Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE IUBIT DE

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 626 pentru FACE IUBIT DE.

Alphonse de Lamartine - Safo

... orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de ...

 

Constantin Stamati - Safo

... orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de ...

 

Vasile Alecsandri - Doina iubirii

... Vasile Alecsandri - Doina iubirii Doina iubirii de Vasile Alecsandri Trece vara cea-nflorită, Trece vara cea iubită, Și cu dânsa-n altă lume Se duc florile din lume, Se duc toate-n ... Mândrulițo, draga mea, A căzut din cer o stea Și mi-a zis într-un ceas rău C-am să mor de dorul tău! Și mi-a zis într-un ceas blând Că de-i face pe-al meu gând, Să mă lași a săruta Două flori pe fața ta, Una-n câmpul raiului, Alta-n cuibul graiului, De ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... păstorii sufletești S-ar cuveni să aibă, și datoria lor Neapărată este năravuri să-ndepărteze, Dar ei păzesc tăcere, nu vor să-și bată capul; De ce dar noi cu lumea să batem tot război? Când prin așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară ... a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat minteos Și că înțelepciunea îi ține limba strânsă. Și Cvintie bun este. O carte cât de groasă Pre lesne poți să umpli cu laudele lui. Vezi ce priimire bună! Vezi cum e de plăcut! Cu toți vorbește dulce, dezmiardă pre oricare; Voind să se arate de făcător de bine, Pre Dumnezeu ia martor l-a lui făgăduinți. De ce el caracterul își schimbă-n acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții ... pot a-mi

 

Mihai Eminescu - Legenda cântărețului

... Mihai Eminescu - Legenda cântăreţului Legenda cântărețului de Mihai Eminescu De mult, de mult a fost un Împărat în țara depărtată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ... o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se primbla prin întune[coa]sele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună -era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ăca dou[] picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul ... fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină luna Luciri de umbre împletește... Și iarăși El se despărțește De ucenici plin de mâhnire, Și-ntr-a smochinilor umbrire, Vărsând sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ... o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o primește. Cu mintea sa fudulă, rece, Acum el bine înțelege De

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

... Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul ... fie, Și-aproape-a slavei-mpărăție... Și vine lupta sângeroasă, Ce soarta lumii păcătoase Va hotărî pe totdeauna"... Tăcere. Prin grădină luna Luciri de umbre împletește... Și iarăși El se despărțește De ucenici plin de mâhnire, Și-ntr-a smochinilor umbrire, Vărsând sudori fierbinți de sânge Se roagă iar și iară plânge. ,,Părinte-al Meu și Dumnezeu, De greul scârbei eu mă-ntunec, Ducând al omenirii rău, Ca om în calea mea mă lunec, Rușinea toată o ridic Veninul vremilor trecute, Tăria morții ... o zdrobește fără urmă, Căci, pentru lumea păcătoasă, Hristos cununa cea spinoasă Cu bucurie o primește. Cu mintea sa fudulă, rece, Acum el bine înțelege De

 

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

... George Coşbuc - Legenda trandafirilor Legenda trandafirilor de George Coșbuc O mamă tânără-ntr-un sat Al Indiei, trăia iubită De soțul ei și fericită De multe câte i s-au dat. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un câmp frumos și plin de flori. Și i-au dat zeii-ndurători Un copilaș, ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână ... hohot tânguios de plâns, Obrazul și-l lipește strâns De piatra cea din veac cioplită. Tu, patimă nebiruită A dragostei, ce-o ai de noi, Părinte! de ne dai un bine De ce-l ceri iarăși înapoi? O, lasă-mi viu copilul, Doamne! De ce m-alungi tu cu dureri Din ziua caldei primăveri În noaptea pustiitei toamne? Și-atunci prin templul luminat Un sunet vâjâind scoboară, Ca mulți ... templul sfânt s-a ridicat Un vuiet aspru de furtună Și-un glas puternic: Ești nebună Vreai întuneric? Dar să-mi spui, Poți

 

Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp

... Ce văzură ochii săi? În oglinda fermecată, Dintr-o negură s-arată, Ca-ntr-un vis frumos în somn, O figură minunată Într-o mantie de domn. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării...-i pare cum că Într-un colț ea vede solul Frumuseței, ce-și aruncă Ochii triști, numai văpaie. ­ Nu știu ... proțap de coarne Și să-ți puie și urechi. Cine poate s-o întoarne Când așa-i menit din vechi? Că, să vezi, și-mpărăteasa... De... atâta-ți spun acuma, Taci, da ochi-ți ai de pază, Că ce-i fata, ce-i și muma! E și-un alt metod, ți-l sfătui, Să taci molcom, să îngădui, -te că ... diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de-albastru întuneric, Ce lucesc adânc, himeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric, Nesimțit, ca de fantasme. ,,De vei merge în ajunul Mult senin din Anul nou, Pe când cerul se deschide La a lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre ... s-o vadă, Să nu moară de-ndrăgit? Dar deși pe noaptea toată Peste lanuri luna tace, Arătarea-i luminată Nici o umbră ea nu ...

 

Ion Creangă - Cinci pâini

... această mică mulțămită de la mine, pentru că mi-ați dat demâncare la nevoie; veți cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veți face cu banii ce veți pofti. Nu sunt vrednic să vă mulțămesc de binele ce mi-ați făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram. Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruință din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin și-a luat ziua bună de la cei doi și apoi și-a căutat de drum. Ceilalți mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Și, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei ... ți se cuvine numai un leu, fiindcă numai o bucată de pâne ai avut de întrecut, și aceasta ca și cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece ați primit bani de la oaspetele dumneavoastră. Iar tovarășul dumitale i se cuvin patru lei, fiindcă patru bucăți de pâne a avut de

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni rareori se îndurară Să tulbure liniștirea cestui popul prost și blând. Iar când istoria cruntă altor nații auzim, Și de dânsa ne e scârbă, de cruzimi ne îngrozim; La cești români cu priință ni-i drag ochii a întoarce, Ce întocmai ca poporul de Omir prea lăudat, Care la marginea lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se bucura. În acești munți de-ntâmplare o tabără călătoare Din Franța nimerise în timpul unei furtuni, Unde sosind n-auziră răcnete îngrozitoare, Ca a hoților de codri ce trăiesc cu prădăciuni; Ce acolo ospețimea pe nemernic primea, Îi da lăcaș de odihnă, îl încălzea, îl hrănea. Deci acești europei mândri s-au mirat de ospețimea Acestor păstori cucernici, și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei istețime, Dacă omul firesc este mai bun și

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>