Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADUCE A

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 1068 pentru ADUCE A.

Constantin Negruzzi - Memnon

Constantin Negruzzi - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de ...

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată de Constantin Negruzzi 1822 Trebuia, o, giudecători, să mori păn a nu mă însura, și să nu aud pe fimei vorbind atâte câte am auzit. Dar, fiindcă nu am scăpat de aceea pentru norocul meu cel rău, trebuiești îndată după nuntă să viu la voi, pentru cari, iată, am venit. și aceasta nedreptățăluit fiind de întârzierea me, mă rog vouă! Fiindcă acum de departe am priivit folosul ca să-mi dați sfârșit astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești guralivi ritori a cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă tem ca nu cumva făcându-să întârzieri în cuvânt, va afla fimeia lucrul, va aduci aice ace limbă a ...

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... isteț! Astfel povestea nevasta singură pe drum mergând Și pășea ca opt de tare, Iar acasă ajungând Face foc, plăcinte coace și vinars din crâcimă-aduce: Nu știa în graba-i mare de ce naiba să s-apuce! Vesel râde, ba se-nschimbă în haine sărbătorești: Nu e oare-o sărbătoare ... be! Nu cobor, nu, chiar un munte de plăcinte de-ai ave! Dar de-aduc aci vro două, vei mânca? Străinu-n fine: De-i aduce, bine-i face, dacă nu, iar va fi bine! Pe loc Veronica pleacă și s-arunca, dragii mei, Pe fuștei, sărind degrabă câte patru-cinci ...

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugăriţa" Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița" de Grigore Alexandrescu Aceasta era în timpul domniei fericitului sau, ca să zic mai bine, a nenorocitului prinț Constantin Brâncoveanul, pe care l-am cunoscut în viață și l-am plâns după moarte. Nuvela este întreagă aici; titlul provine din publicările fragmentare din periodice. Să ne aducem puțin aminte de puterea familiei lui, de nenumăratele lui bogății, de dulcețile unei lungi vieți pline de desfătări, și vom mărturisi că soarta nu putea face nimic mai mult pentru un Cris modern. Apoi să ne întoarcem cu gândul în capitala sultanilor la leatul 1714: să vedem un bătrân cu o fizionomie măreață, cu barba lungă, cu părul alb, ce îi cădea în plete pe umeri, înaintând către locul osândei, ocolit de fiii și de nepoții săi; să vedem capetele acelor copii căzând câte unul-unul înaintea bătrânului, și sângele lor stropind hainele nenorocitului tată martor, deznădăjduit al sfârșitului lor; să-l vedem în minutul morții, aruncând o dureroasă privire asupra celui din urmă copil care-i mai rămăsese, îmbrățișându-l cea din urmă îmbrățișare și întinzând capul la satârul gealatului; să le vedem acestea, și ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... îi zise apoi. — Bine că mi-ai zis bunică, îi răspunse baba, căci altfel te-aș fi omorât într-o clipă. Dar ce te aduce pe la noi, puișorul mamei? — Bunică dragă, răspunse el, n-ai putea să-mi spui ce fel de rod are pomul acesta? — Mai ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

Ioan Slavici - Spaima zmeilor Spaima zmeilor de Ioan Slavici A fost odată ce-au fost; a fost un om și-o femeie, bărbat și muiere, oameni de treabă, el bun și ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine și toți se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor. Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă și cu ce-și bate capul, căci așa numai ei amândoi își nădeau zilele în sec și nu se alegeau cu nimic din ele. Dădeau dar slujbe pe la toate bisericile, miluiau toți săracii și toate văduvele și se rugau în toate zilele lui Dumnezeu: "Dă-ne, Doamne, și nouă un copil, unul singur, cât de mic, numai copil să fie!" ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... pe cari - i desprețuiră —stau în singurătate și plâng . Dară veni-va ziua în care se va ridica un erou care-a aduce nouă mărire și nouă putere. Și tu ești acel erou. Tu ești Messia , îngerul meu! Tatăl tău poartă coroană, mama ta e sclavă. Copil de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... lucru dracului. - Nici că m-am gândit la una ca asta. Dară împăratul, vânătorul tău, să vie să-și caute căprioara. Și fiindcă vorba vorbă aduce, cotoșmanul și boierul stătură la taifas și se înțeleseră la cuvinte. Ei hotărâră ca să vie Mătăhuz împărat să dea ochi cu fata boierului. Întorcându ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă Făt-Frumos cu carâta de sticlă de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om, căruia i se urâse cu deșertăciunile cetăților și se făcuse sihastru. Vezi că văzuse el că tot nu e nimic de lumea asta oarbă și d-aia se dusese în sihăstrie. Acolo el avu vecini fiarele pădurilor, și așa de bun era el la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau și îi lingeau picioarele când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile, ducându-le el la marginea râului, ce curgea prin pădurea aceea, ca să se spele, văzu un sicrinel, încheiat și smolit bine, că vine pe apă și se oprește de marginea unde sta el, și îndată auzi că orăcăiește ceva ca un copilaș. Stătu puțin și cugetă el, ca ce să fie asta? Dar după ce se rugă puțin, ca să se depărteze de el ispita satanei, daca ispită ar fi, și după ce văzu că orăcăitul se întețește, necum să piară dinaintea lui, prinse a scoate sicriașul la margine. Și, deschizându-l, găsi într-însul un copil mic ca de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>