Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MULȚIMEA STĂRILOR

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 190 pentru MULȚIMEA STĂRILOR.

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... cu mulți ani în urmă. Trebuie să mă fi urmărit pretutindeni cu poliție și telegrame, căci tatăl meu era doctor de târg și om de stare: avea și vie și, acolo la vie, ascultând cum târâie ploaia pe acoperișul hardughiilor cu butoaie goale, lin, teasc și zdrobitori, prin care îmi plăcea ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

Alecu Russo - Cugetări (Russo) Cugetări de Alecu Russo Cuprins 1 Partea întâi 1.1 I 1.2 II 1.3 III 1.4 IV 1.5 V 1.6 VI 1.7 VII 1.8 VIII 1.9 IX 1.10 X 1.11 XI 1.12 XII 1.13 XIII 2 Partea a doua 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 2.5 V 2.6 XIII 2.7 XIV 2.8 XV Partea întâi I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas nemților și franțuzilor. Curioasă nălucire omenească!... Deși un pătrar de veac aproape a trecut de atuncea, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile Cașe­mirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosi­toare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și înde­lungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejin­du-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... săraci, trebuie să fie cineva care să răspundă de paguba care se face în turmă: acest cineva este "sămădăul", porcar și el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales om aspru și neîndurat, care umblă mereu călare de la turmă la turmă, care știe toate înfundăturile, cunoaște pe toți oamenii buni ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... nu mergem departe, chiar W. Scherer, pe care îl citează dl Bogdan, și mai ales Lessing, în Hamburgische Dramaturgie ori în Laokoon , întrebuințează de o mulțime de ori cuvântul ,,Kunstrichter", adică judecător de artă. Iar dl Bogdan crede că acest cuvânt l-am întrebuințat numai eu. Dar ce să vorbim de ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan şi Vidra Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..." Cuprins 1 DEDICAȚIUNE 2 CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 3 CÂNTUL II - RĂZBUNAREA 4 CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC 5 CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS 6 CÂNTUL V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În stalactit se-ncheagă o undă, picurată, P-o stâncă ne-ncetat; Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată Suspin cristalizat! Mânia mizantropă a omului în goană, Sarcasmul infernal Le vezi în astă ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... o carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicii și rețetele grețoase ale medicinii veterinarii sunt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. Ca să fiu, dar, drept și ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

Ioan Slavici - Pădureanca Pădureanca de Ioan Slavici Tribuna , nr. 63, 1/13 iulie - 11/23 august 1884 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII I Fă trei cruci și zi „Doamne-ajută!â€� când treci pragul casei, fie ca să ieși, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuiește, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, și nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Busuioc însă, bogătoiul, era om care știe ce voiește. Pe vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc ...

 

<<< Anterioarele