Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ FIR

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 400 pentru FĂRĂ FIR.

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu ... zău, coană Prohiro, ai dreptate; da' nu știu cum s-a făcut... Vorbind astfel, bătrâna îngălbenea, începea să înghită în sec, se foia fără rost, până ce căzu pe o bancă din cerdac. — Aoleo, coane Dinule, zise ea repede, făcându-și vânt cu mâna, îmi vine rău... â ... plimbarea plimbare. Acu să-i găsesc nevastă cumsecade și m-am liniștit. Anu ăsta trebuie să-l însor, că mi-e c-oi închide ochii fără să apuc să-mi văd nepoții... Ce zici, coane Dinule?... Conu Dinu dete din cap, parcă ar fi zis că așa e, dar că asta ... În urma lor, coana Sofița umbla domol în jurul lui bărbatusău, și, cu sfioasă supunere, căuta să-i ghicească gândurile. Dânsul își răsuci o țigară, fără a zice nimic, și intră s-o aprindă. Fumul din salon îl luă de cap. — Ah! Zi, te rog, să deschidă geammurile ...

 

Mihai Eminescu - Rime alegorice

... amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. Pleoapele-mi pe ochi erau lăsate, Deși prin ele eu aveam vedere. Iar umbra-n vălu-i de mătase sură D-urechea mea și ... preoții. Dar toți cu toții sunt de om ruine Și risipiți din cârduri beduine Au fost găsit amara, cruda moarte Într-un pustiu arzând și fără fine. Vorbesc încet... ca-n somn... și vorba sună Ca frunze-uscate cari vântu-adună, Sau ca murmurul cel vrăjit de ape Când peste codri ...

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

... fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Și mergând așa, fără să știe nici el unde merge, și cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca și nu mai știe unde merge. Dă în sus, dă ... la un luminiș, și acolo în mijlocul luminișului zărește un foc mare și pe foc o crăcătiță, din care ieșea un fel de glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ca și întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe ... cerca și el. Și așa îl lăsaseră zmeii viu. El se duse binișor, și până a nu pune piciorul pe prag, întinse mâna fără să-l simță nici măiestrele, apucă cocoșul de gât și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! apoi deschise ușa încetișor, trecu la ... de ascultară la gura băiatului să intre după dânsul câte unul, unul; căci fiul cel mic al împăratului sta acolo înăuntru cu paloșul în mână, fără să știe zmeii, și cum intrau, el hârșt! le lua capul și îi trăgea cu totul în cameră. Făcu unuia, făcu la doi, până la ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... palate, Cu-ntreaga lui satiră de lux și de păcate, Cu oameni ce declamă strigând: Patriotism, Împinși de-aceleași patimi ș-același egoism, Cu corpuri fără inimi și țeste fără creieri, Sub care cântă-atâția stigleți, ș-atâția greieri; Oraș în care zilnic, Dreptatea, în genunchi, De corbii sugrumării e roasă la rărunchi; Prăpastie în ... ducem când mormântul asupra-ne s-a-nchis? Un vis e oare moartea? sau viața e un vis? Tăceți?... Voi nu răspundeți?... Rămași fără cuvânt, Pe buze v-au scris viermii răspunsul în mormânt. De tot se înnoptase și lumea cu grăbire Pe-acasă se-ntorsese — pătrunsă de ... foc? Natura-și urmărește sorțirea nencetată, Și steaua ce se stinge și frunza cea uscată, Verdeață, flori, insecte, și tot ce este viu Se duc fără să lase o lipsă cât de mică... Un om dacă dispare, un altul se ridică, Și-n cartea vieții nume se șterg sau se înscriu ... cel din ladă... Dar ușile la teatru deschise se aflau, Pe scenă Mușchetarii cu zgomot se jucau... Ce vreți?... Pe-atuncea vremea era înapoiată, Cohorte fără ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga Poeziile lui Octavian Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru singuratic Al vieții fir să și-l petreacă În pacea sfântă, pacea dragă, Vecin cu lupul cel sălbatic... * Cuvântul lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel ... să-și rostească: — ,,Stăpâne, ascultă: a mea mărie, Puterea mea nemărginită, Nenumărata-mi bogăție Mi s-au făcut nesuferite. Alt dor, puternic fără seamă, Demult născut în pieptul meu, De-aici mă mână și mă cheamă: Eu vreau să cânt lui Dumnezeu În liniște, singurătate, Căci răul veninos ... depărtările albastre, Și valul mării cel spumos, Și munții nalți, ce dorm în cețe, Pământul, soarele și luna Și toate stelele mărețe, Cu însuși cerul fără fund — Sunt numai slabe oglindiri, Ce-n mintea omului pătrund, -- Sunt umbra veșnicei măriri... Dar mintea unui cântăreț Nu umbra, chipul ei îl vede ... valea lui Chedron, părinți cucernici, Egumenul pe toți la sfat vă cheamă, Toți adunați-vă, cei slabi și cei puternici, Un frate nou ne vine fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru singuratic Al vieții fir să și-l petreacă În pacea sfântă, pacea dragă, Vecin cu lupul cel sălbatic... * Cuvântul lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel ... să-și rostească: — ,,Stăpâne, ascultă: a mea mărie, Puterea mea nemărginită, Nenumărata-mi bogăție Mi s-au făcut nesuferite. Alt dor, puternic fără seamă, Demult născut în pieptul meu, De-aici mă mână și mă cheamă: Eu vreau să cânt lui Dumnezeu În liniște, singurătate, Căci răul veninos ... depărtările albastre, Și valul mării cel spumos, Și munții nalți, ce dorm în cețe, Pământul, soarele și luna Și toate stelele mărețe, Cu însuși cerul fără fund — Sunt numai slabe oglindiri, Ce-n mintea omului pătrund, -- Sunt umbra veșnicei măriri... Dar mintea unui cântăreț Nu umbra, chipul ei îl vede ... valea lui Chedron, părinți cucernici, Egumenul pe toți la sfat vă cheamă, Toți adunați-vă, cei slabi și cei puternici, Un frate nou ne vine fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță

... mă sorbi. Îl sărută. — Cum mănânci tu, Neghiniță al maicăi? — Eu? Eu mă satur din fum. Până acum am mâncat la mese împărătești fără să știe nimeni. Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. â ... la pământ. Tu nu ești mai mare ca mine? și te-au ostenit murgii în arie. Ia să vezi cum îi dau eu la arie, fără bici, fără nimic. Unchiașul, minunat, îl duse la arie. Cum ajunse, Neghiniță sări pe-un cal și începu să strige: "Hi, hăi, hi, hăi!" Ciupește pe unul ... unul, cu fruntea cât toate zilele, asculta cuvintele și întrebările împăratului. Neghiniță, cum află gândul tuturora, zbughi în urechea împăratului și îi șopti tot, din fir până în ață. Împăratul, crezând că singur, el de la el, a citit în mintea lor, se mânie foc și le zise: â ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai ... parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic. Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. Se sculă binișor, fără să-i pese de ceva, și se duse acasă. A doua zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai aducă aminte că plecase în pețit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăsi la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ... făcu nici o mișcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simți că, de aci înainte, fără dânsa nu va putea trăi. Se puseră la vorbă, și nici ei nu știau ce vorbesc. Aci începeau una, aci lăsau alta, până ce se ... ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... de noi. Pentru că Nu este răsur să n-aibă cusur. 1 vătrai de lemn. Povestea vorbei Primăvară,-ntîia oară roazele cînd înfloresc, C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc, Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat, Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat Și întîia sa plăcere ce asupra-i o avea I s-a-ntors în ... crească îndestul se nevoi; În sfîrșit el cu secretu-i a văzut c-a izbutit Și mergînd la împăratul duse un fir înflorit; Care-n mîna sa luîndu-l, foarte bine i-a părut C-a putut să-l altuiască după cum a ... totdauna. Gîndește-n mintea-i adîncă Numai el pîine mănîncă, Și alții mănîncă paie Ca vitele din copaie. Dar însă Vorba-n colțuri și rotundă Fără cercuri se înfundă. Povestea vorbii Doi precupeți tineri se-ntovărășiră Și după negoțu-și prin țară ieșiră. Colindînd prin sate în lunga lor cale, Odată ... ia încă ună, se duce cu dînsa, Apucă și pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat ...

 

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)

... ochii și gândul părinților se îndreptă la Răsărit, ai noștri ochi stau țintiți spre Apus! nimic nu mai leagă Moldova de astăzi cu trecutul, și fără trecut societățile sunt șchioape. Națiile care au pierdut șirul obiceiurilor părintești sunt nații fără rădăcină, nestatornice, sau, cum zice vorba cea proastă, nici turc, nici moldovean... Russo dă aci elementele unui program nou de cultură. Prin aceasta însăși, el ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>