Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOARE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1073 pentru MOARE.
George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...
George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă, Orice babă Este medic comunal. Viața ce aci palpită E lipsită De confort occidental. Nu există berărie, Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă O cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă: — Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi ...
George Topîrceanu - Cântec (Topîrceanu, 3)
George Topîrceanu - Cântec (Topîrceanu, 3) Cântec de George Topîrceanu Florile uscate Care-mi stau în glastră, Florile uscate Știu povestea noastră. Într-o dimineață Le-ai adus grăbită Și-ntr-o dimineață Ea mi-a fost iubită... Și-a murit iubirea Ca o floare-n glastră, A murit iubirea Înaintea
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)
George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu) De profundis de George Topîrceanu I Nu, asta nu pot s-o suport! Curând, e-un an și jumătate De când ați declarat că-s mort În unanimitate. Toți proștii câți m-au cunoscut Ziceau: ,,Mi-era un fel de rudă — Săracul! Cine-ar fi crezut?...â€� Îmi vine să-nviez de ciudă! Profane mâini mi-au răsfoit, La Iași, arhiva. Revistele m-au prohodit, Amicii mi-au mâncat coliva. Mă pipăi, stau nedumerit. Mă trag de păr, simt că mă doare... Nu, n-am murit! Vă dau cuvântul de onoare. Scriu versuri proaste, deci exist! Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată. Trăiesc, de vreme ce sunt trist Și râd ca altădată. Dar astăzi, negru și zburlit De cum m-a prins dușmanul, — Vă dau de veste c-am sosit Întreg, și eu, și geamantanul! II Am fost la început în rai La Neamț, la mănăstire: Păduri de cetini, flori de plai, Singurătate și iubire... Pe urmă am intrat în iad La Turtucaia, Și încă miroseam a brad Când s-a-nceput bătaia. Acolo jos, un căpitan Cu barba rară M- ...
George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii
George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul şi turcii Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii de George Topîrceanu Oștile păgâne pasă la hotare. Mihai-vodă șade la o masă mare. Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Când deodată-n sală intră-un sol turcesc. — Padișahul nostru m-a trimis la tine Să-i plătești tributul ce i se cuvine!... Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic, Cu onor din teacă spedele-și ridic. Luna varsă raze dulci și auroase, Căpitanii-și scutur coamele pletoase. Iat-acum se scoală doamna-i tinerică Rumenă, suavă ca o zambilică. Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân, Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngân, Părul pe-a ei frunte joacă grațios, Ochii cu tristețe cat-acum în jos: — Unde este timpul cel de altădată Când Mihai Viteazul știa să se bată? Cela ce-n primejdii stă și se gândește Inamicii țării jugu-i pregătește. Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară! Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi, Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi, Du-te, mori în luptă, dulcele meu mire, ...
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu de George Topîrceanu Romanța automobilului Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul! El vine drept din arsenalul Progresului uman Modern, Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern. Păzea! Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale Ce conturează-n spațiu Albe Și verzi Intenții criminale? Păzea, că e iresponsabil, El are flacări în artere Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere! Pufnește, Zbârnâie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum... S-a dus, Adio! Poate-acuma deja comite alte crime, Pe când în urma lui se scoală din praf Infirmele victime, — O hecatombă de cadavre Pe-altarul nobilului Sport, Gesticulând cu indignare, din drum, ...
Gheorghe Asachi - Amorul plagat
Gheorghe Asachi - Amorul plagat Amorul plagat de Gheorghe Asachi Dupre Anacreon Culegând Amor odată Flori de roze în grădină, N-au văzut că tupilată Era-n frunze o albină, Ce cu ghimpul ei ascuns La un deget l-a împuns. Întru cruda sa durere Începu cu plâns să țipe; Cătând balsam, mângâiere, Se grăbea cu ambe-aripe Drept la Vinerea să zboare, Plin de frică cum că moare, Amar mie, zis-au, mamă, Aleu, mamă, iacă mor! Cu o dardă-mi face samă Acel șerpe zburători, De corp iute, deși mic, Țăranii albină-i zic. Însă Vinerea-i răspunde: Dacă-albinei micul spin De atât rău te pătrunde, O, Amorule, ce chin Simte-o inimă-ncruntată, Ce o-mpunge-a ta
Gheorghe Asachi - Moartea lui Isus
Gheorghe Asachi - Moartea lui Isus Moartea lui Isus de Gheorghe Asachi Imitație Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte, Se trezi Adam în tartar și-n păreri c-un serafin La județ cu-ai săi îl cheamă înălță anoasa frunte. Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin, Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte, Vede-un înger și-l întreabă: Cine-i cununat de spin, Ce pe cruce-arată lumei coasta ș-a lui tâmple crunte? Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere, Învățând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat, Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere. Și-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere; Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a
Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele
Gheorghe Asachi - Vulpea, momiţa şi fiarele Vulpea, momița și fiarele de Gheorghe Asachi Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legei lor Să-și aleagă-un domnitor. Deci corona din cutie, Ce-avu șerpele-n păstrare, S-au fost scos în adunare Să o cerce cui să vie. Îns-oricâți o probuia, Nici unuia nu-i venea. Că deși toți aveau gust, Având unii cap îngust, Corona pe nas cădea, Alții gros și cap cornut, Încât ea n-au încăput. Deci momița cea bufonă Vru să cerce-acea coronă, Face șegi și mii grimase, Coțcării cu toate clase, Încât cap-au lunecat Și corona i-au întrat. Asta aleasă ghibăcie Minței sale dând protie, Toate fiarele o urează, Domnitoare o proclamează Numai vulpei n-au plăcut Lucrul care s-au făcut. Tăcând a ei sentiment, Ea-i face un compliment Ș-au zis: Doamnă, o comoară Zace-ascunsă lângă o moară. Cred că altul nu o știe; Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, ...
Grigore Alexandrescu - Suferința
Grigore Alexandrescu - Suferinţa Suferința de Grigore Alexandrescu Îmi place a naturii sălbatică mânie, Și negură, și viscol, și cer întărâtat, Și tot ce e de groază, ce e în armonie Cu focul care arde în pieptu-mi sfâșiat. La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată, Ca tigrul în pustiuri, o jertfă așteptând, Și prada îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirii se vede sângerând. Încerce acum soarta să-mi crească suferirea; Adaoge chiar iadul șerpi, furii ce muncesc; Durerea mea e mută ca deznădăjduirea, E neagră ca și ziua când nu te întâlnesc. Căci astfel e acuma viața-mi osândită, O lungă agonie în care tu domnești; La glasu-ți, la privirea-ți simt inima-mi izbită, Luptându-se-n convulsii cum nu-ți închipuiești. Și ochii mei în lacrimi înoată în tăcere, Și prizmuiesc adesea pe cei ce nu mai sânt; Zadarnică dorință când sufletul nu piere! Nu o să-mi tulburi oare și pacea din mormânt? N-o să se-ntoarcă umbra-mi, cumplită, fioroasă, Pe pasurile tale oriunde locuiești? E lume, e vecie atâta de frumoasă, Încât să uit pământul ce tu împodobești? Să mor dar la picioare-ți; să mor ...
Ioan Neniţescu - Ţara mea Țara mea de Ioan Nenițescu Acolo unde-s nalți stejari Și cât stejarii nalți îmi cresc Flăcăi cu piepturile tari, Ce moartea-n față o privesc; Acolo, unde-s stânci și munți, Și ca și munții nu clintesc Voinicii cei cu peri cărunți În dor de țară strămoșesc; Și unde dorul de moșie Întotdeauna drept a stat Și bărbăteasca vitejie A-mpodobit orice bărbat; Acolo este țara mea, Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aș vrea, Acolo vreau eu să trăiesc! Acolo unde întâlnești Cât ține țara-n lung și-n lat Bătrâne urme vitejești Și osul celor ce-au luptat; Și unde vezi mii de mormane Sub care-adânc s-au îngropat Mulțime de oștiri dușmane, Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este țara mea Și neamul meu cel românesc! Acolo eu să mor aș vrea, Acolo vreau eu să
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...