Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DUPĂ
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 936 pentru NU MAI PUTEA DUPĂ.
Ion Luca Caragiale - Triumful talentului
... mult respect unui domn membru, care a strâns toate probele. Peste două zile, s-a dat rezultatul concursului... Numele Niță Ghițescu nu figura între cele trei numiri. - Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mâhnit, cunoștinții sale. - Un tânăr nu trebuie să despere de la întâia încercare, i-a răspuns cunoștința; mai sunt încă șapte ministere; or să se mai ivească locuri. În adevăr, peste câteva luni, se ivesc două locuri la alt minister. Niță nu lipsește a se înființa. Și iar mulțime de concurenți, iar comisiune, iar dictare, iar formalitățile obicinuite, și a doua zi iar ... la o parte. - Domnule Ghițescu, bucură-te; ai scăpat de concursuri prin ministere; ți-am găsit un loc la o litografie, un loc plătit mult mai bine ca unul de copist, și în care poți să-ți faci un mai frumos viitor. Primești? - Primesc... Dar un moment... Și Niță, după ce a gândit o clipă foarte adânc, face la dreapta-mprejur și se-ntoarce lângă Ghiță. - Ghiță, tu vrei să-mi dai trei ... Nițescu. - Domnule! ...
Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884)
... aceasta precum și — se-nțelege — pentru împrospătarea garderobei D-tale, care va fi stat și ea ca-n vis în aceste 7 luni. După aceasta, dacă nu va fi indicată vreo cură de băi, la Hall de exemplu, vă veți întoarce împreună în țară unde trebuie să te mai odihnești câteva luni, pentru a te întrema fizicește deplin. Teodor Rosetti te invită să petreci aceste luni la moșia lui Soleștii, unde îți ... pregăti primirea în modul cum vei dori D-ta. După aceasta, așadar pe la august, în urma intervenirei Reginei (Carmen Sylva), care îți poartă cel mai sincer interes, vei fi numit în vreo funcție care să-ți convină; de exemplu bibliotecar al Universității. De aici înlelegi că despre vreo îngrijire pentru ... amic, necum de un amic de valoarea D-tale? Acum trebuie să știi că volumul de poezii ce ți l-a publicat Socec, după îndemnul meu, în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, așa încât Socec stă înca uimit. În aceste 7 săptămâni de la aparițiunea lui, s-au vandut 700 de exemplare; o mie este ...
... la ureche: "Lapte dulce!" Iată calesce, căruțe, cai, boi, bivoli, oi; tot se mișcă, aleargă, fierbe. Pe la unghiurile orașului și prin mahalale e și mai vie mișcarea; vă sfătuiesc însă pe acolo să nu vă întindeți privirea, căci pe unelocuri și cel mai sprinten drăcușor poate adeseori să-și frângă piciorul. Uneori pe podul de lemn lipsesc două-trei podele, noroi, strâmtoare, încât două trăsuri nu pot trece alăturea. Și ce să căutați Dvoastră prin mahalale? Uitați-vă mai bine la Dâmbovița ce curge prin mijlocul Bucureștilor. Ea nu e lată nici adâncă, și apa-i are asemănare cu zoile, dar are și nisip de aur, și pentru dânsa e compus simtimentalul cântec: Dâmboviță ... cuvinte încă până astăzi îmi răsună la auz pline de dulceață și de farmec. Cu toate că aga nu are loc în divan și stă după postelnic, dar după legăturile familiare și nemărginita încredere a domnului el nu dă un ban nici pe logofeții mari, nici pe hatmanul divanului, nici pe marii vornici. Locul lui e până întratâta de însemnător, încât dacă soarta ... rânduiala ce se păzește la obor. Cuvintele: Tunsul! Tunsul! se repetară în norod; gloata se feri în lături; ceaușii și pandurii se luară cu puștile ...
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia
... care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că: Unde-i unul nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi puterea crește, Și dușmanul nu sporește. Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal! Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe ... ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.) Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români. Trebuie să știm de unde ne ... treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... Alb Povestea lui Harap-Alb (1877) de Ion Creangă Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte ...
Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații
... boierii, Ni-i ia îndată pe toți. Ea fiind ca într-o parte, Fără de creieri în cap, Că tot așa seci au parte, Alți mai cu minte nu sap, Să tacă mijloc nu fuse, Taina inima-i rodea, Ș-apucînd, sori-sei spuse Că ea o tăcea gîndea. Soru-sa și ea îndată La bărbatul său a ... nfățișat, Căruia-ncepu să-i zică Cu un ton foarte răstit : - Cum tu de n-ai nici o frică Să ții ceea ce-ai găsit? Nu știi că de stăpînire Avem strașnice porunci Pentru așa tăinuire Ca să pedepsim cu munci? De aceea nu ascunde, Ci scoate tot la maidan, C-apoi de nu, vei răspunde În cazne pîn' la un ban. Iar el de aste cuvinte Fără a se-nfricoșa, Cu coraj stînd înainte, Urmează a ... să-mi faci orice urît, Eu pentru vorbele aste Cu greșală sînt pîrit Că de găseam vro comoară, Era altfel să mă port, Iar eu nu am nici de moară, Umblu de foame mai mort, Cine m-a văzut în viață Vrodată să găsesc bani? Să vie să stea de față, Să văz, care-mi sînt dușmani ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... dacă n-ași sosit, în care și noi, tinerii de pe la 1835, tinerii și bonjuriștii suride astăzi vom fi chemați bătrâni; vom fi judecați, nu după ceea ceam făcut, dar după ceea ce mințile strechiate vor socoti că a trebuitsă facem; vom fi osândiți nu după greutatea luptei și a vremii deatuncea, ci după patima partidelor și după placul opiniei mulțimii.Umbra trecutului, ce întunecă când și când o parte din viața noastrăzilnică, se împrăștie. Moldova veche mi se înfățișează ca o păduredeasă ... ziua luptei!... Multe din eleau rămas, dar, sărmanele! rușinoase și ascunse. Franțuzii zic că oamenii cei mari nu au nici părinți, nici urmași!... Poate am putea să zicem și noi ca dânșii, deși nu suntem mari. Nimica nu mai leagă Moldova de astăzi cu trecutul, și, fărătrecut, societățile sunt șchioape. Națiile care au pierdut șirul obiceiurilor părintești sunt nații fără rădăcină, nestatornice sau, cumse ... este numai oînchipuire politică. Obiceiurile părintești au părăsit clasele cultivate; aceste clase s-au depărtat de fizionomia poporală precât s-au depărtat detradițiile boierești... Să nu ne înșelăm: în Moldova, astăzi, există cinuri , dar boieri nu mai
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
... o dimensiune convenabilă fiecărei corespondențe, peste faptul de care era vorba, turnam multă zeamă de fantazie, ș-apoi descrierea localității, notițe istorice și date statistice, mai toate luate dintr-un vechi, dar excelent pe vremea lui, dicționar de conversație. Națiunea română mergea cum nu mai mersese până atunci gazetă în țară. De unde până atunci gazetele politice nu se vindeau cu numărul, ci se împărțeau numai la abonați, tipărindu-se în cel mult 1.500-2.000 exemplare, gazeta noastră, fără nici un ... n-o mai fi război, când s-or termina tratativele de pace - căci nu prevedeam că fără un congres european harta Peninsulei Balcanice nu se putea modifica - ce noimă va mai putea avea o gazetă care trăiește exclusiv cu corespondențe și telegrame de pe teatrul războiului? Așa mă gândeam eu; însă tovarășul meu, și mai optimist și mai prevăzător, socotea mai bine. - Dacă războiul se termină, cum e lucru aproape sigur, în favoarea armatelor creștine, nu se poate închipui ce eră de mișcare publică se va deschide în România independentă, după două veacuri și mai ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... de om comparându-l cu strămoșul pitecantrop, oricât agerimea ta de observator te face să descoperi, în stările sufletești superioare, pe cele primitive și inferioare, nu poți să nu admiri fantastica feerie clădită de sufletul omenesc pe instinctul cel atât de van, chiar știind că cele mai sublime strigăte ale poeziei nu sunt decât exprimarea ritmată a chinurilor provocate de o celulă, în râvna ei nesatisfăcută de a se întâlni cu o anumită ... faptul că femeia nu e numai fenomenul cel mai deosebit de bărbat, ci însuși contrariul lui. Filozoful care a zis: homo homini lupus nu știa sau uitase că lupii nu se mănâncă între dânșii, decât la ultima extremitate; a calomniat adică lupii. Numai la mare nevoie se întâmplă să se potrivească lupilor formula ... o pot clarifica. Ceea ce mai ales face, probabil, că atitudinea față de viață, apărută și fixată în intelectualii europeni de pe la 1850 încoace, nu mai este a generației actuale, este că în ea nu mai primează intelectualii excesivi cu amărăciunile lor caracteristice. Această generație vrea să trăiască. Pentru dânsa problema cea mare a vieții
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... cugetul de mândrie, căci n-aveam pe ce mă mândri, când mi-am ales loc lângă d-lui. Acum lumineze-vă Dumnezeu, boierule, și judecați după dreptate. Boierul sta în cumpănă. Nu știa cui să dea dreptate. Vedea el că săracul a căzut în păcate, dară fără voie. După ce se gândi el nițel, zise: - Bre, oameni buni! Eu am să vă fac trei întrebări; cine le va dezlega mai bine, a aceluia să fie dreptatea. Vă dau răgaz de trei zile, gândiți-vă. După trei zile să veniți și să-mi ghiciți întrebările. Țineți minte bine. Întâia întrebare sună așa: Ce este mai gras în lume? A doua: Ce este mai bun? Și a treia: Ce aleargă mai iute? Aide, duceți-vă acum. Dară să mai știți una: daca nici unul din voi nu va ghici vreuna din întrebările mele, să știți că unde vă stau picioarele o să vă stea și capetele. Amândoi împricinații se întoarseră la casele ... boierul să ghicim; căci de unde nu, ne va sta capul unde ne stau tălpile. Fata cea mare se puse pe gânduri și, după ce mai
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
... smuls taina dintr-o rază a diamantului și ne-a spus, cu aproape două veacuri înainte de a o putea constata noi înșine, că diamantul nu este altceva decât cărbune. Astfel, savantul naturalist presimți gradul aproape incalculabil al voracității rațelor, și pentru că el era mai fericit decât Newton, deoarece avea mijloace de experimentare asupra obiectului de cercetat, luă fără întârziare treizeci de rațe bine crescute (adică nu bine educate — sunt ființe incapabile de o bună educație! — ci bine dezvoltate ca corp) și le închise într-un țarc pe toate la ... loc. Pipăie rața, o cântărește în mâini și rămâne foarte mulțumit. Până aici lucrul pare foarte comun. Care burghez — cuvântul e la modă — nu hrănește cu o grije mai mult decât părintească niște ființe hotărâte a fi victimele voracității lui ? Ce este oare vestita artă, cu care se fălește mai ales vremea noastră de astăzi, arta creșterii vitelor? Se fac expoziții speciale de vitele cele mai bune de mâncare și se dă premiuri acelor oameni cari au izbutit să facă dobitoacelor o viață cât