Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN SUS
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 810 pentru ÎN SUS.
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... în sus, Pân’ când s-au văzut pe cer, Intâi ca niște porumbi, Apoi ca niște lăstuni, Apoi ca niște țânțari, Și apoi încet, încet În nouri s-au mistuit. Aleargă negrul sirep, La nisipiș au ajuns, Și iată un nouraș Despre rumănul apus, Ca din a soarelui disc ... mai îl orbea, Și când îl înădușea Cu-al său abur înfocat. Însă vârtosul Bogdan Se lupta, se zbihuia Și pe al său zdravăn cal În scări s-au înțepenit, Și în brațe cuprinzând Stâlpul acel de arin, L-au strâns la piept pân’ l-au frânt, Cu dinții au rupt din el Și l-au fărâmat ... buzna printre ei Cu pieptosul său fugar, Și îndată ce-au atins Șiragul de călăreți, Cu toții s-au povârnit Și s-au risipit sunând În ale lor zale de fier, Chiar ca nucile în sac; Iar din a lor căpățâni, Curgea pârâu de nisip Pe unde fusese ochi, Gură, nasuri și urechi. Deci Bogdan, bun sănătos, Pânâ ... trecea Peste nourii ușori, Iar cu temelia sa Pân-în al mărilor fund. Deci soarele au apus După muntele înalt, Și stelele începu Să clipească ...
... Dimitrie Anghel - Alesul Alesul de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , februarie 1908. S-a deșteptat prisaca din poiană Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur, De-ai spune ... uriașă floare, Ce schimbă curcubeie de culori, Dar nu-i o floare, ci sunt mii de flori, Din care ies scîntei rătăcitoare Ce se aprind în aer și dispar. Ca niște temple în miniatură Ce ar serba un cult misterios, În raiu-acesta-atîta de frumos Lăsat anume parcă de natură, Stau albii stupi subt streșinele lor. Neobosite-aleargă în lumină Albinele zburînd din loc în loc, Acum se-nclină-un fir de siminoc, Acum se-nalță galben-o sulcină, Și mursa-n aur se preschimbă-ncet. Dar iată că pe ... trîntorii amanți de soare beți Simțind imperioasa ei chemare, Tresar prelung din somnolența lor. Din urdiniș zburînd ea scrie-o dungă, Un fulger de beteală în senin, Și cetele de miri cu freamăt vin, Și-n urma ei se-nșiră și s-alungă, Dar ea se-nalță-n slavă tot mai ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... apucat capul... ...Numărul 9 — Odaia mea... E o căldură năbușitoare înăuntru și miroase a vopsea cu terbentină proaspătă... Să deschiz... Ferestrele dau în uliță. În față e o răspântie. În fund se vede foișorul de foc d-asupra casei orașului. Pe sub ferestre trece strada "Independenții", care la dreapta dă în strada "Regală", strada principală din fața otelului. Aceste lămuriri topografice le datoresc chelneriții, care, manifest indispusă c-am deranjat-o, mi le dă scurt, îmi ... hrana și deocamdată i-e mai trebuincios: truditul trup se încolăcește binișor, închide ochii triști și adoarme oftând greu din afund. - Toată intervenirea mea acum în favoarea animalului este zadarnică. Degeaba raționez eu de sus de la fereastră, că nu le e permis unor oameni ai autorității să turbere liniștea nopții și somnul contribuabililor. Pot eu striga mult și bine ... cațelului. Alerg la fereastră. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de foc; lumina de-n-dărătul cadranului s-a stins; dar mai sus de foișor, arde clipind în cadență steaua dimineței - se face ziuă... E o grămădire dinaintea birtului din colț... Precupeți, care merg cu coșurile încărcate la piață... Ce să fie?... O ... ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... întind umbrele în așteptarea nopții. O durere vie mă făcu să duc mîna la frunte și să-mi aduc aminte ce se întîmplase cu mine. În învălmășita goană a retragerii, în care abia mai puteam vedea luminoasele frînturi colorate ale steagului, căzusem lovit pe marginea drumului, unde, călcat de frații și tovarășii mei, ce n-aveau ... fatal, iar după silueta ei, linia întinsului cîmp, unde mulți alți ca și mine căzuseră, desigur, acolo unde-i ajunsese ceasul rău. Împăcat cu soarta, în liniștea și singurătatea aceea mare ce mă împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se ... și el desigur ca și mine că nu e singur în fața morții și că o durere necunoscută se înfrățește cu a lui. Sus, cerul larg se înflorise cu stele. Ca ochii licăritori ai altor răniți poate, cari căzuse pe întinsele cîmpii azure, nenumăratele puncte luminoase clipeau în infinit privind la mine, și din minutul acela, la intervale, glasurile noastre urcară regulat îmbărbătîndu-se unul pe altul. Știam că nimeni nu putea să ...
Alexandru Vlahuță - Icoane șterse
... acolo-i șters; Din nor bizare forme se desfac... Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers! Dar se topesc... Acum, parcă-i un drac, În haină de argint înfășurat, Stă drept și ține-n mână un stindard. Acu-i un urs... dar iată... s-a schimbat... I-un ... cu brațele în sus, Dar flacările lacome-l cuprind, Un nor de praf se-nalță la apus, Încet a nopții umbre se întind... În pacea asta sfântă din amurg Ce trist lucesc a cerului făclii! Iar clipele vieții mele curg Din ce în
Ștefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia
... și mîntuiască neamul de robie. Luptară dîrji, dar, prinși prin viclenie, S-au săvîrșit — martiri-eroi — pe roată. Trecură ani... Cumplit ofta iobagul, În lanțuri și mai crunte ca-nainte, Îngenuncheat de cei atotputernici, Cînd, iată, tînăr crai ridică steagul... Și sub gorun aceleași jurăminte Răsună : „Moarte domnilor ... a cerului mînie ! Ce-nseamnă norii vajnici de s-adună ? Gorunul azi mai greu din ramuri sună, Parc-ar voi eroul să-și învie ! În hohote de plîns ar vrea să-i spună C-ai lui uitară drept și datorie ; El cere-un semn din ceruri, să-i îmbie La ... Ci toți stau muți și n-a-nțeles nici unul : Zadarnic Domnul și-a rostit cuvîntul, Căci au pierdut credința lor în Domnul ! ↑ În
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de fruntea lui îngustă, toarce caierul său neisprăvit. Copilul stă lângă acest sân zbârcit și negru ca pământul. — Nea Zobie, îi zise ... aba-abu! îi răspunse gușatul, netezindu-l ușurel pe frunte, și-i arătă pisoiul din brațe, care dormea cu picioarele împletite și cu gâtul răsfrânt în sus. — Nea Zobie, azi n-o să plouă ca ieri. Și să cerem la cucoanele cu betele de argint. Ele mă mângâie și au mâinile ... și el numai atâta vroia. Apoi ridică pumnii încleștați în sus, îi trânti jos, scrâșni din dinți, strigând îndesat: "He! he!" Copilul, cu ochii căscați, în loc să se sperie, îi răspunse liniștit: — Și pe Mama-Pădurii... Făt-Frumos a ucis-o cu paloșul... Zobie-și sfârși povestea ... repezea ca un șoim până sub zdrențele lui Zobie și-l înhăța de hartanele zăbunului, opintindu-se să-l dea pe spate. Gușatul se învârti în loc, ridică ciomagul și căscă gura, încât i se văzu omușorul. Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă
Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...
... Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro ... strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste ... îl ține atunci deasupra vâltorii, cu ochii nedesprinși de la trupul plăpând și pătat de sânge ce lunecă la vale, de la trupul pe care, în cercuri strânse, îl urmărește mereu. Și sub cerul în ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și ... apropia iarăși, mai-mai la picioarele lui. Și așa l-a dus pe om flacăra aceea, până ce șesul a rămas în urma lui ca un ostrov verde, și s-a pomenit în fața unui palat ce se lumină de sus și până jos la apropierea vâlvătaiei, care pâlpâind se prefăcu într-un moș bătrân și zise : — Uite, vezi tu, ăsta-i palatul noroacelor, și ... să se privească într-însa, iar ochii ei să rămâie limpezi totdeauna și să n-aibe lacrime de plâns ca să-și ofilească obrajii. Și în urma bătrânei aceleia, altele au ieșit, deopotrivă de chinuite și zorite să înceapă lucrul și ele, până nu-i soarele sus ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
... L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, Ș-acuma își întinde vălul de abanos. Ochii-mi în mărmurire se uită la vecie, Din stea în stea se plimbă, în orice stea citesc; Sufletu-mi s-aripează și zboară în tărie, Se scaldă în lumina eterului ceresc. D-acolo se întoarce ș-în sânu-mi se așază - Tăcere, întunerec în preajma mea domnesc! Natura toată doarme, ființa-mi privighează Dasupra pe ruine mormântul strămoșesc. Un rece vânt se simte c-a morții răsuflare ... București, De la Traian și Negru, martiri ai vitejiei, Până la împilarea trufiei strămoșești. Ici glasul: Radu Negru! peste Carpați răsună; Viteazu-și pune tronul în locul strămoșesc; Orice rumân în preajmă-i subt steagu-i se adună Ș-își apără pământul cu braț, duh rumânesc. În capul unei armii Mircea viteaz răcnește, Însuflă bărbăția rumânilor soldați; A lui Murat trufie învingător smerește, Și locul este slobod din Istru la ... sa ridică: E comandir de arme, păstor răzbunător. Pașa cu barba lungă spre fugă comandează, Fierosul Manaf pierde orice curaj barbar; Arabul beat de sânge ...
... din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie, Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor, Și la punte când agiunge călătorul în nevoie, Volbura înfurietă temelia ei o sapă, Surpă bolta cea hâită, ce tunândă cade-n apă. Cufundat în rea durere pe mal cură-n gios, în sus, Îns verunde ochi-ntoarnă, a lui voce oriunde sună, Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus, Că la vad nu-i ... ca aice să fiu prada de vro fiară, Să las pe dulce amicul pentru mine ca să piară? Deodată-n propiere un plăcut lin murmuriu În tăcerea cea adâncă la urechea sa pătrunde; Stă, ascultă ș-apoi vede dintre stânci un izvor viu, Ce varsa în vas de piatră argintoase a lui unde. Acolo, cu însatare, soarbe, s-udă, se-nviază, A lui membre ostenite cu putere ... Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi din cetate revineau pe acea cale, Lângă ii cu repegiune pășind, auzi: Se duce, Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruce. În