Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NALT
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 478 pentru NALT.
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...
Iacob Negruzzi - Doue vieţe Doue viețe de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Doue viețe omul măsoară Cât timp urmează cărarea lui, Una în lumea cea din afară Alta-n adâncul sufletului. Cea din afară blândă, senină Mi-a dăruit-o al meu destin Dar cea din suflet de lupte plină De griji amare si negru chin. Precum sărmanul far de vedere Ce lume, oameni văzui în vis, Când se deșteaptă simte-n durere Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis; Sau cum a mării puternici valuri Adânc din funduri s-asvârl spumând Ș-apoi sfărmate de nalte maluri Iarăși în mare recad gemând; Așa din mine visuri frumoase, Aspirări mândre sumeț pornesc În curănd însă neputincioase De-a lumii proză crud se zdrobesc. Nimic de-aceste nu știe însă Vârtejul lumii nepăsător, Jalnice cânturi, lacrimi ascunse Singuri sunt triștii martorii
Iacob Negruzzi - Unei femei Unei femei de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Câte sunt daruri divine cu toate ai fost înzestrată Mândră ești ca Junone, ca Venere ești de frumoasă Nobilă, naltă în cuget, ca înțeleapta Minerva Însă ah! ca Diana ești rece și
Ienăchiță Văcărescu - Amărâta turturea
Ienăchiţă Văcărescu - Amărâta turturea Amărâta turturea de Ienăchiță Văcărescu Format:Diacritice Amarâta turturea Când ramâne singurea, Caci soția s-a răpus, Jalea ei nu e de spus. Cât traiește, tot jălește, Și nu se mai însoțește. Trece prin flori, prin livede, Nu să uită, nici nu vede. Trece prin pădurea verde Și sa duce, de se pierde; Zboară, până de tot cade, Dar pre lemn verde nu șade. Si când șade câteodata Tot pre ramură uscată; Umbla prin dumbrava-adincă, Nici nu bea, nici nu manâncă. Unde vede apa rece, Ea o turbură și trece; Unde e apa mai rea, O mai turbură și bea. Unde vede vânatorul, Acolo o duce dorul, Ca s-o vază, s-o lovească, Să nu se mai pedepsească. Când o biata pasarică Atât inima iși strică, Incât dorește să moară Pentru a sa soțioara, Dar eu om de-naltă fire Decât ea mai cu simțire, Cum poate sa-mi fie bine ? Oh ! amar și vai de
Ioan Cantacuzino - Răsuflare Răsuflare de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Ver ce neam ce-n lume vie Are îndemn la stihurghie, Și sălbatec încă cîntă, Firea însă lui cuvîntă. Iar noroade pricepute Au fățat cu multe cute. Chibzuirea lor ce-naltă, Dînd poezii drum de saltă Piste munți pîntre flori, Piste ape pîntre nori Au întrupat nentrupări Au iconit nevediri. Firea și cu meșteșugire Ei au făcut- o clătire. Limba noastră prea puțină, Nu-i a nimănui proastă vină Căci însoață rău cuvîntul În pîrlejul ce dă gîndul. Mai cu vreme, cine știe, Prisosire poate să vie. Că scriitorii împodobesc Limba, patria-și slăvesc. Fie aceasta acuș, cercare, Mustră altor spre-
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos, Ar fi vrînd și altu lecaș, Nu ști unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l ...
Ion Creangă - Inul şi cămaşa Inul și cămașa de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Inul: — Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată? — Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te- ...
... — Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toți la voi în sat? — Cine-i mai mare? Badea Chițu; el este mai nalt decât toți; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său. — Bre!... proastă lighioaie mai ești! Nu te-ntreb așa ...
Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
Ion Heliade Rădulescu - În aşteptarea lui 1848. Preziua. Psalm În așteptarea lui 1848 de Ion Heliade Rădulescu PREZIUA Psalm Strigarea-mi ajungă până la tine Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte! Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața, Auzi-mi chemarea-n ziua durerii Ș-al înfrântei inimi astupat geamăt. Repede m-ajută și mă susține, Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul, Ca lemnele în foc oasele-mi secară, Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba, Aridă inima îmi e ca piatra; De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul... Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul, M-am asemănat corbului de noapte Și tuturor altor cobe nocturne; Întru veghere nopțile trecut-am Și m-asemănai păsării veghinde Ce stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne, Ca umbra trecură zilele mele, ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul şi forţele Anatolida sau Omul și forțele de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I. Empireul și Tohu-Bohu 2 II. Imnul creațiunii 2.1 I. Lumina 2.2 II. Firmamentul 2.3 III. Apele 2.4 IV. Astrele 2.5 V. Peștii și păsările 2.6 VI. Animalele pământului 2.7 VII 3 III. Viața sau androginul 3.1 I 3.2 II 3.3 III 3.4 IV 3.5 V 3.6 VI 4 IV. Arborul științei 4.1 I 4.2 II 4.3 III 4.4 IV 4.5 VIII 4.6 IX 4.7 X 5 V. Moartea sau frații 5.1 I 5.2 II 5.3 III 5.4 IV I. Empireul și Tohu-Bohu Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, În sfânta atmosferă luminii celei vii, De unde-emană viața; și râul fericirii Adapă, răcorește cereștile câmpii, Și spiritul agapei burează ambrozie Și-nmărgărită câmpii eternei beatituți, Spre-a crește-haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...