Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVÂND IN VEDERE CA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 360 pentru AVÂND IN VEDERE CA.
Constantin Negruzzi - Flora română
... vizita grădina. Parterul meu e semănat cu chir agropyron, neghină lolium perenne și trifoi. Neghina, atât de uricioasă în grâu, face cel mai frumos efect ca gazon, încât pare că e un covor verde împestrițat de dedițe pulsatilla și de brândușe galanthus nivalis. Unde și unde am răsădite flori, însă numai ... salcâm, de mălin și de liliac. Așa e că colecțiunea mea e frumoasă, și că am cuvânt să iubesc flora română? Peste zece zile voi avea plăcerea a vă trămite un buchet de mai frumoase flori. Până atunci depun pe acesta la picioarele d-voastre. Brustureni 26 mai Angelica ... vedea flori trebui să mă duc în florărie. Acum însă am buchetul d-tale pe care am să-l studiez cu mare băgare de seamă, ca să nu mă mai mustri că nu sunt română. Dar ian spune-mi, ce ți-a venit să-mi trămiți mintă, lemnul Domnului ... îmbrăcate; și apoi drept să vă spun, doamna mea, gândeam și la mine, ce o să mă știu eu face când va veni tristul timp ca ele să se vestejească; oare atunci a mele îmi vor mai plăcea?... Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele, nu ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca la acest nedreptățit ce, de voie, din viață, se hărăzise singur uitării. Și nu știu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea ... sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului, el înfrânsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. Ca dânsul nimeni nu știuse să aștepte și să rabde, neclintit el pândise norocul la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se întrecuse ... în mreje puternice, uimea, răpea, fermeca. Pașadia era deopotrivă meșter pe pană și în tinerețe zugrăvise frumos. Era de necrezut cât citise. Istoria o cunoștea ca ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... nouă grijile străine Și petrece-n casă zile dulci și line!" Timpuri de virtute și de fapte mari! Suflete străbune, nobile și rari! Ați trecut ca frunza ce de vânt răpită, Lângă tristul arbor cade veștejită. Dar stejarul mândru încă se-nvelește Cu cununa-i verde care ne răpește. Iar tu ... lin. VI Într-o sală mare, cu lumini puține, Intră căpitanii, nobilă junime. Nu sunt de părerea sfatului domnesc Actul de-nchinare îl disprețuiesc. Vor ca să lovească armia maghiară Și să spele pata ce-ar pica pe țară. La lumini de candeli ce se-ngân ușor, Ana-doamna vine în ... doamnă astfel le vorbește — ,,Știți că totd-auna, cela ce domnește Are mari răspunderi, mari împiedicări, Și-n înțelepciune cată cugetări. Domnu-nchină țara ca s-o mântuiască D-armia străină ce va s-o robească. Așteptând să vie timpul priicios. Astfel, prin furtună un pilot mintos Strânge pretutindeni vălurile ... toți jur să moară pentru țara lor. VII Oștile maghiare țara părăsesc. Dar ieșind, pe cale pradă și robesc. Prada și robia nu sunt rănitoare Ca aceste vorbe crude, râzătoare ,,O, români, ascundeți armele-ostășești Și-mbrăcați d-acuma rochii femeiești! ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... altă parte, turnatu-s-au mai multe, Și pare c-o să fie și lume să le-asculte... ,,Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o clipire, Ca rază, ca scânteie, ca vis, — et caetera --. O moarte nendurată a vrut a-l secera Și muzele vor plânge, rămase-n văduvire." Parada, cum ... șoptește, Și-n jalea ce pe fețe adânc se-ntipărește, La marginile groapei mă poartă — mă depun... Pe țărmii veciniciei cu brațe-ncrucișate Aștept ca să m-arunce prăpastiei căscate Din care, cine știe? voi naște mult mai bun. Un popă, ce uitase pe piept a-mi pune ... falsă diademă. Ați invocat pe oameni, ați invocat pe zei, Urcatu-v-ați prin lumea de umbre și de vise, Servitu-v-ați de cuget ca punte peste-abise, Dar groapa vă sfidează, rânjind din fundul ei. Priviți-o, și răspundeți, de-aveți ce ne răspunde... Pătrundeți nepătrunsul și spuneți-ne ... n-aveam stejari și brazi... De scrieri, sărăcia era neasemănată... Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi... Directorul, în lipsă de iepuri, ca ...
Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet
... a și secerat trei victime. Am stat și urmăm a sta neturburați în fața unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta țării și mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu ... vor trece peste cercul partidului așa zis liberal. Vom aștepta dar în liniște rezultatul crizei într'un fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru. Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără ... ajunge de a se bucura de o majoritate oricât de numeroasă în camere, pentru a putea spera de a avea și țara cu sine. Tot odată d. Brătianu simte că nu numai instinctul lucrărilor serioase de organizare lipsește partidului său, dar că-i lipsește tot ...
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... a trece Brunegul cu patru mii de luptători. Mai mult de o mie oameni fură armați de guvernorii de Welisau, Walhausen, Rohlenburg și Luțernai pentru ca să surprindă Unterwaldul despre lac. Iar duca merse către Schwitz cu fruntea oștilor sale și aducând în urmă cară încărcate cu funii ca să spânzure pe rebelii. Confederații adunară în pripă treisprezece sute de oameni din care patru sute din Uri și trei sute din Unterwald. Acest trup ... Zug. A doua zi, în faptul zilei, confederații văzură strălucind lancele austrienilor. Din partea lor cavalerii văzând micul număr al acelor ce îi aștepta ca să le oprească trecerea, se deteră jos de pe cai și, nevrând a le lăsa cinstea să înceapă ei atacul, merseră înaintea lor ... și brăzduia rangurile, zdrumicând oameni și cai. Ar fi putut socoti cineva că muntele să însuflețisă și, vrând să ajute pe munteni, își scutura coama ca un leu. Soldații înspăimântați se uitară unul la altul și, văzând că nu putea da moarte pentru moarte, s-au cuprins de groază și începură ... luasă o parte atât de înseninătoare în această revoluție, după ce îi găsim urma pe câmpul bătăliei de Laupen, unde s-a luptat ca ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... tras din neștiința marilor puteri ale Occidentului în privirea istorică, comercială și etnografică ale acestor Principate. Până acum ele se socoteau chiar de oameni eminenți ca o parte din pământul Imperiului Rusesc, sau ca o provincie de raiale turcești, precum Bulgaria etc., și puțini din publiciștii străini pricepuseră importanț a unei Românii bine organizate în cumpăna chestiei ... lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit care va fi viitoriul acestor țări ce au în Orient aceeași poziție ca les Pays-Bas în Occident și care, ca și acestea, trebuie a fi declarate neutre chiar de la început, dacă Europa nu vroiește ca ele să slujească de teatru și de pricină războaielor; însă sperăm că congresul de la Viena, când va fi să ia o hotărâre asupra soartei ... totuși ar trebui să fie reprezentată prin o putere militară, precum ea este reprezentată în Belgia și în Svițera, și aceasta nu cu ideea măgulitoare ca să se lupte împotriva unor vecini prea puternici, dar pentru ca să constateze călcarea privilegiilor lor prin o apărare de câteva zile măcar, și pentru ...
George Topîrceanu - Albumul (Topîrceanu)
... scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate; Vederi din țară și străinătate, Orașe, fluvii, parcuri și portrete. Pe una scrie: "Dragă verișoară, Ai auzit ca P.P.K. se-nsoară și vrea să ia o fată din Buzău ?..." Pe alta scrie numai: "Cugetare : Amorul e un lucru foarte mare." Și iscălește : Guță ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În ... coloniile, înmulțirea mijloacelor de schimb și a mărfurilor în genere au dat negoțului, navigației, industriei un avînt necunoscut pînă atunci, făcînd prin aceasta ca elementul revoluționar din societatea feudală în descompunere să se dezvolte cu rapiditate. Modul de organizare feudal, sau corporativ, de pînă atunci al industriei nu mai ... ruginite, cu cortegiul lor de reprezentări și concepții, venerate din moși-strămoși, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal și static se risipește ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, și oamenii sînt în sfîrșit siliți să privească cu luciditate poziția lor în viață, relațiile lor reciproce. Nevoia ... naturii, mașinismul, aplicarea chimiei în industrie și agricultură, navigația cu aburi, căile ferate, telegraful electric, desțelenirea unor întregi continente, fluvii făcute navigabile, populații întregi ieșite ...
... poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată ... noaptea singur, citește, studiază, Și de veghiare palid, mereu, mereu veghează, Plecat pe cărți bătrâne consumă-ți anii toți, Sacrifică-ți vederea, cătând fără-ncetare Ca să găsești ideea funestă pentru care S-alerge-n valuri sute de mii de sacerdoți; Obiectul ei să fie, desigur, omenirea, Iar scopul, abrutirea, mizeria ... ți mintea, gândește-te, combină, Inventă-o monstruoasă, teribilă machină, Concepere fatală, ce, demn-a se chema Flagelul omenirei, pornind într-o clipire, Ca fulgerul, turbată și numai c-o lovire Armate formidabili să poată sfărâma. Atunci tiranii lumei, văzând a ta lucrare, Vor alerga cu toții ... admirare, Averi, măriri și nume, s-ajungi nemuritor: Iar bietele popoare, nenumărabili brute, Tâmpite d-o nedemnă și lungă servitute, Te vor mări, fii sigur, ca și tiranii lor. Adesea mă concentru și cuget cum, odată, În Grecia, mulțimea, de cântu-ți fărmecată, Tăcută, strânsă-n juru-ți, Omere, te-asculta
... Gogoşi Gogoși de Ion Luca Caragiale Gogoși I Iată un adevăr, care poate să treacă de pe acum între proverbe: Senatul fără d. Deșliu e ca nunta fără lăutari. O sumă de cocoane fac politică în grădina Episcopiei. Una dintre ele, cocoana Tarsița, este muma unui ofițer de călărași. - Tare trebue ... colaborator are să se producă în curând în paginile acestei foițe. Noul gogoșar va debuta prin un studiu foarte adânc, intitulat: Patriotismul din punturile de vedere politic și psihologic. După moarte și cal de ginere... Încurcătura cestiunii Orientului crește mereu. Complicațiuni noui se arată pe orizontul politic, spre a turbura ... foarte mult plecarea din București a onorabilului Vahit Abdulah, care știuse așa de bine să capete încrederea înaltei nobilimi și onor. public. Dăm ca foarte pozitivă următoarea știre, asupra căreia facem toate rezervele noastre: În cazul când Rușii vor amenința Țarigradul, reședința împărăției otomane se va muta la Mărul ... ne-a reclamat, că i s'a furat din curte, peste noapte, o frânghie de rufe și o doniță. Vă comunic, ca