Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TOT ANUL
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 955 pentru TOT ANUL.
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere 1.1 Poezie 1.1.1 După an 1.1.1.1 1866 1.1.1.2 1867 1.1.1.3 1868 1.1.1.4 1869 1.1.1.5 1870 ... originale de inspirație folclorică 1.2 Proză 1.2.1 Proză antumă 1.2.2 Proză postumă 2 Corespondență 3 Legături externe Opere Poezie După an 1866 La mormântul lui Aron Pumnul De-aș avea O călărire în zori Din străinătate La Bucovina Speranța Asta vreu, dragul meu Misterele nopții Frumoasă ... Dochiei și ursitorile Ursitorile Mușatin și codrul Dragoș Vodă cel bătrân Peste codri sta cetatea... Între nouri și-ntre mare Doină (Ce stă vântul să tot bată) De-atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie ... colbul școlii... 1882 Apari să dai lumină Renunțare Nu mă-nțelegi Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit (variantă) Dacă iubești fără să speri Și oare tot n-ați înțeles... Și oare tot ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... eu; este un lucru intim, pe care am uitat să-l spun mai dinainte. Iată: D. Tiberiu este tânăr, și este un secret public în tot orașul că acest tânăr adoră-n tăcere pe grațioasa Aglaia, care nu poate să sufere pe tânărul Tiberiu, fiindcă acesta se uită foarte cruciș. De ... a corsetului. E omul cu ochelari albaștri. Jupâneasa-l introduce în salon. Tânărul institutor poartă o redingotă neagră foarte lungă-n poale; În schimb, pantalonii tot negri sunt destul de scurți; jiletca albă deschisă; o fundă mare rose-pâle la gât, ale cărei căpătâie fâlfâie la fiecare mișcare pe manișca egretie ... care o ține-n mâna stângă, pune umbrela lângă un scaun, apoi trece drept la oglinda din față, își potrivește cravata și manișca egretie, care tot iese afară din jiletcă, își scoate bine manșetele și așteaptă-n picioare. O ușă se deschide... E stăpâna casii, mai strălucitoare ca totdeauna, sorbind pe ... și aplecând ochii-n jos: — Aș dori ca Artur al meu să ia și el o dată premiul întâi; destul l-a tot luat feciorul Păunii. Până când atâta persecuție pentru copilul meu? — No! că-z asta, mă rog frumos la doamna, nu-i perzecuțiune; asta, mai ...
Urmuz - Plecarea în străinătate
... neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecînd la religiunea mozaică. Nu mai avea nici un moment de pierdut. Intrase în al șaptezecelea an al existenței sale, lăsînd în urmă un trecut glorios, și acuma zilele îi erau numărate. Singura dorință ce mai avea era să-și serbeze nunta ... îl luă și îl depuse fără nici o formalitate pe uscat. Dezgustat de viață și încărcat de glorie și ani, își scoase căciula și luă tot atunci ultimele dispozițiuni cari erau și ultima voință. Renunță la toate titlurile și întreaga sa avere, se dezbrăcă în pielea goală, rămînînd încins numai cu ...
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
... Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea ... m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de ... noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel puțin nici a lor urmă, și ea nu stă, piere, zboară? Ce! de tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla? Vremea care ni le dete, vremea care le omoară Mai mult nu ni le va da ... albește a ta față Cu raze ce-abia pătrund; Și vântul ce tare geme, și trestia ce suspină, Miroasele răsfirate din aeru-mbălsămit, Tot ce se vede, s-aude, toate ele ce n-au vină, Tot
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
... Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea ... m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de ... noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel puțin nici a lor urmă, și ea nu stă, piere, zboară? Ce! de tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla? Vremea care ni le dete, vremea care le omoară Mai mult nu ni le va da ... albește a ta față Cu raze ce-abia pătrund; Și vântul ce tare geme, și trestia ce suspină, Miroasele răsfirate din aeru-mbălsămit, Tot ce se vede, s-aude, toate ele ce n-au vină, Tot
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... dimineața, tânărul de aseară, cu o barbă lungă albă până la brâu... Dormise o sută de ani... A rămas firește bătrânul încremenit... Ei ! tot așa au rămas la noi încremeniți cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice ... mai este democrat: e astăzi aristocrat, aristocrat get-beget (ilaritate, aplauze). Și știți ce ați ajuns dv. ? Să nu vă supărați; nu o spun eu - tot Atenianul dv. o spune: dv. sunteți astăzi niște bulgari capsomani, niște ginabeți (mare ilaritate, aplauze). Eu, d-lor, nu o să vă numesc Atenieni și ...
... Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit ... puternic, de toți mă slăvesc, De nimeni n-am frică, precum voi trăiesc, Dar cum să ivește un nor căt de mic, Eu atunci îndată tot cheful îmi stric. Căci să pune-n dreptu-mi, fără a-i păsa, Și mă-ntunecează cu puterea sa. Mă face să nu ... fu pus : Ce vînt ? ce-ntîmplare aci l-au adus ? El cu plecăciune pe loc a răspuns Și ș-a spus tot dorul nimic n-a ascuns. Mai zicînd cetății că ea, c-un cuvînt, Este care n-are habar nici de vînt. Căruia cetate ... el, Că pe lîngă mine e mult mititel, Dar să încuibară pe supt temelii 0 groază de șoareci, vro cîteva mii, Ș-atît mă găuriră tot săpînd de rînd, Încît dintr-aceasta crez că caz curînd. Auzind, Gherlanul zise: -Așadar Toat-a mea umblare a fost în ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... precum apa potopului au spălat tot păcatul și toată fărdelĂ©gia de pe fața pământului, cu acea înecăciune ce au făcut, de s-au concenit tot trupul viu, așa și apa sfântului botez au spălat și au șters tot păcatul cel strămoșesc și al voinții de al neamul omenesc. Iar apoi știind Dumnezeu că nu să va părăsi diavolul pentru răutatea lui cea multă ... miei, adecă zice să ne ispoveduim, nu cu buzele, ci cu inima și cu gând ca acela, ca să nu mai păcătuim, că Dumnezeu fiind tot ochiu, le vĂ©de toate și le cunoaște și nu să uită la mărturisirea buzelor, carele sunt scule spre slujba trupului, ci să uită la ... de păcatele lor. Și într-acea sută de ani le propoveduia dreptul Noe, cum că va să facă Dumnezeu potop și va să înĂ©ce tot pământul și tot trupul viu va să-l omoare. Iar oamenii nicidecum nu-l credea, ci îl lua în râs și în batjocură, zicându-i că nu știe ... corabiia o închisĂ©se Dumnezeu pre dinnafară și luase chieile și pentru căci nu mai era nici o nădĂ©jde de mântuire s-au concenit ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... Ea spre mormintele triste răpește-ale pruncilor trupuri, De prin ai mamelor ochi lacrimi amare storcând, Iar pe băieții care anii-și plinesc în zadar, tot ea-i fură Și îi silește-a porni - cruda! - spre negrul Tartar. Și, de îndată ce vârsta-nflorit-a sosit, ne ... ce-a noastră putere-mplinește, Vai, Ursitoarele-ți rup grabnic al traiului fir. Când gârbovită pășește încet bătrânețea, urâta Moarte a tot ceea ce poate mai sigur a fi. Nu e nimica statornic în vârstele noastre, și trainic N-are nimica în el traiul fragil ...
... aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de ... de repede, zisei lui Constantin să mai îndemne caii. Ei! Avem și eu dragostele mele, căci doar îmi răsărise musteața și eram acum om în tot locul. Într-una din zile, îmi aduc aminte că priveam la seceriș; iar Măriuca, care înota în valurile grâului pănă la brâu, se apropie de ... nu-mi mai păsa chiar de-ar fi înțeles. Ba era cât pe ce să mă jăluiesc lui în gura mare și să-i spun tot ce aveam pe inimă, însă rușinea mă opri, rușinea de a mărturisi biruința dascălului Gheorghie asupra mea. Va să zică Măriuca cea oacheșă ... același timp prinse să cânte și din gură cu niște strâmbături așa de ciudate, încât nu mă putui opri de a zâmbi cu tot amarul ce simțeam în mine. Bietul Balan, nedeprins cu asemene sunete ce-i supărau nervele, prinse și el să hămăiască și să urle de răsuna ...
Mircea Demetriade - Pastel alb
... a lui lumine. Și orișicând dacă-aș voi, și orișicând Norii să-i sparg, lacrimi șuvoi din ei să cadă, Zadarnic cerc... gerul vrășmas tot înghețând, Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă. Decolorat deasupra mea ți-l port de-acum Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie ...