Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI ALES

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 648 pentru MAI ALES.

Constantin Stamati-Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger

... a naturii. Aseme­nea au fost, sunt și vor fi și prefacerile politice între oameni, cu ale lor cataclisme, reînnoiri, glorii și decadențe. Dar mai ales unele din părțile pământului pare că sunt predestinate a fi arena de luptă între felurite generații, pentru că acele locuri au slujit ca ... în mână o pană de gâscă și paratoner de oțel? Dar în rezumat eu sunt gata a crede că autorul, poporul rustic, stă mai presus de poetul și scriitorul clasic și estetic. Pentru că cel întâi deșteaptă și civilizează prostimea, iar cel de-al doilea delectea­ză numai pe ...

 

Constantin Stamati - Cântecul Gafiței

... și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul ...

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

... Care-odată tăbărând Peste dâmburi și vâlcele Și focuri multe-aprinzând, Se părea stele picate Sau fulgere înfocate, Lucind pe fier fioros Și făcându-l mai tăios? Unde-s hatmanii aceia De buzdugani purtători, Ce cu a lor bărbăție S-au făcut nemuritori? Unde-i ceata panțirească, Ce păzi ... lănci, Și sărea ca niște ciute Peste șanțuri și pălănci? Și a arcașilor ceată Ale cărora săgeată Pătrundea fără de greș Dușmanii cei mai aleși? Unde-s cete cu sinețe A ghibacilor plăieși Ce la războaie-ndrăznețe Bătea numai în cămeși, Cu pieptul și brațe goale, Dușmanii ...

 

George Topîrceanu - Aprilie

... s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare. Ah, fetele ...

 

Gheorghe Asachi - La pictor

... fă sănină Ca văpaia scânteioasă; Ochi albaștri fă-i de-Atină Sau de Vinerea frumoasă. Scrie-n tinerică față Lângă roză unit crinul, Când în mai de dimineață După rouă-și deschid sinul. A ei buze de corale Către sărutări să-mbie, Înmierită fă o cale De-îngerească armonie ... să zboare, Împreună cu Amori, Și pe grații surioare. Dar al ei să nu ascundă Haruri o mantelă deasă, Ca fantazia să pătrundă La frumseță mai

 

Gheorghe Asachi - Lupul și mielul

... Gheorghe Asachi - Lupul şi mielul Lupul și mielul de Gheorghe Asachi Orice face cel mai mare, Dreptate-n toate are, Precum vom videa aice Din o fabulă ce-oi zice. Un miel foarte însetat S-adăpa în râu curat, Unde ... turbat: Ori de ce mă înfruntezi Și să turburi cum cutezi Limpedea mea băutură? I-au zis mielul: Doamne, iartă, La mânie nu te-ntartă, Mai ales dacă ai vra Să-nțelegi măria-ta C-apa din sus cură-n vale La șerbul măriei-tale; Și s-o turbur eu nu pot ...

 

Grigore Alexandrescu - Bursucul și vulpea

... învecinată, Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat     Văzînd că bursucul are     Armie așa de mare; Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci Să saluteze pe prințul, dar în taină-a spiona Și ...

 

Grigore Alexandrescu - Ursul și vulpea

... răsturna         Și noi vom guverna — Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure         Că nu s-a pomenit         Un timp mai fericit.“         â€” „Și-n ce o să stea oare         Binele acest mare?“         Îl întrebă.         â€žÎn toate,         Mai ales în dreptate: Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim, Și legea criminală s-o îmbunătățim; Căci pe vinovați tigrul întîi îi judeca         Ș-apoi îi sugruma ...

 

Ion Luca Caragiale - Sub ce regim trăim!

... lui Lascăr Catargiu, primul consilier al M. Sale Regelui Carol I, care rămâne surd la repețitele plângeri ale Națiunii, lăsând astfel reacțiunea să sape cât mai adânc un abiz între Coroană și Națiune, i s'a furat pe calea ferată un geamantan. Stăm bine de tot !... Acu închipuiască-și ... care stă la putere prin voința regală, este expus la așa accidente, ce trebue să sufere pe căile noastre ferate bagajele damelor din opoziție, și mai ales

 

Vasile Alecsandri - Strofe lui C. Negri

... culegând a lumei plăceri încântătoare. VI Se duce el în grabă ș-oprește zborul său Pe unde-odinioară trecut-am tu și eu, Dar mai ales îi place uimit să se închine Acelor două țărmuri de suvenire pline, Neapoli, Veneția, poetice surori Ce-n inimile noastre deșteaptă dulci fiori VII O ... vom aste nume, Și câte ori în viață cu drag le vom șopti, Cu drag unul la altul frățește vom gândi, Căci între două inimi mai strânsă e unirea Când ele deopotrivă au cunoscut iubirea. VIII Trec anii cu grăbire pe calea scurtei vieți! Se veștejește floarea frumoasei tinereți. Dar sufletul ...

 

Victor Hugo - Cântecul Gafiței

... și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>