Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CLIPA ÎN CLIPA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 437 pentru DIN CLIPA ÎN CLIPA.
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... eu pentr-un cuvânt Din gura ta cea dulce, m-aș duce în mormânt. Atâta de frumoasă... și tot numai femeie? Ah, am crezut o clipă că ești poate o zeie, Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni, Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni, Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador  O, dulce chip de înger și totuși muritor! Da, muritor... blestemul al lumei acesteia: Crezi că te-nchini ... vru s-auză, Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins, Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e ... ca să mă puie-n groapă... Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă Și rătăcit la minte strigam: unde ești, mamă? Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari... și mai departe, că: Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînțelegerile lor naționale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un așa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune... Neavând în față-mi numărul acela al ziarului dv., nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului ... de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-și țină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată... Toate astea le poate face poezia, fiindcă ni-se înfățișează învăluită din creștet până 'n călcâie în acel prestigiu mistic pe care nimeni nu l-a definit pân'acuma; fiindcă este fiica luminii; fiindcă, într'un cuvânt, este... frumoasă; iar ... fără a-și uita o ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... lui Shakespeare, un Plutarh cu scoarțe vechi spune faima atîtor vieți trecute. Singur un portret de femeie, ca mirată de a se găsi în singurătatea și sărăcia asta, privește enigmatică din rama ei la alba lumină ce crește luminîndu-i zîmbetul de pe buze... Deodată însă cîteva note funebre, ca rupte din umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei de necunoscut a umplut odaia, adus de acești trei negri soli, ca ieșiți dintr-o urnă funerară unde au ... și că luptă cu el căutînd să-l înfrîngă.. O undă de vînt ca trezită de energia lui, sau venită de cine știe unde, intră în casă mișcînd partiturile și amestecând clarul de lună. Înfiorată, revolta căzu și merse să ațipească din nou îndărătul coardelor. Slabe, fanfarele gloriei, ca venite de dincolo de mormînt, răsunară încă o dată și cei trei negri soli, ce purtau fiorul fricei ... ca scăpate fiecare dintr-o urnă funerară, cele trei note sunară din nou, încet, tot mai încet, ca dornice de a se reîntoarce în întunerec... Speranțe de glorie și de fericiri, glasuri de îndoială și glasuri de revoltă, șoapte de umbră și înfiorări de lumină, toate tăcură sub mînele
... Carol IX de George Coșbuc La Saint-Germain de mult s-a dat Signal, că s-a deschis de-acum mormântul. În sânge Noaptea și-a scăldat vestmântul, Să-l pue giulgiu pe morți. Și spintecat De plumbi, gemea Parisul, cum în sânge Un laș rănit să-ntinde și să strânge Cu răgnet svârcolind mișelu-i trup, Când dinții lui cei plini de spumă rup Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol în Toullerii cânța-n vioară Încet și plângător, un cald suspin Ca ruga unei mame la mormântul Copiilor. Simfonic sună cântul; Iar ochii lui zîmbesc de ... pe tine! Dar dă-mi un om, un om! Pe orișicine, Vreau carne, sânge, moarte; vreau s-omor!â€� Și plumb a tras în primul trecător Pe drum de pe fereastă. Mânia-i sângerase-n nări, Aprinșii ochi si-au deslegat furtuna Sălbaticei porniri, și cum e luna Când ... iese-n zări, Așa era. O viperă flămândă; Și când s-a-ntors, cu arma fumegândă Bătu-n pământ, și ca un scos din minți, Cu ochii-nchiși el a scrâșnit
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... apucat capul... ...Numărul 9 — Odaia mea... E o căldură năbușitoare înăuntru și miroase a vopsea cu terbentină proaspătă... Să deschiz... Ferestrele dau în uliță. În față e o răspântie. În fund se vede foișorul de foc d-asupra casei orașului. Pe sub ferestre trece strada "Independenții", care la dreapta dă în strada "Regală", strada principală din fața otelului. Aceste lămuriri topografice le datoresc chelneriții, care, manifest indispusă c-am deranjat-o, mi le dă scurt, îmi aprinde lumânarea și pleacă bufnind ... Era după 11 februarie. De câte ori ieșeam de la școală, iscăleam toți da, și fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în orașul meu natal! Ulițele din dosul "Victoriei Române" au rămas cum le știam odinioară. În cele două colțuri ale răspântiei din față, este de-o parte un birt și de alta o cafenea mică. De la fereastra mea văd bine ce se petrece peste drum. În ... răsucește de mijloc, apoi cade țeapănă pe spate în prag... Pun mânile la ochi și mă dau înapoi... Lumânarea arde-n fundul sfeșnicului cu flacăra din ...
... tritoni și fauni aruncă eternul lor joc de apă peste nimfele care înoată și se strevăd în apele limpezi din havuzuri, a rămas în urmă, iar adăpostiții palatului de marmoră scumpă, din seminția ghebosului senior, s-au împrăștiat în lume, și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi era bine primit și îmbrățișat, căci aducea vești noi și putea povesti de alte întîmplări decît acelea obișnuite vieței noastre patriarhale. Noului venit ... năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și caut să reiau firul perdut... Cînd le începusem, în vazele japoneze din odaia mea erau cîteva flori. În unul, garoafe, în celălalt, trandafiri. Trandafirii, unul după altul, fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se ... a stat înnămolită în zăpadă. Și parcă văd încă cum stăpînul săniei, un țăran cu fața de asasin, a scos resteul de fier din ...
... suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt ... A turbanului mătase diamante o-nstelează, Și pe el mărgăritare șerpuiesc. Al ei picior Pare-abia că se atinge de al Indiei covor Ce în cale i s-așterne și pe care se așează. Pregătiți-vă arcușul și viorile-nstrunați! Zice atuncea mândrul agă. Și ghiaurii într-o clipă Plâng pe coarde-a lor durere, și și-o strigă și și-o țipă, Mângâierea e în lacrimi; sunt de ceruri inspirați, Spun că-n lume o putere predomnește neschimbată; Că în Domnul mântuirea când o cauți o găsești, Dacă vrei să te iubească trebuiește să-l iubești, Căci a lui mărinimie nu te lasă ...
... ar potoli cel foc, Apoi adă-mi haine dalbe, Cusute cu firuri albe; Adă-mi și armele mele Ce lucesc ca niște stele. Apoi cheamă din câmpie Calul meu de voinicie Care plânge când mă vede, Și de-i zic că mor, nu crede!" El în lapte se scălda, Cu busuioc se freca, Haine dalbe îmbrăca, Calul și-l încăleca, Și cât se vedea călare, Striga tot în gura mare: ,,Rămâi, soro, sănătoasă Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă! Și tu, Șoime, ce nechezi Și de boala mea nu crezi ... românii, din partea lor, dădeau năvală în Bugeac și-și răzbunau cu foc și cu moarte. În balada lui Doncilă, tătarul Crâm Hogea cere tot în silă și în putere, el ridică haraci de tot omul câte zece galbeni venetici etc. și pretinde pe fiecare noapte câte o fată mare. În balada lui Român Grue Grozovanu, am văzut ca el intrase în Bugeac pentru ca să ducă în țară care mocănești pline de copile mârzăcești și de roabe tătărești. Tablou viu și spăimântător de acea epocă de vrăjmășie, unde omul nu era sigur ... Popoarele ce urmează preceptelor religiei lui Mohamed dau creștinilor denumirea de ghiauri , adică: necredincioși. ↑ Expresia poetică de mireasă întrebuințată pentru spadă se găsește și
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... de Cincinat Pavelescu D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În scoica lor, Mărgăritare negăsite! Sunt lacrimi de ondine-amorezate De vrun triton necredincios? Și-acum sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin ... Vă coborâți pe scări de vis, În fundul mării neștiute A cugetului îndrăzneț, Să smulgeți tainelor ideea, Mărgăritarul fără preț... Multicolora perlă fină, În zare zace neștiut, Tot răsăritul aurorii, În coaja tristului trecut. Ca să găsesc și eu comoara Acestor flori ce nu mai mor, În marea plină de primejdii Aș vrea nebun să mă cobor. Spre largul ocean de vise, Scafandru nou mă las și eu, În fundul căruia e golul Neantului sau Dumnezeu. Ce-ngrozitoare e căderea În al problemelor abis! La orice pas pricepi durerea De-a-ți omorî întâiul vis! Dar când mereu spre alte doruri Te poartă sufletul
Alexandru Macedonski - Noaptea de octombrie
... Alexandru Macedonski - Noaptea de octombrie Noaptea de octombrie de Alexandru Macedonski Unde oare se tot duce apa ce din matcă-afară A ieșit de-atâta vreme sfărâmând orice zăgaz, Întinzându-și nimicirea din o țară-n altă țară, Și în veci fără cruțare, neavând, nici dând răgaz? În zadar se-ncearcă unii drumul ei să-l stăvilească, Nu mai e putere-n lume revărsarea să-i oprească. Și e groaznică urgia, însă e ...
... ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul păcii, și din matca lor s-aruncă, Toate lacome,-nsetate d-a ieși din haos, clare, Ferecate-n cetluita versurilor încleștare. Când viața mea întreagă mi-e în flăcări, zbuciumată, Nu cumva c-are să-mi fie grija să deschid îndată Și să văd cum mă învață codul bunelor manieri Să-mi vărs ... bucheri, Să apuc de piept pe falșii zei, să-i târâi din altar, Și, smulgând masca științei de pe chipul lor murdar, Să-i denunț în gura mare, ca să vadă-ntreaga lume Cine sunt acești iluștri hoți de slavă și renume! O, lăsați-mă, cu nervii voștri de cucoană mare ... și capi de școală, poeți mari și mici poeți, Donchișoți ce-n a lor piele de mândrie-abia-și încap: Suliți de carton în mână, și cu chivere pe cap, Urieși cu talpa-n tină și cu creștetul în nori, Dornici de eternitate și de statui visători!... Toți împinși de-aceeași sete, pe volume-ntregi călări, Se-mbulzesc se duc să spargă noaptea veșnicei