Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DE PĂRERE CA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 265 pentru FI DE PĂRERE CA.
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... Va să zică plăcerea noastră pentru amețeala artificială, produsă prin plante și preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziție strămoșească, comună nouă cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuțele de exemplu, din al căror neam ne coborâm. Nu ne vom mira dar de lățirea cea mare a acelui obicei și de feluritele mijloace pentru mulțumirea lui. Cânepa, macul, vița de vie, tutunul etc., etc. sunt producte ale naturii cu care omul își nutrește pasiunea lui pentru amețeală. Există însă un fel de beție deosebită între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte animale: este beția de cuvinte. Cuvântul, ca și alte mijloace de beție, e, pănă la un grad oarecare, un stimulent al inteligenței. Consumat însă în cantități prea mari și mai ales preparat astfel încât să se ... Ce palid devine dl Sion, cu toată „înflăcărarea convulsiunilor“ și cu toată „profunzimea craterului în irupțiune“, îndată ce-l punem alături de violența limbajului dlui P. Ghica, care ar fi ...
... lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul ... un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă de la un țigan, bătrână și slabă de-i ieșeau coastele prin piele. O aduse acasă, noaptea, ca să nu-l vadă nimeni; îi legă în bot o lulea cu ciubuc, la gât – o oală spartă, și, de coadă, un prepeleac: apoi, o priponi la poarte lui Cristian Kauk, un șvab colțat, de la Pătrăuți, cu care se mânca Cărășel de vreo câțiva ani. Șvăboaica credea în vrăji mai tare
... se am grămădit atâtea nume de orașe și atâtea poziții geografice, numai țara noastră nu ne-o cunoaștem, țara noastră, care, după gazeta zilei, ar fi măsurând 500 de mile pătrate. De ce oare? Ca moldovan ce mă aflu și pentru amorul meu propriu, n-aș vrea să fiu și eu cuprins în dezlegarea problemei puse... S-ar putea oare ... știi tu că adierea aceasta de viață care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr și mă găsește iar, după lungă despărțire, tânăr îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! Cât de repede trec zilele iluziilor! Cât de frumoase erau visurile mele și gingașe, ca și tresăririle acelea ușoare pe care le stârnea piatra mea pe undele Ronului! Lasă-mă să răsuflu! O, te recunosc, adiere dulce! Cât de bine îmi umpli pieptul! De pe ce piscuri ai cules miresmele tale? Suflă, haide, joacă-te în părul meu, răcorește-mi fruntea înfierbântată. Te salut ca pe un credincios prieten pe care-l socoteam pierdut, ...
... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercând, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a . Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria -- din preistoria? -- vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de ... a rămas ca la douăzeci de ani. De altfel, și știința lui este eternă, ca și obiectul ei -- și-l conservă. Plimbare până aproape
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... că trebuie să căutăm aiurea, trebuie să căutăm mai adânc pricina acestui fenomen. Alții socot că decepționismul în literatura noastră e pricinuit de înrâurirea apuseană, de înrâurirea literaturii europene. După dânșii, pricina decepționismului ar fi că ne-a molipsit boala de care suferă veacul nostru, de care e covârșită literatura europeană; după dânșii, plânsul poeților noștri nu e decît un răsunet al acelui strigăt de durere , al acestui plâns cu hohot , al deznădejdii făr' de margini, al blestemului împotriva vieții, blestem care a răsunat în Europa prin gura unui Leopardi, unui Byron; iar melancolia poeților noștri este răsunetul ... de o stavilă păcătoasă pe care n-o văzuseră. Multă vreme vor îndura ca pe niște cătușe nevoile pe care ar trebui să le îmbrățișeze ca pe niște legi. Generația noastră, ca și cele dinaintea sa, zace de boala veacului și niciodată nu se va însănătoși pe deplin. Vom da de adevăr, dar de liniște nu. Acuma nu ne putem lecui decât inteligența: n-avem ce face sentimentelor. Dar avem dreptul de a făuri pentru alții nădejdile ce noi nu putem avea și
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... scaun; foarfecele începură să sune prin pletele mele întocmai ca secera-n prin grâu și cât ai bate în palme mă trezii gol la cap ca un harbuz. Nu eram, ca să zic așa, nici vesel, nici supărat, căci tocmai bine nu puteam să-mi dau samă de ce se petrecea cu mine în ziua aceea. Numai când văzui pe tata răzemat de ușorul odăii, mâhnit, parc-ar fi rămas singur pe lume, simții atunci că mă taie la inimă. Însă m-am stăpânit și mi-am înghițit lacrimile care cercau să-mi năvălească ... plecă ochii în jos. Aș fi voit să o sărut ca altădată, pe când mă hârjoneam cu dânsa la scrânciob, dar acum nu mai îndrăznii; de când gândul însuratului mă urmărea, mă făcusem rușinos ca o fată mare și vorbele nu-mi ieșeau slobode din gură. Apoi de la Catrina făcui stânga-împrejur și mă dusei drept la căpitanul pentru a-i cere voie să mă însor, însă căpitanul îmi răspunse ... îndrepta ca lumănarea. Ai fi ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... pentru că Termenul "ideologii" este folosit aici cu sensul de idei fantastice, fără suport real. Toată românia a început deodată a fi o coterie, pedantismul s-a încuibat între noi, și ne-am proclamat toți scriitori mari, moraliști, oameni de stat și de capacitate. Moldova se dezlipește de această coterie și proclamă doctrina: că dăscălașul funcționar, plătit sau neplătit, are a da seama publicului de știința sa, de învățătura sa și de duhul acestei învățături. Pe parola sătenilor săi nu-l putem primi de om mare. Pentru dăscălașii și autorii care iscălesc, publică și vând cărți, după cenzură vine cenzura jurnaliștilor și a criticilor. Orice se publică ... ori de unde vin și fără osebire de laturile unde sunt născuți; jurnaliștii și criticii moldoveni nu vor lipsi a întrebuința dritul lor de proprietate asupra scrierilor în toată întinderea dritului roman, care, latinește, ca să ne înțeleagă Ardealul, se zice: jus utendi et abutendi . Cu aceasta nu credem a fi români răi, nici care cearcă neunirea. Naționalitatea și patriotismul nu stau în numele unora și al altora, nu se slăbesc cu critici literare și nu
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă ... de dealuri păduroase. În partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit ... este vrednic. Oștean a fost și Sfântul Gheorghe, și sfântul Dimitrie, și alți sfinți mucenici, care au pătimit pentru dragostea lui Hristos, măcar de-am fi și noi ca dânșii! Ei, ei! pe bădița Vasile l-am pierdut; s-a dus unde i-a fost scris. Și părintele Ioan umbla ... dar n-a mai găsit un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară de biserică, nu-i vorbă, dar clămpănea de bătrân ce era; ș-apoi mai avea și darul suptului... Așadar, școala a rămas pustie pentru o bucată
... de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt, întinse mâna, luă punga și o vârî repede în carâmbul cizmei. Apoi se sculară dintr ... cum se dusese. Țăranii se-nfiorară, dar gardistul le vorbi bucuros, ca și adinioare, când îi rugase să păzească mortul: — Ei, brava vouă! Mulțumesc! De-acu rămân eu cu dânsul; că aista-i domnul Bucur Colțescu, profesor la gimnaz. Dragostea trebuie să-l fi dat gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de frunte și cei mai recunoscuți, în prima linie pe cei de