Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (PENTRU) CA SA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 758 pentru (PENTRU) CA SA.
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... dintre "cenzorii" din școală, nu mă mai temeam de nimeni și de nimic. Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceea îi prindeam apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ce eram, mă făcui un băiat așezat și înțelept ca dânsul. Nu-i vorbă, el era tot mai așezat și mai înțelept decât mine; dar când îl vedeam pe el zicând Tatăl nostru , citind irmosul ... fi odată ca dânsul". Mergeam dar totdeauna cu el, de el ascultam totdeauna și la dânsul căutam scăpare când eram năpăstuit. Căci Huțu era puternic, pentru că dascălul nu ținea la nimeni mai mult ca la dânsul. Iară dascălul avea cinci copii, care toți cinci erau fete. Neli era cea mai mare și avea obiceiul să sară peste bănci. Livia ... deși numai așa — cam pe departe. Eram în pădure; adunaserăm alune și el mi le spărgea, luând din când în când câte una și pentru sine. — Uite, îmi zise el nedumerit, taica zice că dascălul zice să mă duc și eu la școală la oraș ca să mă fac dascăl: ce crezi tu, aș putea să învăț acolo cu voi? — ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
... ce-l învălise fata unchiașului de cu seară. A doua zi, dis-de-dimineață, se scoală fata să facă focul, fiindcă tot pe ca cădea păcatele; dară foc nu mai găsi în vatră. Atunci, de frică să nu o ocărască mumă-sa cea vitregă, se urcă pe bordei, se uită în toate părțile, doară va vedea încotrova vreo zară de foc, ca să se ducă să ceară măcar un cărbune; dară nu se văzu nicăiri ceea ce căuta ea. Când, tocmai când era să se dea jos ... dinții de fier și cu măselele de oțel, și-l face mici fărâmi. - Om bun, răspunse fata. După ce intră, fiindu-i frică de mumă-sa vitregă să nu o bată dacă se va întoarce acasă, pentru că întârziase, întrebă daca nu cumva are trebuință de o slujnică. Sânta Vinerea, care locuia înăuntru și care priimi pe fată, îi răspunse că are ... și deschise cutia. Dar ce să vază înăuntru? Mărgăritare, pietre nestemate, mărgele, ie numai cu fluturi de aur și catrențe de mătase. Baba și fiică-sa pizmuia pe fata moșului; iară lui îi creștea inima de bucurie. Baba trimise și ea pe fie- ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... atât de bogat în deosebite spețe de târâtoare necurate și veninoase - goniți de aiurea, și primiți aci la adăpostul celei mai largi ospitalități, maltratați aiurea ca vite și respectați aci ca oameni, nenorociți și mizeri aiurea și prosperi aci între noi, calomniind poporul nostru batjocorind națiunea noastră și conspirând contra liniștei și siguranței Statului nostru. Zicem ... și cu intenția anumită a unei nouă revizuiri a articolului 7. S'au agitat spre a se strânge iscălituri pentru un memoriu, pentru un nou protest-monstru din partea acestor străini, în care protest se repetă infama calomnie că Evreii sunt din ură religoasă persecutați la noi, că ... lecții de limbă românească. Și Statul român să stea nepăsător față cu toate acestea ? Nu, asta nu se poate. Dacă națiunea noastră este prea curată ca să nu se teamă de întinarea balelor semitice; dacă poporul nostru este prea cu minte ca să nu răsplătească ingratitudinea israelită decât cu un suveran dispreț, - Statul român nu poate îngădui mai mult asemenea agitații d'adreptul criminale: el este dator ... «Protestăm, că sunt în țară foi nemțești, ungurești și ovreești cari, în toate ocaziunile, insultă instituțiunile și demnitatea României și îi combat interesele, fără
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o ... ta. Nu am trebuință să mai adaug cât de mult se ațâțase curiozitatea mea. Istoria unui galben, povestită în întunericul și în tăcerea nopții, era pentru mine o petrecere nesperată. Mi-am aprins iute o a doua țigaretă, și galbenul începu așa: GALBENUL: Istoria mea este legată cu deosebite ... descoperiri asupra oamenilor. M-am folosit mult de privilegiul ce avem noi, banii de aur, a fi strânși cu scumpătate la pieptul lor, pentru ca să le cercetez și să le cunosc inimile de aproape; și tu, iubita mea, știi ca și mine câtă mârșăvie plină de dezgust este ascunsă înlăuntrul unor bipede care se zic creștini cu frica lui Dumnezeu. Ascultă dar, și nu te ... stăpân la moșia lui. Dar poți tu să ghicești în ce chip l-am urmat?... Ascuns, soro dragă, în ciubota lui și călcat în picioare ca un ban de nimică,
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... a repeta ceea ce aud, și cum un guvern care își cunoaște interesul și consultă opinia publică trebuie să trateze pe cei dintâi; dar pentru că lucrurile mergeau altfel, aceste reflecții le-am păstrat pentru noi. Așa, iubite cititor, fără să mai așteptăm dezlegarea, ce putea să nu vie, iată-ne într-o frumoasă trăsură (caleașcă care nu era a ... arătând starea lor și cerând adăugire la hrană: iată răspunsul ce am primit". Atunci ne citi un ordin al casei, în care îl dojenea strașnic pentru cererea lui și îi poruncea să nu mai dea crezământ la minciunile surugiilor, care se silesc să-i dovedească pentru interesul lor că sunt caii slabi. "Neputând îmbunătăți starea cailor, urmă căpitanul, mă silesc să îmbunătățesc pe a mea și a câinilor ... lighioane de purici ne-au muncit toată noaptea: socoteam că Decebal și oștirea lui, ce credea la metemsicoz, au înviat negreșit sub forma acelor insecte, ca să ne pedepsească, căci nu puteam crede că cercam aceasta din partea armatei lui Traian, care n-ar fi avut nici un interes să-și ...
... cu durere, către-ai săi vorbește — ,,Omul și natura, tot ne părăsește. Nu mai e scăpare, noi am fost tradați!... Cel puțin muri-vom ca niște bărbați! Și prin moartea noastră dalbă, vitejească, S-arătăm ca neamul demn e să trăiască! Lupta ce se pierde cu-acest chip sublim Este-o biruință! Frații mei, murim!" Zice și s-aruncă cu stindardu ... cel din urmă s-abat omorând. Stinsu-s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat, Nu mai ... d-ale sale flori; Păsările-oprit-au imnii răpitori, Numai corbu-ntună cânturi întristate. Vânturile nopții, printre tufe-uscate, Prin mugiri duioase răsunau cu dor Ca suspinul dulce sufletelor lor. Sabia străină trece peste țară; Pentru fiii țării viața-i o povară! Cei bătrâni cu lacrimi roagă pe cei juni Să le curme viața; și demnele mumi Pe feciori îndeamnă la ... dulce v-ați umbrit, Nu-i destul că soarbeți sângele-i dorit, Dar purtați în țară alți străini c-urgie. Oh! blestemul nostru peste voi ...
Cincinat Pavelescu - O epigramă
... Era la cârmă încă Brătianu, Când a sfârșit nuvela... Dunărescu... Venise generalul Averescu... Probabil că epigrama asta, care-i plăcuse mult ilustrului general pentru care eu am un adevărat cult, l-a făcut să-și aducă aminte de mine cu atâta bunăvoință. De altfel, primulministru avusese raporturi ... insiști cu programul, îți voi spune că de la început aș fi fost decis să încep la Teatrul Național Joile literare de la Comedia Franceză, pentru ca publicul să poată lua contact direct cu scriitorii și operele lor. Aș vrea cu acest prilej scriitorii să fie larg remunerați. Aș fi încurajat în ... ceva nu știu dacă mă înțelegi bine nu prea se realizează la noi. Publicul, în ceea ce privește repertoriul, e cam lăsat la coadă. Repertoriul pentru public... A, dar subiectul acesta e prea serios... ca să putem vorbi de el numai în treacăt. - Vezi... numai ideea că aș fi putut fi instalat pe scaunul directorial de la Teatrul Național mi ... cu caracterul meu vesel și firea mea zâmbitoare. Până în momentul acesta încă n-am luat contact cu generalul ilustru care mă ocrotește cu multa sa bunăvoință și cu aprecierea ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... cealaltă. Eu nu sunt tatăl tău cel adevărat, ci te-am prins pe gârlă, unde erai dat și pus într-un sicriaș de mumă-ta, ca să nu se dovedească fapta sa cea de rușine, fiindcă era fată de împărat. Dacă voi adormi somnul cel de veci, care o să-l cunoști când vei vedea că tot ... de ce, dar îmi tot vine să plâng. - Nu așa, stăpâne, îi răspunse calul, noi o să ne ducem să locuim unde sunt mulți oameni ca dumneata. - Cum? întrebă băiatul, sunt mulți oameni ca mine și ca tata? Și o să trăim cu dânșii? - Negreșit, îi răspunse calul. - Atunci, daca e așa, mai întrebă copilul, de ce nu vin ei pe la ... așa făcu. Ieșind din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ducea ca gândul. Cum călcă peste pragul porții, începu casele, curtea și grădina a se cutremura și a urla așa de groaznic, încât ... un fiu de împărat, care-i păru mai frumos, se făcu mare nuntă împărătească. Și după ce se sfârși veseliile, plecară împăratul cu toată curtea ca ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... pișcat de fetițe și a purta băieții pe genunchi. La nevoie, omul plăcut spune și câte o istorioară. El este un dobitoc prețios pentru educația tinerelor demoazele și pentru mâncarea zarzavatelor. El mănâncă multe legume și nu bea nici cafe, nici vutcă, dar știe foarte bine a tăie la fripturi. Omul plăcut ... zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă prăjită își face intrarea triumfală... ș-apoi să mai vezi acolo cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții joacă vist sau preferans, vorbind de câte corăbii ... Iartă-mi vro câteva portreturi. Dintâi acea tânără persoană a căreia cap este încărcat cu un braț de flori și de spicuri poleite, ca zeița Ceres ; fată mare cu pielița palidă și cu zâmbirea netocească, care la vârsta de optsprezece ani a ieșit din pansion, unde a ... i poftesc fata, Celestina este o minune. Dacă mama și fata intră într-un salon, Celestina intră totdeauna dintâi; la Socola sau la Copou trebuie ca Celestina, gătită ca păpușa de la fereastra lui Miculi, să se așeze totdeauna în mijlocul aleilor și să-și arate dosul pentru
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... din timpul său. Asta nu sperie deloc pe Rossini; el promise clientului său că-i va scrie opera și numaidecît scrise lui Paisiello, rugîndu-l ca să-i dea voie a scri și el o muzică pe libretul Bărbierului . Scrisoarea ajunse la destinarea sa și Paisiello, în vanitatea sa de geniu muzical, îngădui lui Rossini voia cerută, crezînd că muzica ce va scri junele compozitor va cădea, și căderea ei va face să se ... a intra în aprețierea reprezentării acestei opere pe teatrul nostru cu artiștii de astăzi, ne permitem a face încă o mică digresiune ca să arătăm lectorilor noștri ce este muzica Bărbierului și ce se cere de la artiști pentru o interpretare conștiințioasă. Aceasta muzică, ca toate muzicile lui Rossini și cele ce țin de școala lui, este plină de agilități, colorature și fiorituri care cer un studiu particular pentru esprimarea lor cu toată preciziunea cerută. Și acest studiu lipsește cu totul de la o mare parte din artiștii din zilele noastre, cari s-au ... ar fi pornit spre invidie chiar pe celebra Persiani * . Domnul Ascanio, primul bas comic, n-a avut nimic din ceea ce se cere pentru ...
Alexei Mateevici - Spre lumină!
... de noi, căci ea este una din cele mai mari trebuințe ale poporului nostru. Dar această învățătură nu poate să fie pusă în legi degrabă. Pentru ca să se facă ea, trebuie vreme multișoară. Dar aici vreau să vorbesc de alt fel de lumină, care o cere viața și care poate și ... din Basarabia. Și negreșit că cu cât va fi mai bine, va merge înainte. Luminarea despre care merge vorba și care este așa de trebuincioasă pentru noi în vremea de față, se alcătuiește, îndeobște, întraceea, ca binevoitorii și luminătorii țăranilor moldoveni să facă în vederea alegerilor sfaturi prietenești cu țăranii și la aceste sfaturi să se lămurească însemnătatea (văjnicia) alegerilor, cum ... să fie cel dintâi apărător și binevoitor al țăranului moldovean. Și poate nici nu s-ar găsi un alt om care ar fi mai bun, pentru ca să fie povățuitorul țăranului moldovean în zidirea vieții lui. Preotul basarabean se poate să fie numit „fratele țăranului“, așa de bine știe el ... le că, dacă vor cere, vor primi cele trebuitoare. Și asta mult i-ar îmbărbăta și le-ar da tărie în lupta lor cea grea pentru o viață mai omenească. ...