Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MASAT
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 575 pentru MASAT.
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
... închis în ele. Aceste cei chemați să ne judece desigur nu le mai resimt de mult, ei nu mai duc visul cu dînșii, părăsindu-și masa de scris, nu mai știu ce e nesomnul și febrila așteptare a luminii ce va cădea pe paginile albe. A crea ...
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel)
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel) Scrisoare de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 18 feb. 1907 (semnată Ion Fulga) Îți scriu, să știi că toate-s așa ca la plecare, Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, — Pe masă o mănușă, zvîrlită la-ntîmplare, Păstrează încă forma frumoasei tale mîni. Și iată evantaiul și mica ta oglindă, — Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei, Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă Cînd ușile-s supt paza neîndurat-a cheiei. — Și-afară de aceste, e-un miros blînd de floare Ce rătăcește, încă... sunt cei doi trandafiri, Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare, Mărindu-mi întristarea cu două amintiri. Așa e-n casa noastră, iar cel ce ți-le scrie E-așa hursuz și jalnic, încît mă-ntreb de-s eu, Sau am murit ș-acuma trăiesc iar, cine știe, Și nu-s decît un paznic bătrîn într-un
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
... de poliți, de proteste și adjudecări au curs cît ai trăit. Trăsurile au duruit fără încetare pe lespezile curței noastre, făcînd să tremure geamurile; la masa noastră albă și îngrijită toți nepoftiții oaspeți s-au așezat, toate fețele veroase s-au rînduit, toate figurile patibulare au apărut. Mîncările cu cifrele la ...
Dimitrie Bolintineanu - Banchetul lui Țepeș
Dimitrie Bolintineanu - Banchetul lui Ţepeş Banchetul lui Țepeș de Dimitrie Bolintineanu Mohamet-sultanul, cu oștire mare, Urmărind pe Țepeș, vede cu mirare O pădure deasă pe un cîmp întins. El grăbește mersul,d-arșiță coprins. Oastea lui dorește umbre pădurateci Aerul de arbori și de flori molateci. Dar cînd este-aproape, el ce a zărit? Căci de mare groază el a tresărit ! Arborii sunt țepe — douăzeci de mii, Turcii tot atîția-n țepe, morți și vii; Peste-aceste țepe este-o țeapă mare, Unde-un mare pașă la vedere-apare; Pe pădurea morții soarele lucea, P-ale lor benișe vîntul adia. Paseri prădătoare pe deasupra zboară Cîrduri flămînzite așteptînd să moară. — "Ah ! zicea tiranul, de fiori coprins, Acest om nu poate a mai fi învins." Zice, și se duce în pădurea morții. Țepeș sta la masă, rîde-n fața sorții. Gemetele celor ce în țeapă mor Îl îmbată dulce și
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea; Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă. Stă în capul mesei, între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. Viața noastră trece ca suava rouă Când speranța dulce ne surâde nouă. Astfel astă dată viața lor cura; Cugetele triste nu-i mai turbura; Luna varsă raze dulci și argintoase; Austrul le suflă coamele pletoase; Căpitanii toarnă prin pahare vin Și în sănătatea lui Mihai închin. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și luând paharul astfel le vorbește — ,,Nu vă urez viață, căpitanii mei! Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei! Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! Sufletul lor nu e mai presus de fierul Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul! Dar românul nu va câmpuri fără flori, Zile ...
Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă
Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă Copilul din casă de Dimitrie Bolintineanu Trage cu săgeata scutierul mare; Unde-atinge face poarta de intrare. Un copil din casă apoi a venit, Turla se clădește unde a lovit. Domnul Ștefan trage: unde-atinge, face Biserica Putnei ce-ntre dealuri zace. Alt copil din casă a-ntrecut pe domn, A atins în dealul ce-l chemau Sion. Însă domnul Ștefan zice cu asprime — ,,Un copil din casă m-a rămas pe mine! Umilit de dânsul, domn nu mai pot fi; Ori eu las domnia, sau el va muri!" Un bătrân îi zice: — ,,Domnii din vechime Ar fi dat lui cinste, căci a tras mai bine. Doamne al Moldovei, tu l-ai pizmuit, Domnul pân' la șerbu-i azi s-a coborât! Dacă dai tu morții cei cu hărnicie, Cu acei nemernici ce-ar putea să fie? Vrei sa fii domn mare printre cei mai tari? Pe supuși-înainte fă-i să fie mari! Farul cât de luciu, focul lui dispare, Dacă nu se pune p-o nălțime mare. La o curte unde meritu-i gonit, Moartea și ...
Dimitrie Bolintineanu - Cupa lui Ștefan
Dimitrie Bolintineanu - Cupa lui Ştefan Cupa lui Ștefan de Dimitrie Bolintineanu Într-o monastire din trecut rămasă, În domneasca sală se întinde masă. Misail prezidă ast banchet voios Și în timpul mesei zice dureros: - "Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă monastire. Cu Cantemireștii leșii au venit Și prădând locașul, arcul au răpit; Însă nu răpiră cupa minunată! Ea trăiește încă, de mirare!... Iată!" El arată cupa... Toți s-au minunat. Ea era săpată dintr-un matostat. Servii varsă-ntr-însa dulce tămâioasă. Fiecine-nchină pentru o frumoasă. Când la cel din urmă rândul a venit, Misail ia cupa și-astfel a vorbit: - "Unde este timpul cel de vitejie? Timpul de mari fapte?... Vai! n-o să mai vie? A căzut Moldova, căci orice români Se roșesc la gândul a mai fi stăpâni. Ei îmbracă manta de înțelepciune; Dar ca să-și ascunză trista slăbiciune. Dar înțelepciunea fără-a cuteza, E ca cutezarea fără-a cugeta. Când vedem sfioasă patria română, Ne-aducem aminte vorba cea bătrână: Cel ce e mai aproape de mormântul său La ideea morții tremură mai rău! Ștefan nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Gherghița
Dimitrie Bolintineanu - Gherghiţa Gherghița de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori Varsă valuri d-aur peste luptători. Unii-n somnul dulce sufletele lasă, Alții-nșeală timpul bând voioși la masă, Alții-nfrână caii, spăl armele lor Sau revarsă-n noapte doine dulci de dor. Dar Vlăduță-vodă stă sub cort și spune Vorbe de mirare doamnei sale june — ,,Fiecine cată tronul domnitor Și străinu-i face mână d-ajutor. Poate că să-nvingem armia maghiară, Însă vom aduce pacea dulce-n țară? Noi neavând putere, turcii-ntărâtăm Și cu chipu-acesta tara o trădăm!" Zice... Cum un șarpe ce, călcat, se-nalță, Doamna, turburoasă, capul său realță. Arde-n frumusețe, viață și mânie, Ca un arc în ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini de lacrimi și langor ceresc, Într-un râu de patimi se re-nviețuiesc — ,,Când al nostru suflet înrobit se-nchină, Orice cuget nobil ni se pare crimă. Forța sufletească, foc dumnezeiesc, Să nu se măsoare pe lut omenesc! Vulturii ce-atacă tauri cu turbare Măsură curajul cu-a lor turmă mare? Tu-ți ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta; Moartea nu se cade spaima ție a-ți ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
... Locașul tău ferice în gustul cel mai fin În luxul cel mai splendid la care-a artei mână Dă sufletu-i divin. La masa ta de oaspeți cu inime voioase Cristalul rivaliză cu porțelanul dalb, Și rozele, și crinii, cu june grațioase, Cu gâtul lor cel alb. În cupe ...
Dimitrie Bolintineanu - La ziua aniversală
Dimitrie Bolintineanu - La ziua aniversală La ziua aniversală de Dimitrie Bolintineanu Zi aniversală! Zi de bucurie, Ce așteptam atâta într-a mea junie! Ce-mi aduci tu oare pe acest pământ? Dulce fericire sau al meu mormânt? Când veneai odată, zi de bucurie, Câte dulci dorințe n-aduceai tu mie! Câte mâini iubite mâna-mi nu strângea! Cupa unui frate cupa mea lovea. Ochii unei mume, plini de lăcrimioare, Mă cătau ca floarea pe un dulce soare! Astăzi eu sunt singur, în străin pământ! Maica mea iubită doarme în mormânt. Oaspeții în juru-mi nu se mai adună; Cupele, la masă-mi, vai! nu mai răsună! Casa părintească cade la pământ; Iarba verde crește pe coperământ. Pasărea de noapte geme fără seamă; Câinele în lanțuri când și când mă cheamă. Când se va întoarce tânăru-i stăpân, Nu-l va mai cunoaște, căci va fi bătrân, Inimii îi place să se amăgească... Tot sperând că viața poate să-i zâmbească, Dar p-această față roze de mai sânt, Ele-s flori d-acele triste de
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul Mihai la pădurarul de Dimitrie Bolintineanu Mihai pierduse lupta. [1] El umbla rătăcit, Si omul, si natura acum l-au părăsit; E noapte, vijelie... vestmintele-i sunt ude. -- Bine-ai venit, streine!... o voce se aude, O voce virginală... urmează-mi... ai scăpat! Si-o mână se întinde eroului mirat. Intr-o colibă mică la zece pasi îl duce. El intră; la lumină zăreste-o fată dulce. Copila îi surâde ca cele dintâi flori Ce-anuntă primăvara la tristii călători. Parintele ei vine si amândoi veghează Să aibă multumire acel ce-l ospătează. -- Tu esti Mihai Viteazul!... eu ungur, tu român. Dar nu aici o teamă! îi zice-acest bătrân, Căci ospitalitatea în ceruri e născută Când ura între oameni era necunoscută. Ea îsi deschide sânul la toti câti o doresc: Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde câteodată O inima de ură si de trădări curată Precum, sub mantă d-aur a omului bogat, S-ascunde câte-un suflet de pătimi degradat. Asadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine! Ca sufletu-ti si lutu-ti în pace să s-aline! Iar tânăra copilă cu buze ...