosit!", "Un taifas, la a cincea!", "Soseș-teee... pe telegraf!" Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia , o scăpărare uimitoare de sunete. Pentru Cosmin lumea, așa de vie și de apropiată, se proiectează într-o depărtare tăcută și fumurie. La lumina felinarelor oamenii îi par ca niște umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
Vasile Alecsandri - Sânziana şi Pepelea Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri Feerie națională în 5 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.2.1 ARIE 2.2.1.1 I 2.2.1.2 II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.1.1 ARIE 3.1.1.1 I 3.1.1.2 II 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.5.1 ARIE 3.5.1.1 I 3.5.1.2 II 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 4. ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepţionismul în literatura română Decepționismul în literatura română de Constantin Dobrogeanu-Gherea Înainte de toate să deslușim acest titlu. Vroind să scriem câteva articole asupra literaturii noastre contemporane, asupra celor mai talentați reprezentanți ai ei, am chibzuit cu ce cuvânt am putea caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care, probabil, o va urma? Cum să numim curentul nostru literar? Socoteam să-i zicem pesimist; însă, deși în multe privințe potrivit pentru a caracteriza literatura noastră contemporană, acest termen este prea îngust, după înțelesul ce-i dau unii, și prea larg, prea general, după alții. Unii ar fi vrut să înțeleagă sub numirea de pesimism numai forma care s-a manifestat mai cu seamă la germani în veacul nostru, primind formularea științifică, ajungând sistem filozofic. Înțelegându-l astfel, pesimiști n-ar fi decât Schopenhauer, Hartmann, Leopardi și urmașii lor; pesimismul nu ar fi decât un fenomen al veacului nostru, care în trecut nu s-a arătat decât în India, cu Budha și budismul [1] Alții înțeleg prin pesimism o boală ...