Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru < FERICIT

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 627 pentru < FERICIT.

Dimitrie Bolintineanu - La o rondurelă

... dorul eu Depărtat de țărioară, Nu mai tace plânsul meu! D-aurele legănată În eterul înflorit, Du-te, du-te, încă-o dată În pământul fericit. Iară noi prin țări străine Plângem țara ta cu dor, Triști de ale ei suspine, Însetați d-al ei amor. Când în țara-nstrăinată Încă ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La un poet

... poetul meu frumos, Cu cântări dulci și divine! Cerul roza-a născocit. Prin parfum să ne răpească, Boarea să ne răcorească, Și poetul fericit Inima să-ntinerească. Iară tu, poetul meu, Poți să verși veninul tău În cântările senine, Dar atât cât să faci bine Și să nu îneci ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)

... dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!" Acel ce trece viața de lacrimi învelită Va zice celui mare: ,,Ești tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare îi răspunde cu recea ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Plângerile poetului român

Dimitrie Bolintineanu - Plângerile poetului român Plângerile poetului român de Dimitrie Bolintineanu — ,,O, pentru ce, poete, în cânturile tale Tu plângi această țară în care te-ai format? Și florilor ce crește în astă verde vale Le spui cu ochii-n lacrimi că iarna-a-naintat? Dar ce lipsește oare acestor țări frumoase? Nu vezi locuitorii cât sunt de mulțumiți? Că nimeni nu se plânge de zile dureroase Ș-aceasta dovedește că ei sunt fericiți. Când plângi această țară tu ești în amăgire; Legi, arte, instituții în sânu-i înfloresc; Tot ce chezășuiește o dulce fericire, O dulce-ndestulare, nimica nu lipsesc." — ,,Nimica nu lipsește din câte zici tu mie, Aici pământul nostru e binecuvântat, El varsă râuri d-aur; dar îți voi spune ție Lipsește libertatea, și tot e

 

Dimitrie Bolintineanu - Timpul

... Dimitrie Bolintineanu - Timpul Timpul de Dimitrie Bolintineanu Pe malul cel verde ce râul stropește, Un om după cale puțin s-odihnește, Visând fericit! Iar razele zilei cu umbrele serii Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii Pe val adormit. Pe măgură luna se-nalță-atunci plină Și ...

 

Duiliu Zamfirescu - Pe mare

... ntunecă-a mea viață Și glasu-i se îngheață De mine depărtat. Acum cerul zâmbește, Natura-ntinerește Și tot care trăiește Se simte fericit; Dar mie ceru-mi pare Cuprins de-ntunecare; Văd lumea-n întristare Ca sufletu-mi cernit! Zadarnic cat plăcere, Zadarnic mângâiere, S-alin a ...

 

Emil Gârleanu - Ca soarele!

Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă , zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de- ...

 

Emil Gârleanu - Cocoșul

... aproape satul și, chiar în față, își desface stâlpii din umbră casa de la cealaltă margine a ogrăzii. Aerul se înfioară; cocoșul răsuflă fericit, apoi își udă pliscul în mărgăritarul de rouă de pe frunza cea mai apropiată. Lumina încremenește o clipă. Cocoșul își caută cu ochii tovarășele, le ...

 

Emil Gârleanu - Frați

Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...

 

Emil Gârleanu - Musafirul

... e o floare, se lăsă, ușoară, pe râtul trandafiriu. O înfiorare dulce, neînțeles de plăcută, gâdili sufletul musafirului pentru întâia dată în viața lui, și, fericit la culme, prinse a guița lung și ascuțit. Libelula, văzând că se înșelase, zbură, înfricoșată. Iar păsările ascultară cât ascultară zgomotul acesta, apoi ...

 

Friedrich Schiller - Resignațiune

Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește ­ La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei ­ o, lume, mă jelește! ­ Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată ­ Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată ­ De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci ­ se zice ­ așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>