Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNȚELEGE
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 541 pentru ÎNȚELEGE.
Ivan Andreievici Krâlov - Măgarul împodobit
Ivan Andreievici Krâlov - Măgarul împodobit Măgarul împodobit de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Un pașă la Țarigrad să fie foarte bogat Și să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Și de-aceea se făcuse mândru și foarte sumeț, Și așa de îndrăzneț, Că pe uliță mergând, buzna peste oameni da, Sau arunca din picioare spre a-i feșteli cu tină, Iar bietul popul rabda Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieșind, Și viindu-i chef să umble singur pe ulița mare, Ca să facă haz, văzând Oamenii cum i se-nchină, Au început să și zburde, să zvârle și să-i lovească. Dar cine au fost de vină, Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească? Deodată însă măgarul socotea că este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au început să înțeleagă Că toți măgarii în lume sunt sade numai ...
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
... Și o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o primește. Cu mintea sa fudulă, rece, Acum el bine înțelege De ce se roagă și scârbește Hristos, ducându-se la chin, Să guste crucea Sa și spinii; Și plânge-al răului stăpân De slava Domnului ...
Marius Marian Șolea - Prin noaptea asta albă
Marius Marian Şolea - Prin noaptea asta albă Prin noaptea asta albă de Marius Marian Șolea Prin noaptea asta albă ca un praf politicienii umblă în haite negre și prelungi. eu am să mai trec înalt printre voi cu pomeții plini de sclipici poetic. femei singure coboară pe străzi înspre margini și vor fericire. fără să știe de ce. văd lumea arzând și poezia pieptănându-se trist. au îmbătrânit arborii orașului printre lucrurile noi, strălucitoare. rădăcinile au ieșit afară din asfaltul care a crescut până dincolo de genunchii zidăriilor. casele vechi și oamenii vechi au devenit mai mici. orașul s-a turtit. arta a devenit forma de protest a handicapaților, alteori noua artă turtește orașul. să reziști, să înțelegi, să nu faci nimic – acestea sunt marile gesturi din lumea bătută în cap de timp, de curente și de ăștia toți care umblă prin
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
... netezesc cu mâna arcata ei sprânceană, Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său  Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege, Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege. Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună, Că lanuri undoiază, că apele lin plâng ...
Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ți adaogi...
Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ţi adaogi... Cu mâne zilele-ți adaogi... de Mihai Eminescu Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi, Având cu toate astea-n față De-a purure ziua cea de azi. Priveliștile sclipitoare, Ce-n repezi șiruri se diștern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului
Mihai Eminescu - Cu mâne zilele-ți adaogi...
Mihai Eminescu - Cu mâne zilele-ţi adaogi... Cu mâne zilele-ți adaogi... de Mihai Eminescu Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi, Având cu toate astea-n față De-a purure ziua cea de azi. Priveliștile sclipitoare, Ce-n repezi șiruri se diștern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului
Mihai Eminescu - Din noaptea...
Mihai Eminescu - Din noaptea... Din noaptea... de Mihai Eminescu Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieții noastre desmierdări Și raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus — Aș vrea odată-n viață tu Să te înalți în sus. Și dacă ochii ce-am iubit N-or fi de raze plini, Tu mă privește liniștit Cu stinsele lumini. Și dacă glasul adorat N-o spune un cuvînt, Tot înțeleg că m-ai chemat Dincolo de
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...
Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă...
Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă... Iubită dulce, o, mă lasă... de Mihai Eminescu Iubită dulce, o, mă lasă Să privesc fața-ți, ochiul tău ceresc, Să mângâi păru-ți d-auree mătase, Privindu-te, de-amor să nebunesc! Ah, brațul tău rotund e alb  se lasă Cu grație pe umerii-mi  privesc În ochii tăi, în fața ta  în gura jună S-ascult uimit la vorba ta nebună! Nebună, că nu are șir și minte, Ci grație ș-amor copilăros, La gura ta, care zâmbind îmi minte Spre-a coperi misterul cel duios, Ce-mi spune nu  când da ochiu-ți fierbinte Din genele-i îmi spune voluptos  Ah, tot amorul meu, copil în raze, E concentrat în ființa-ți luminoasă! Surâsul tău o rază e de soare, Și ochii tăi sunt stele-n noaptea mea, Și sânul tău de vergină, ninsoare, Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta, Când tremurând privești și zâmbitoare La-a lui dulci flori ce cresc alăturea  Și sărutarea ta  oh, spune, spune Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune! De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața, Speranțele- ...
Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă
Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă Iubită dulce, o, mă lasă... de Mihai Eminescu Iubită dulce, o, mă lasă Să privesc fața-ți, ochiul tău ceresc, Să mângâi păru-ți d-auree mătase, Privindu-te, de-amor să nebunesc! Ah, brațul tău rotund e alb  se lasă Cu grație pe umerii-mi  privesc În ochii tăi, în fața ta  în gura jună S-ascult uimit la vorba ta nebună! Nebună, că nu are șir și minte, Ci grație ș-amor copilăros, La gura ta, care zâmbind îmi minte Spre-a coperi misterul cel duios, Ce-mi spune nu  când da ochiu-ți fierbinte Din genele-i îmi spune voluptos  Ah, tot amorul meu, copil în raze, E concentrat în ființa-ți luminoasă! Surâsul tău o rază e de soare, Și ochii tăi sunt stele-n noaptea mea, Și sânul tău de vergină, ninsoare, Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta, Când tremurând privești și zâmbitoare La-a lui dulci flori ce cresc alăturea  Și sărutarea ta  oh, spune, spune Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune! De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața, Speranțele- ...