Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) RIDICA

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 846 pentru (SE) RIDICA.

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare". Iar în vagoanele de marfă, afară bineînțeles de cele cu încărcătură inflamabilă neasigurată: „A nu se fuma". Critica istorică modernă ne învață că mersul înainte sau înapoi al omenirii este stăpânit de legi fatale; progresul o dată urnit, ori într-un ... ce e drept, de ridicarea nivelului intelectual, dar iarăși fără caractere nu merge — în școlile primare, zic, citim pe toți pereții: „A nu se sufla nasul cu degetele. A se purta batistă curată." Iar cînd trage clopotul de ieșire, d. profesor se coboară de pe catedră și zice elevilor, cari fac zgomot, ridicându-se nerabdători din bănci: — A se tăcea! A ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi ... fereastra se izbea Și cădea jos la pământ Fără suflare de vânt. [7] Ș-o icoană poleită Trăsnea făr-a fi lovită. Maria se-nspăimânta, Iordache se întrista, Dar pe gânduri mult nu sta, Că Lisandru-i aducea Carte mare și-i zicea: ,,O ceată de oameni mulți, Lefegii și arnăuți, A ... vodă poruncea, Arnăuții se-mbrâncea, Pe Iordache s-aruncau, De păr lung îl apucau, Pe covor îl întindeau Și din zbor capu-i tăiau. Capul se rostogolea, În sânge se tăvălea Și pe scări se cobora Și-n rădvan apoi sărea. Iar Marica, vai de ea! Capu-n brațe apuca Și plângând la el căta, Și bocind îl săruta, Când ... trimis ambasador în China, unde, câștigând încrederea împăratului chinez, primi după trei ani prezenturi mari și un talger plin de pietre scumpe. Între aceste pietre ...

 

Duiliu Zamfirescu - Adio (Zamfirescu)

... mă ridic încet cu-ncetul Până la stâncile din nori. Dar forma ta înșelătoare Ia calea timpului apus, Și când ajung până la floare, Ea se

 

Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului

... — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun și toți sătenii, țăranii muncitori, se vor pune pe chef și veselie. Bucuria asta este scrisă pe toate fețele. Dar, se înțelege, că de sărbători cea mai mare bucurie o simte tinerimea și băiețăraia satului. Și cea mai însemnată pricină a bucuriei tineretului sătean ... Pietrele s-au despicat. După fiecare colindă, colindătorii îi urează pe gospodari la mulți ani cu sănătate. Mai este încă obicei ca fiecare colindă să se sfârșească cu următoarele cuvinte: — ,,Bună vremea ș-o colindă, ș-o bucată de plăcintă". Din colindele aduse mai sus se vede că ele sunt un amestec de povestiri luate din cărțile bisericești cu chipurile făcute de mintea țăranului moldovean sau, mai bine zis, strecurarea povestirilor ... Crăciuneasă. Casa lor este împodobită cu flori și cu fel de fel de ierbi verzi și frumoase. Zugrăvirea curților lui Crăciun și ale lui Ajun ...

 

Emil Gârleanu - Nadișanca

... boala Bălanului. Când se întoarseră amândoi în grajd, îl găsiră culcat jos. Se apropiară de dânsul. Nu mai mișca; peste ochii, pe jumătate închiși, genele se mișcau ușor, suflate de vântul ce se strecura pe ușă. Boierul se repezi lângă cal și-l apucă un plâns amarnic. Îngropară calul în grădină, iar nadișanca o închise în șură, cu porunca să nu se mai atingă nimeni de dânsa... Trecuse vreo jumătate de an de la moartea Bălanului. Boierul Gavrilaș rămăsese mai posomorât, mai întunecat decât fusese. Stătea toată ... spre seară, boierul ieși în cerdac, porunci să-i aducă un jilț și se așeză să steie. De mult nu privise curtea, care parcă i se părea mai mare, mai schimbată. Și, stând așa, amintirea începu să i se redeștepte: îi răsări Bălanul, cu ochii lui cei blânzi și negri, nadișanca, hamurile; avu chiar părerea că trebuie să pornească pe moșie. Un suspin îi ... și se închise în odaia lui. O săptămână nu vorbi cu nimeni. Coana Elencu, amărâtă până în adâncul sufletului că-l necăjise atât de tare, se hotărî, și, duminică, înainte de a

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

... a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul ... severe falduri, gîndea ea să-i cadă din nou pînă la piciorușele mici cutele virginalei ei rochii, deschis deasupra sînilor de-abia însemnați să i se înrămeze marginea pieptarului ridicat peste umerii înguști, învăscută ca într-un giulgiu din care nevrîstnicele-i șolduri se vedeau, iar în sicriul de stejar, alb pe alb, își visa cununa de lămîiță peste fruntea ei bătrînă, dedesubtul căreia genele lungi rămase întindeau o ... pînă la pămînt valuri obosite înflorite spumă. Bătrîn, gîtul ei gol și sărmanii ei umeri, ca și cum ar fi fost nevrîstnici și nerotunjiți încă, se vedeau din tăietura foarfecei ce spintecase faiul alb acum atîția ani. Curba sînilor abia ridica pieptarașul, șoldurile ascuțite se ...

 

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

... nu-i purtase ură, pentru că atunci când urăști simți că-ți răscolești sufletul împotriva cuiva care este, și ea nu era. Un abur care se mută dintr-un loc într-altul, asta fusese dânsa. Dar deodată boierul se opri locului încremenit. I se păruse că auzise foșnetul unei rochii, dincolo, și întoarse încet capul. Nu era nimeni; se desprinsese o perdea și lunecase într-o parte, strângându-se întrun singur fald. O lumină cenușie intră în odaie, și în dosul geamului, acoperit pe jumătate cu zăpadă, se vedeau ramurile negre ale copacilor, înfigându-se, ca niște suliți, în pieptul alb al grădinii. O pasăre trecu printre ele, tăind ca o foarfecă pânza de ninsoare. Liniștea se întinse din nou. Boierul se lăsă într-un colț pe scaun. Ziua aceasta de Crăciun îi amintea pe cea din anul trecut, îi aduse aminte chipul prietenului celui mai bun ... care nu lipsise niciodată mai îndelung din casa lui. Îi scrisese acum câteva zile, rugându-l să vie, îi făgăduise că vine, dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se

 

Vasile Alecsandri - Viscolul

... Viscolul de Vasile Alecsandri Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul ... zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ. Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător! Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n câmp lătrare ...

 

Alexandru Vlahuță - Supt legea tunului

... tunului Supt legea tunului de Alexandru Vlahuță I Ard, zi și noapte, marile furnale, În vastele uzine ale morții. Din mii de coșuri funerare torții Se-nalță limbi de flăcări infernale, Ce spun că toate-s șubrede pe lume, Că vremea-și sparge formele ei goale, Dând celui tare dreptul să ... le-nchipuiam nestrămutate: Un vânt turbat asupra lumii bate, Pieire e, și rupte-s orice stavili... II Ce tristă și amară-nvățătură Din viforul acesta se ridică! Iar vei trăi, sărmane om, în frică, Iar te-a supus întunecata ură. Popoarele-nvrăjbite între ele Vor sta de-acum, ca ... Și toat-a lumii trudă spre mai bine Ca pulberea va risipi-o vântul... III Lanț ruginit, verigă cu verigă, Iubirea dintre oameni se

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

... sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te strecori, Ei strălucesc, și se ridică, De goi ce sunt și de ușori. Nimic nu pune frâu acestor Nerușinați, terfichi limbuți, Și, pentru ochiul lor de chestor, Lumea e goală ... poeții, de legat: Zbârnâie toți, din dible sparte, Un cântec vechi și nesărat!... Ei singuri se pricep la toate, Ei filozofi, ei cântăreți, Prin ei se mișc-a lumii roate, Cu roiul spornic de vieți! Și numai pentru dânși-anume Urzit-a Dumnezeu pământul, Cu toate câte ... va tot Toncescu!... Căci cum să cred c-ar sta alături Cu scumpele mărgăritare Gunoiul ce cu scârbă-l mături În întuneric și uitare! Furlandisindu-se-n saloane, Cu mintea stearpă și-n doi peri, Să facă curte la cucoane Sunt meșteri fanții-cavaleri! Dar cum socoți că toți smintiții Și ... luptă și-și adună În fagur sfintele gândiri, Și-și dau viața pe-o cunună Din mâna dreptei Nemuriri? * Politici, oratori de stradă, Stupizi, ce ...

 

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"

... să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma ... simple povestiri. Figura răbdătorului, îndrăznețului și norocosului Anastase, în toată această luxoasă punere-n scenă, la început d-abia luată în seamă, crește încet-încet, se ridică treptat, până ajunge a domina scena întreagă. Anastase este la sfârșit aproape de tron, pentru că este amantul împărătesii Ariana, soția rănită ... într-o cursă și-ngropat de viu într-un cenotaf, unde merge, însolit de credinciosu-i Anastase, să caute un inel făcător de minuni. Zenon se coboară în sicriul de piatră, să ia din fund inelul mult dorit; atuncii Anastase apleacă încetinel lespedea grea, care se lasă pe un scripet ascuns și aproape acopere sicriul. Rugăminți, promisiuni, amenințări, blesteme — toate de prisos: capacul se așează d-a binele pe muchile cenotafului, prin păreții căruia nu se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>