Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (CEL MAI) APROPIAT

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 437 pentru (CEL MAI) APROPIAT.

Emil Gârleanu - Tovarășii

... să lucească de sudoare; jugul îl frige. Și din urmă glasul mai mâniat al stăpânului îl zorește: — Hai, Dumane, hai! Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet; căci cunosc ei cuvântul nerăbdător și necăjit al stăpânului. Pășesc liniștiți, înțelepțește, și în ochii lor cuminți și negri parcă se răsfrânge și mai ... tare fața neagră a pământului scormonit de plug... S-a încălzit de tot. Soarele frige. Duman parcă își simte picioarele tremurând, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron mai acum câtăva vreme. Îi e sete. Dar din urmă glasul aspru acum al stăpânului nu-i dă răgaz. Bouleanul e deprins, mai așteaptă încă ceva; și nu întârzie mult: o vargă i se așterne pe spate, lăsând o dungă peste pielea udă. Omul țipă: — Sireace, sireace ... Un prichindel de copil i-a adus și omului de mâncare: o bucată de mămăligă cu ceapă. Dar decât mâncarea, odihna parcă e mai priincioasă. Omul face un sac mototol și-l pune sub cap. Boulenii nu mai ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai reflectează nimic. Nici amintirile căzute la fund ca niște cadavre nu se mai ridică la suprafață, nici zori nu mai mijesc, nici apusuri nu te mai întristează. Răsărituri nu mai sunt cu putință, și cînd după orizontul pe care-l mărginește noaptea, știi că nici un glob de lumină nu va sui ca să rumenească ... de milă, l-a dezrobit de zile. Abia mai aplecat pe un umăr i-a rămas capul bătrîn, și doar puțin mai galben dacă s-a făcut la față. Încolo, și mort așa în marele jelț, parcă urma să trăiască, singur, cu mica lui umbră ... melancolice atitudini de deznădejde. Gesturi de părere de rău se schițau și banalele cuvinte de condoleanță cădeau dimpreună cu picurii de ceară în cucernica tăcere. Mai grav și mai trist decît însuși mortul, cel ce ducea doliul, stînd lîngă înfloritul catafalc, cu o sinceră expresie de a fi încercat într-adevăr o ireparabilă pierdere, primea negrile strîngeri ...

 

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră

... ferestre, O virgină genre artist. Maestrul dă din cap și cască. Acest răspuns e lapidar. Biata virgină-și ia o mască, Căscând și ea, însă mai rar. Cu toții sunt cuprinși de splinul Ce te apucă pe vapoare, Dar toți, gentili, îndură chinul Cu zâmbete admiratoare. Unul se scarpină la ceafă ... cărunt; Deși e surd, nenorocitul, Discută numai contrapunct. O profesoară dă un ach! Ș-apoi șoptește unui macher, Când se sfârșea ceva de Bach:  Sublim mai e și Flehtenmacher! Văzând că meșterul Dinicu Combate ca un tun francez Numai p-o coardă, domnu Nicu Ș-a luat un cap ... din piepturi trandafirii Și spre maestru se trimet. O doamnă-i prinsă de suspine.  Ce zici, Dinicu? Ce deliciu! Și când te uiți la el mai bine, Aduce chiar cu bietul Liciu! ... Într-un salon e ora unu. Muțit-au ghetele de lac. Plutește-n aer doar tutunul Și coada ultimului ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, rămasă singură, plângea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. Părul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai ... Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse-n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu -îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului. Atunci Făt-Frumos își ... și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare — dorul voiniciei. Toate stăteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea ... Ce-mi pasă a cui ești, zise el, destul că te iubesc. — Dacă mă iubești, să fugim atuncea, zise ea lipindu-se ...

 

Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles

... De cuvinte obiceie și de a mea nestidință. Dă-mi cu-ndrăznire a zâce, Hristos, celea ce mi-i sfatul Și mai vârtos tu mă-nvață ce-aș vrea face și ce-aș zâce. Decât blâdnic-am greșitu-ț, ce știĂș unde ți-i gazda, Miruri scumpe ... mie fără greață să-m laș svintele-ț picioare ’ Să le țâi, să țî le sărut, și cu izvorul de lacrămi, Ca cu mirul cel de mĂșlt preț, să țî le ung cu-ndrăznire. Lă-mă-n lacrămile mele, cu dânse mă curățește, Iartă-mi, Doamne, de greșele și mila ... Și-ncă-m vez și nevoința, și-m auz și de suspinuri. Nu s-ascund de cătră tine, tvĂ³rețul mieu, Doamne svinte, Nice picul cel de lacrămi, nice de suspin vro parte, Că și cele negătate sunt de ochii tăi văzute, Și la cartea ta sunt scrise celea ce nu ... SIMEON METAFRAST LA CUMINECĂTURĂ] Carele-m dai hrană carnea ta de voie, Foc fiind și pârjolind pre nedestoinici, Să nu mă pârjolești, nu, ziditoriul mieu. Mai vârtos să-mbli-ntr-a mădulări ciolane, ’N-toate-nchieturi, în ficaț și-n inemă, Pârjolind spinii păcateloru-mi toate. Sufletul curând ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d ... în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate poeziile în adevăr populare, prin urmare foarte răspândite, se întâlnesc însă în grupa poporului sub cele mai felurite variante. Cine nu se ocupă de autenticitatea folcloristă, cu indicarea exactă a persoanei, a pronunțării, a locului și ... oarecum generalitatea ei, va culege, va combina, uneori va completa din multele variante forma definitivă, care după a lui simțire îi va părea mai conformă cu geniul poetic al poporului. În această alegere și consolidare de formă, Alecsandri, cu deplină bună-credință, s-a lăsat condus de ... fi vorba de falsificare. Pentru d-ta Miorița este chintesența poeziei populare române; dar pentru contimporanii dintre 1856 și 1866 erau poate poeziile curat lirice mai ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni ... în casa zmeoaicei și ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, și cu zmeoaicele, fetele sale. Între altele, auzi zicând zmeoaica bătrână: - Ia vedeți, fetelor, mai șade vinele alea ale lui Țugulea în cutia în care le-am așezat eu după sobă? - Mai șade, răspunse zmeoaica cea mică, azi le-am văzut, nu mai departe. - Iaca, voi o să vă duceți la casele voastre, zise bătrâna cea zbârcită; să știți, să vă temeți de Țugulea ăsta, afurisitul; căci și ... Țugulea, trecând cu frații săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simți că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai ...

 

Constantin Negruzzi - Chelestina

... besacte alcătuia o mari soma de bani și trebuia să facă pe amorezați să trăiască păn la câștigare giudecății. Niciodată un sfat nu au fost mai cu minte alcătuit. Nu mai era trebuință decât de a putĂ© scăpa; și pentru aceasta era trebuință să furi cheia zaluzălii. Chelestina au catorthosât. După aceasta s-au ... frica sa. în sfârșit, ea întâlnești un om și îl întreabă tremurând dac-îi departe de poarta cetății? Acest om i-o arată. Chelestina îs mai vine în simțiri; ea prohorisăște cu mai mult curaj, iesă din Grenada și nu afla pe nimine, însă tot nu învinovățăști pe amorezatul său, socotești că-l va afla mai înainte: ea să depărtează, să cutremură la tot pâlcu de ciritei, strigă la tot pasul pe don Pedro; și, cu cât mergi, cu atâta să ... dureri, cu picioarile zgâriete de pietri, să oprești supt o stâncă prin cari izvora o apă limpide. Tăcerea aceștii peștiri, priveliște ci o împregiura, sunetul cel dipărtat a unor cascadi, murmurisâre acestui izvor cari cade în groapa ci îs săpasă în stâncă, toate pare că arată Chelestinii că să ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... drept realitate și alta cuprinzând pe cei care neagă realității orice părticică de vis. Oamenii se deosebesc așa de mult unii de alții, că cea mai mare greșeală a filozofilor stă în reducerea omenirii la un tip sau chiar la mai multe tipuri. Câți oameni, atâtea tipuri, atâtea lumi, atâtea probleme. Și dacă e ceva care aseamănă pe oameni între ei, e tocmai ceea ce-i ... nu-l putuseră suferi. Se vorbea de un testament. Mi-aduc aminte de unul din familie, despre care tata zicea: "Nu ne-a mai călcat pragul, nu mai știu ce este supărarea". E crud sa vă spun: fratele lui, unchiul meu. Un om foarte bun, cu un singur cusur: pierduse toată averea în ... se aprinseseră două văpăi de demon. Și acum Irinel mă lua de mână. Dar era de 15 ani... și de mult mâna ei era alta: mai caldă, mai nu știu cum. Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede și întruna. Și dacă-i ziceam: — Irinel, ce crezi tu, o să plouă astăzi? Sau: — Irinel, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... carne i-a înhățat!... De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune Pe mulți albi i-ar face negri, ca cel mai negru tăciune... Nu! Eu nu vreau astă pungă!... Și chiar foame de mi-ar fi, Pâinea astfel cumpărată mă tem că m-ar otrăvi!... Moșule ... soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice ... a spart lanțul! De-atunci, iată, două ierni și două veri Eu zbor în stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie Pe care n-o mai poprește ferecata colivie. TĂNASE Ești țigan pe jumătate, nu ești rob... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva. Văzut-ai?... TĂNASE Ce? RĂZVAN Un țigan grămătic? TĂNASE Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede, Și chiar de

 

Mihai Eminescu - Satira I

... o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare ... unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființii universul cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce ... mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai ... și vina, Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>