Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN ÎNTÂMPLARE

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 326 pentru DIN ÎNTÂMPLARE.

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... așa fel încât clădirea s-ar dărâma dacă ai scoate o singură piatră, -- Iașii, încă o dată, până în 1830 nu era cunoscut lumii decât din buletinele armatelor imperiale rusești și, în cercurile literare, din câteva relații scurte și nu tocmai exacte ale câtorva călători, baronul Trott și alții. Un italian, de numele căruia nu-mi aduc aminte, care petrecuse ... cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra țara mai bine din mijlocul ei, de cătră năvălirile turcilor și ale tătarilor, pentru că el prea bine vedea că nu putea să se apere așa lesne din Suceava, deoarece este depărtată de hotarul turcesc. Mai înainte de aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori ... apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... scoate pungi?... Sau fi-va ea silită a alerga la vreun greu împrumut, pentru a plăti moldovenilor, ca zarafi și neguțitori din piață, prețul unei mărfi cu suflet și creștină?... Dar plata unui împrumut se poate sminti de vreo întâmplare neprevăzută, căci bugeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri; și sminteala ar fi datori a o plăti moldovenii, care nu au avut ... de țigani aveau un capital ce nu le da toată dobânda ce dă banul, un capital greu de a preface. O mare parte din țiganii boierești nu plătea nici o dajdie, o parte sunt netrebnici la munca pământului, ca salahori se văd rari, și un grădinărit nu plătea de ... a lor iscălitură. Proiectul legiuiește după pilda altor staturi: Exoflesirea obligațiilor (capite și dobânzi) prin glasul sorților, precum se urmează cu datoriile Eforiei Parisului, adică din termene în termene obligațiile, după numerația lor, sunt chemate a trage la sorți exoflesirea lor. Cele ce nu ies, se amână la a ... jurisprudență "user et abuser", jus utendi et abutendi . Însă, în viața privată, sunt oare un fenomen tranzacțiile pe termene lungi, și cu condiții de plată ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni şi pricinile ei, 26 iulie 1476 Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476 de Mihail Kogălniceanu Una din bătăliile cele mai însemnate din istoria Moldaviei este negreșit lupta eroică de la Războieni, între moldoveni sub Ștefan cel Mare și între otomani sub padișahul Mohamed II. Doi scriitori au ... însemnările noastre; după secerători fieștecare are voie de a spicui. Singurul nostru merit este norocita descoperire ce am făcut și descrierea cadrului întâi din istoria Moldaviei. de mai multe izvoare istorice, care d-sale i-au trecut din vedere. Ajutorat de dânsele, ne vom sili a arăta faptele de la Războieni atât de adevărat, cât cu putință; și așa îcepem: Mohamed ... odată în floare, puternică și cinstită; astăzi nici străinii, nici aliații noștri nu ne bagă în seamă. Provinciile noastre măresc staturile vecinilor noștri, și noi din zi în zi ne apropiem de pieire" [5]. Toate fură în zadar. Cazimir se mărgini de a trimite către sultanul soli, rugându-l ... parte a Moldaviei; căci, de la începutul principatului, genovezii, stăpâni ai Caffei, simțiră că nu se vor putea ține multă vreme în Crimeea, ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

... puf. După reflecțiile despre relativitatea spațiului și a timpului, cu care începe Sărmanul Dionis, Eminescu are grijă să scrie că cititorul va clătina din cap... Genialul adolescent se simțea începător al unui scris de tot nou. Și oamenii au clătinat din cap. Unii s-au și supărat; cel cu mai mult bun-simț și cu multă carte de exemplu Gheorghe Panu, publicistul, om cu diverse idei ... foarte sever poeților, în numele științei. Socot posibilă primejdia ca, în ultimul meu citat din poetul Vinea, un cititor să nu prindă de veste vorbele din urmă; Și somnul și-abate ciocanul de puf. Și cititorul se va supăra de incoerența textului și-așa mai departe. De bună seamă sunt prea ... umplea casa pustie. Înfricoșată totuși, își urmă pașii pe treptele trosnitoare până jos, trase drugul și deschise poarta sonoră pe lângă care trecea noaptea măreață din curte... Sub lespedea neagră a cerului jos, își răspundeau greieri, țesetori subtili ai visului și ai linișii. (Vinea, în placheta: Descântecul și Flori ... știe cine o citește! mai spunem și acestea. Există cumva vreun imperativ, inteligent fondat, care să ne oprească de a scoate plăceri artistice din relativa incoerență a visului, ...

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

... erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă. Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și ... lirice și a Mimicei, și... a zecea... A zecea: 1.200 franci, muza specială a Teatrului Național din București. În adevăr, dacă cele nouă muze nu au vreme să se ocupe și de daraverile noastre naționale, și se refuză să inspire și pe ... piesă de teatru, - noi să stăm cu mâinile în sân și să nu inventăm a zecea muză ad-hoc? Ar fi o lașitate din parte-ne! — Și astfel, onor. Direcțiune Generală a Teatrelor publică anual un concurs cu un premiu de 1.200 de lei și ... inși a deveni poeți, și devenind poeți să devie anume poeți dramatici, și devenind poeți dramatici să scrie câteva piese lungi și bune, din cari una să fie „foarte lungă și foarte bună". Cât suntem noi modernii de metodici pe lângă antici! Ba, pentru mândria noastră națională, nu

 

Gheorghe Asachi - Cuvântul lui Socrat

... Gheorghe Asachi - Cuvântul lui Socrat Cuvântul lui Socrat de Gheorghe Asachi Socrat casa când zidea, Din vecinii fiecare Câte-o critică zicea: Unul că proporție n-are, Altul c-a ei împărțală E făcută cu sminteală. Pentru-un om ... a sa dorință: De-ar da zâna de Atină, De amicii cu credință Casa mea să fie plină! Zicea Socrates cu minte și în astă întâmplare, Pentru cii ce amici se cheamă, casa lui era pre mare. Că tot omul și aice După moda veche zice Că-ți este amic prea ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[...]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără ... aceasta mi-i zice poate că un bun călăreț trebuie să știe a stăpâni zburdările calului său; dar oi răspunde și eu că din toate lighioanele lumii, condeiul este cel mai greu de cârmuit și că ades e răsturnat cine vrea s[...]nfrâneze. Ori și din care parte vine străinul la Iași, vie despre Dunăre, despre Prut, sau despre Siret, i se înfățișează de departe o panoramă măreață și vrednică de ... pân-în vale, se întinde ca o pânză albă pe șesul Bahluiului și merge de se pierde în sânul târgului. Priveliștea de aici este una din cele mai frumoase și mai minunate din țările noastre, unde sunt atâte priveliști minunate și frumoase. Nu oi descrie-o însă pentru ca să nu stric impresia ce are a simți

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... așa de departe de locuințe omenești. Răspunse „cucoana Anetaâ€�, una din cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba cea înțepată, dar, mai ales, după mâncărimea de limbă ce avea, că, uneori, vin și pe acolo oameni răi, dar că toți ... un câine ciobănesc mare și flocos, pe care-l dezlegam noaptea, nu-și afla loc, acum, așa lătra și se zbătea, sărind să rupă tâlharii din gang, pe care-i auzeam cum se apără suduind. Sluga, și așa surdă, dormea somnul drepților în grajdul vitelor, pe care îl încuiase cu grijire ... Nu se auzea nimic afară, decât doar schelălăitul câinelui, care se ascunsese undeva, după grajd. Tâlharii începură să vorbească iarăși și să suduie groaznic, lovind din nou cu muchia toporului în ușă. Erau, însă, cele din urmă izbiri, căci îndată se auziră bocăniturile ciubotelor și omătul trosnind pe gang. Se îndepărtară. De acolo, din pat, căutam să prind cu urechea trosnetul pașilor ca să știu în ce parte se îndreaptă, dar din pricina omătului celui gros, n-am putut. Cât voi fi stat așa, nu știu, dar, de la o vreme, nemaiauzind nimic, mă furișai încet pe

 

Mihai Eminescu - Cezara

... cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe ... pe el, tăie o față sinistră, mucalitul bătrân tăie una smintită detot, spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din mănăstire, spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraș. II — Contesă, voi face pe părintele D ... te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinuiești când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrân mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impune ... un părinte?... Iată-mă... Vrei o casă? A mea îți stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l. Și eu am iubit... cunosc din ...

 

Alexandru Macedonski - Aripi

... minuni strălucitoare ca să umple al meu gând. Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată, Coifurile scânteiază, tobele încep să bată... Aci statele din lume vânturându-le, în mine Simt din nou tumultul vieții și renasc dintre ruine. Aci singur și de lume izolat, adâncul cer Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister Și ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... un cer: la începutul operei schițarăm în câteva cuvinte generale starea Europei de atunci. Apoi apare figura cea curat românească a eroului; șovăiește din depărtare, crește și se caracterizează din ce în ce mai bine apropiându-se de țintă, aci ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot ... desprețuit de toți, poate chiar de sine însuși, lăsând finanțele secate, armata demoralizată, teritoriul dezmembrat, națiunea ofticată... 3. Împărat al Germaniei era Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet. Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici măcar deviza cea de furcă a dinastiei habsburgice: "Alții combat; tu te căsătorești, fericito Austrie! alții ... princiar. Selim, tot ca Ivan, nu știa ce este o bătălie. Administrațiunea se afla pe mâinile vizirului și ale unui favorit... ovreu! Sultanul nu ieșea din harem, închinând mereu frumuseților circaziene cupe cu vin de Malvasia. În cronicele turce el este cunoscut sub porecla de "cel bețiv". 8. Italia, întrucât nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>