Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru L

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 2405 pentru L.

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

... ce așteptară, și daca văzură copiii că tatăl lor nu se mai întoarce, o luară și ei înspre partea încotro se duse el, ca să-l caute. Și negăsindu-l orbăcăiră și ei prin pădure până în seară. Băiatul, mai mic fiind, începu să scâncească de osteneală și de foame. Fata se văicărea și ea ... a sat. Căci li se acrise tot umblând încoace și încolo prin pădure ca niște haidamaci, urgisiți de Dumnezeu. Și se sui băiatul și-l întrebă soru-sa: - Vezi, ceva, leică? - Nu văz nimic, decât, uite, în partea asta încoa drept înainte, mi se alicește albind ceva; dară nu știu ... cam tâcâie inima când se dă pe lângă fată, ori când aceasta îi zâmbește și îi spune ceva gogleze. El pricepu, hoțomanul, de ce nu-l mai trage inima să meargă la vânat, și căta fel de fel de pricini ca să rămâie acasă. Și tot astfel până ce se îndrăgosti ... lui, când zmeul îi căta chiorâș, și multe d-alde astea, și de toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul și să- ...

 

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului

... luat biletul și vreo cinci franci câți i-avea în buzunar, i-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușe afară... PAMPON ( care a ascultat cu atenție, ca lovit de o inspirație ) : A! ce idee ... s-a mai întors. Trebuie să vie, ca să mă pot duce și eu la masă. MIȚA ( trântindu-se pe un scaun ) : Am să-l aștept și eu... IORDACHE: Dar dacă vine târziu, eu ce să fac? să rabd de foame? Trebuie să închiz prăvălia și să mă duc la ... sunt nenorocită... IORDACHE: A simțit Crăcănel ceva... MIȚA: Aș! Crăcănel! — îți spui că sunt nenorocită... IORDACHE: Pentru? MIȚA: Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, până la nebunie... Tu știi cât l-am iubit? IORDACHE: Ei! da. Ei! ce? MIȚA ( montându-se treptat ) : Nae mă traduce. IORDACHE: Aș! MIȚA: Mă traduce la sigur. IORDACHE: Fugi de-acolo ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... ologul ca să cânte din mahala în mahala și să-ți milogească mămăliga și saramura, ai pieÄ›, ticăloșia lumii. — Eh, să milogească, că eu l-am găsit, eu l-am crescut. — L-ai crescut, da, dar i-ai luat picioarele, răspunse Raluca închinându-se. — Să taci, Ralucă, strigă Căliman, sărind în sus. Dar cât era de ... negru ca păcura. Pe buze îi încremenise un surâs îndurător. — Spune — strigă Căliman aprins de beție, de dogoare și de o ură ce-l ardea de-a lungul pieptului — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida ... s-a stins glasul. Am răbdat zgârcenia și vorbele până n-am mai putut. Treceau doi inși, unul din ei șopti: "Să nu-l crezi. Are picioarele în paie." Și i-am spus cu amarul în gât: "Vino de răscolește, vino de caută". Trecea o cucoană. A băgat ... Închide ochii și dă-mi." În Căliman s-aprinseră mânia și rachiul. Fața sa arsă îngălbeni. Scrâșni dinții. Aduse barosul cu amândouă mâinile și, învârtindu-l ...

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... de fiare de viață s-au lipsit. A doua zi seara „Florico, vițelușul a supt el bine oare ? Și să-l fi închis la mă-sa să nu-l scoață la cîmp, Că mîini iar o să-l cauți mereu ca azi pîn soare, Gonind flămîndă cîmpii p-un astfel de cald timp. Dar ce ? Iar plîngi Florico, iar lacrămi, iar suspinuri? Ce ... mi azi p-al mieu iubit     Adă-mi pe Niță din munte     Precum s-a făgăduit.     Doamne, Doamne, fie-ți milă     Și mi-l adă sănătos,     Să-l văz de sus din Movilă     Ca pe-un șoim viind în jos.     Arată, draga mea merliță     Ce stai pe ramuri și cînți     Spune-mi unde ... Prin ce codri, prin ce munți?     Ori tu gîrlă, apă dulce     Ce vezi multe-n jos curgînd,     Prin ce căi, pe ce colnice     Spune-m l-ai văzut trecînd ?     Spune-m, astăzi potolit-ai     În izvoru-ți setea sa ?     Ori cîinii lui adăpat-ai     În ape-ți scăldatu-s-a ... sus în Penteleu,     Și ca gîndul azi aleargă     Pînă și chiar pe Ceahlău.     Cearcă-n cale, zboară-n munte,     În furtunile în pept.     Ș-aflîndu- ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... binecuvântez, păduri, Văi, dealuri verzi, ogoare, râuri, Vă binecuvântez, pustiuri, Ș-albastrul cer, și munții suri, Sărăcăciosul meu toiag, Și straista sărăcăcioasă, Și câmpul ce-l privesc cu drag, Și nopți și zile luminoase, Și singuratica cărare, Pe care merg de doruri dus, Și-n câmpuri fiecare floare, Și orice stea ... Ferice cine-mpodobit-a Viața cu mărețe fapte, Dreptatea cine dobândit-a, Tărie-având destul să rabde; Ferice, cine adevărul Neîncetat l-a căutat, Și-acel ce neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are ... apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul -- Ți-aduc acuma drăgăstos... Deci gura mea să amuțească, Pe nimeni altul să-l slăvească, Decât pe Domnul meu Hristos. III Și zilele se scurg. A lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a ... cei puternici, Un frate nou ne vine fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se vestește De-nvățător și mare cărturar, Ce adevărul legii îl păzește, -- E Ioan, acela zis statornic, Ce-n ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... binecuvântez, păduri, Văi, dealuri verzi, ogoare, râuri, Vă binecuvântez, pustiuri, Ș-albastrul cer, și munții suri, Sărăcăciosul meu toiag, Și straista sărăcăcioasă, Și câmpul ce-l privesc cu drag, Și nopți și zile luminoase, Și singuratica cărare, Pe care merg de doruri dus, Și-n câmpuri fiecare floare, Și orice stea ... Ferice cine-mpodobit-a Viața cu mărețe fapte, Dreptatea cine dobândit-a, Tărie-având destul să rabde; Ferice, cine adevărul Neîncetat l-a căutat, Și-acel ce neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are ... apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul -- Ți-aduc acuma drăgăstos... Deci gura mea să amuțească, Pe nimeni altul să-l slăvească, Decât pe Domnul meu Hristos. III Și zilele se scurg. A lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a ... cei puternici, Un frate nou ne vine fără teamă Din depărtări. Și mare-i e chemarea, Dar trebui să-mplinească ascultarea, Din toți eu unuia-l încredințez, -- El e bărbatul cel ce se vestește De-nvățător și mare cărturar, Ce adevărul legii îl păzește, -- E Ioan, acela zis statornic, Ce-n ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... e pas cu pas în bătălie urmat de-un credincios aprod. Și ei vegind la datorie cu cinste slujba și-a-mplinit făcându-l una cu țărâna pe acel dușman nelegiuit ce-asupra domnului său mâna să și-o ridice-a îndrăznit. Dar mila-l prinse când sărmanul văzu, lăsând privirea-n jos, pe cel răpus. Era dușmanul atât de tânăr și frumos! "Păcat de el că înainte mi-l ... nendoită de furtuni Sunt puse semne de hotare pământurilor din străbuni, Osmanul, ungurul, poleacul, cu teamă, slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare încă de la soartă Și altceva ar mai fi vrut că umblă-atât de abătut ... mi! Pleacă! Piei! Ștefan: Cu multă vreme înainte, Voichițo, vai! am așteptat, cu sufletul îndurerat, dojenitoarele-ți cuvinte. Mâhnirii tale îi sunt vina. Păcatul să-l răscumpăr vin. Căci vieții, tu îmi ești lumina Și numai ție mă închin. Trăiește tatăl tău, întreagă Îi dau moșia înapoi! Și tronu-i dau ...

 

Petre Ispirescu - George cel viteaz

... lacrimile de la ochi multă vreme. O îngropară ca pe oameni. George se tângui mai cu foc de pierderea ei. El știa bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise și-l crescuse. Nu trecu multă vreme, și iată că muri și călugărul. Îl îngropă George și pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse ... fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Și toți se temeau de el. Daca își împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să ... dea fier și cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău și căuta cum să facă să-l prăpădească. Îi spuse, deci, că fier este destul, dară nu sunt cărbuni de ajuns, ci să se ducă la pădurea neagră să-și facă, căci ... voiți a-mi spune, încetați cu astfel de parascovenii ce n-au seamăn. Oamenii, dacă îl văzură atât de înțestat, îi arătară drumul și- ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

... și în pravile, dintru carele să naște necredința și lepădarea de Dumnezeu; al cincilea iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asĂ©menea diavolului; al șaselea iaste nădiajdia cea necuvioasă ce are neștine la multa mila ... șaptelea, cel mai de pre urmă și mai mare și mai rău decât toate iaste oceaania, adecă deznădăjduirea de mila lui Dumnezeu, socotind că nu-l va erta nici cu un mijloc, dintru carele să naște moartea cea sufletească și munca cea vĂ©cinică a iadului. Și cine va ... care au luat Domnul spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerul au greșit de bună voia lui, iar pre ticălosul om l-au înșălat șarpele. Că a dooă chipuri iaste păcatul: unul iaste chiar al nostru, carele-l facem noi înșine, iar altul iaste păcatul cel striin, care îl face alt om și rămânem și noi părtaș acelui păcat strein. Și ne ceartă ... toată frământătura dospĂ©ște, așa și răutatea și păcatul unuia pricinuiaște la mulți mare pacoste. Drept acĂ©ia prorocul David să ruga lui Dumnezeu să- ...

 

Emil Gârleanu - Tată

... viața, s-o simțim. Uită-te împrejur: pentru că sunt la birou, să luăm de pildă cuțitul acesta de os; ieri, nu mai departe, nu l-am găsit la locul lui; l-am căutat un ceas, îmi trebuia să tai o carte, și de-abia l-am aflat, știi unde? colo, sub vraful cela de cărți. Îl ascunsese Sandi. Și de câte ori am nevoie, de atâtea ori îl caut. Mă ... nu m-am culcat. Să văd câte ceasuri sunt: sunt patru și jumătate. Peste câteva clipe ar trebui să sosească Puiu de la școală. Parcă-l aud: trântește portița, își aruncă tașca pe biblioteca din sală, apoi se repede ca o furtună să mă sărute. Și nu-mi lovește auzul dupăitul ... acestea îmi lipsesc... Apoi se uită într-un colț: Uite, Mia și-a uitat tot buclucul despre care ți-am vorbit. Și cât l-a cules, și l-a așezat, și l-a bătăturit! O să i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... angeli svol repezi, lin se pun; În juru-Omnipotenței miniștrii toți s-adună, Atenți în tot amorul, ascultă, se supun, Văd toți pe Fiul gloriei l-a Patrelui său dreaptă Și cunoscut se face Cuvântul peste tot; La vocea-i mundiferă creația așteaptă Și laudă, mărire din arpele lor ... friguri de ură, D-a tâmplelor bătaie ochi, față se roșea. Oribilă durere de frunte îl cuprinde Și fruntea i se umflă, nu-l mai încape loc; În cugetu-i prin ură concepe și s-aprinde, Turbează apostatul, o spumă e, un foc. Plesnește al lui creștet. Născu păcătuirea ... vorbesc; Și cap, și inimi la toți aprinde, Ard de plăcere, tremur, doresc. Ce mare și teribilă la angeli încercare! Pe cine frumusețea-i nu l-ar fi tulburat? O filie d-arhangel, născută-n cugetare, O femine în spirit! Frumosul încarnat! Răpindă, grațioasă, plăpândă,-amăgitoare, Și umede și rumeni dulci ... O mască-amăgitoare infamei tiranii, Iar boltele eterii răsună: Strâmbătate! Din margine la alta trosnesc din temelii. A reușit cocheta; dar țipă,-ngălbenește, L-al său părinte-aleargă, și ochii îi sclipesc, Și tremură la sânu-i, de el strâns se lipește, La piept și el o strânge, și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>