Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU NIMIC
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 683 pentru PENTRU NIMIC.
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii
... Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ©le sufletești. / 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui ... s învățați, nici știu Sfânta Scriptură, nici să se / amĂ©stece cu ei, nici să se întrĂ©be cu ei. 6. Să se facă rugăciuni pentru întemeiarea tuturor oamenilor: întâi pentru cei ce sunt întru stepena preoției și a clirosului; a dooa pentru cei ce să află în vredniciile cĂ©le lumești și ale politiei și a ostașilor; apoi pentru cei ce fac bine la besĂ©rici a spori și a crĂ©ște săborniceasca și dreapta credință. 7. Să se păzească ... lui Dumnezeu după norod și să se mântuiască veri de ce nevoe și scârbă s-ar întâmpla. 8. Nu iaste ertat mirĂ©nilor să ia nimic ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... buze, cînd cu lumină pe frunte, cînd cu întunerec în suflet. Și alba rochie de spumă a urmat să doarmă în sicriul ei, pentru moarte păstrată, pentru ultima găteală care avea să meargă albă în întunerec, pentru ultimul somn care avea să resfire aur pe beteală subt negrul portal la pragul căruia străjuiește un înger cu torța întoarsă spre pămînt. Ca o ... al alteia, ca o podoabă ce-i îmbrăcase o soră murită de demult, ca o ofilită floare căzută dintr-un mănunchi cules în zile fericite. Pentru moarte o păstra, pentru ceasul acela cînd odihnitele mîini dorm galbene pe piept, pentru minutul acela cînd ochii nu mai pot privi oglinda, pentru clipa aceea cînd cochetăriile sunt inutile și nu te mal gătești tu, ci stai liniștită ca să te gătească alții. Rîdeau fetele și nepoatele, căci ... care însăși frumoasa rochie ce-o îmbrăcase ca mireasă, știind că nu mai are la ce să-i slujească, așa îngustă și mică cum era pentru trupul ei pe care anii mulți îl dăruise cu rotunjimi ce nu le cunoscuse oglinda în vremea cînd pășise pragul bisericii. Cu legămînt însă lăsase ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... și inemic al său. Acesta, profitînd de astă ocaziune, făcu tot ce-i stătu prin putință și opera căzu. Căderea acestei opere fu un trăznet pentru nenorocitul maestro , căci el ținea prea mult la opera sa, iar mai cu seamă la popularitatea și stima ce dobîndise la Paris prin buna reușită ... neînțelese de public. Vinind și la aprețuirea părții muzicale, sîntem siliți a zice că vocea sa e lipsită de forța și timbrul cerut pentru o bună esprimare a delicioaselor melodii ale divinului maestru. Ariile: Sogno soave e casto De miei prom’ anni, adio [4] din primul act ... de autorul libretului, căci, daca în primul act ne pregătește a vedea în Norina o jună castă și pură în amorul ce nutrește pentru Ernesto, de ce în actul al doilea și al treilea ne-o înfățișează atît de depravată, căci o femeie care priimește să joace o farsă ... aci? Și apoi iară, o asemenea femeie nu poate fi o amantă fidelă și castă; dar ce să zicem, asta e o licență dramatică și nimic mai mult. În partea muzicală, ca și în cea artistică, n-a reușit, fiindcă ariile acestui rol, ca să li se dea o ...
Mihai Eminescu - Aducând cântări mulțime
... bune și mai rele, Mă întreb cu îndoială Cine caută la ele? Cată cei ce noaptea, ziua Își muncesc sărmana minte  Plebea multe știutoare Pentru pâne, pentru linte? Sau cei ce păzesc cântarul A dreptății, dragă Doamne, Ce la domni sărută mâna Ș-altceva încă la doamne? Sau acei care ... i doare și ce-i pișcă. Eu nu pot să le dau lefuri, Nici onori, nici pensiune. Nu-s în stare nici să judec Merite pentru națiune. Toți acei ce-n astă lume Vor ceva... mă lese-n pace, Eu nu voi nimic, nimica, Decât pace, pace, pace. Și de-or trece pe-aste șiruri Ochii cei cuminți de fată Sau a junelui privire De visare ...
Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri
... 1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și ... ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor ... am împrumutat însușindu-le cu obiceiurile noastre. Las pre cititorii mei a judeca de izbutirea ce am făcut într-o asemenea nouă cercare pentru limba noastră. Noutatea întreprinderii poate că-mi va ierta greșalele stilului; iar acea ferită dezvelire a demoralizației în față, nu o vor critica ...
Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri
... 1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și ... ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor ... am împrumutat însușindu-le cu obiceiurile noastre. Las pre cititorii mei a judeca de izbutirea ce am făcut într-o asemenea nouă cercare pentru limba noastră. Noutatea întreprinderii poate că-mi va ierta greșalele stilului; iar acea ferită dezvelire a demoralizației în față, nu o vor critica ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... D-voastră sunteți altfel. Nici unul nu vă asemănați cu mine. Mai degrabă veți înțelege de ce, știind perfect de bine lecția, n-am răspuns nimic în fața unui profesor vestit, cunoscut în toată țara. O! un profesor mare! La fiece lecție începea: — Un profesor trebuie să fie părintele vostru ... a fost inventată ca să mă chinuiască și să mă facă de râs. Tocmai târziu am înțeles că pedagogia s-a născocit pentru unii profesori neghiobi — există — și pentru unii școlari model, care nu există. Eram așa de bun și de timid că, împlinind 21 de ani, n-am voit să ies de sub ... ca și mine, rușinos ca și mama. Îmi vine să râd... Nu cumva vă spun vreo minciună?... De ce v-aș spune?... Nu vă cer nimic, nu-mi cereți nimic, de ce să vă mint? Și adevărul e că nu v-am spus de ce n-am luat socotelile tutelei și de ce-am rămas ... o să fii fericită, ca și altădată, când om pleca la Slănic ? Irinel tăcea și privea drept înainte. Eram sigur că nu se uita la nimic, că nu vedea ...
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... Ba nici vești nu mi-ați trimis, Nice carte nu mi-ați scris! Constantin a cuvântat: De când tu te-ai măritat Rău nimic nu s-a-ntâmplat. Suntem sănătoși acasă, Mama înca-i sănătoasă. Veste nouă n-am ce-ți spune Totuși îți aduc vești bune ... glii ierboase, Sălaș strângător de oase! Dusu-m-ai și m-ai adus Și pe cale și pe sus Și-ai făcut un mare bine Pentru mama, pentru mine, Pentru mamă, pentru fată, Pentru mine totodată! Și tu, căpeneag iubit, Pânză albă de-nvălit, Și tu, spadă lucitoare, Crucea mea de la picioare: Ne-a sosit vremea ...
... a feri de scădere și perversiune gustul poporului tău este un act de patriotism. 15. Turgheniev a fost un pesimist idealist. Idealist pentru că are respectul ființei omenești, pentru că nu vede în ea o gorilă, nu o urăște, nici nu râde de ea. Pesimist, pentru că nu concepe fericirea. Pesimistul mizantrop zice oamenilor: ,,Gorile, cât sunteți de stupide!". Pesimistul idealist le spune: ,,Fraților, cât suntem de nenorociți!" 16. ...ceea ce ... de oameni. E rezultatul autocriticii unui întreg popor. 21. Poetul cult nu scrie numai când gândurile și simțirile lui cer ,,vestmintele vorbirii". El scrie și pentru ca să scrie, pentru ca să-și facă obiceiul, pentru ca să-și împlinească volumul ori seria, pentru ca să încerce o formă nouă, pentru ca să întreacă pe altul, pentru că i se cere etc., etc. Poetul popular, păstorul de pe ,,un picior de plai", nu are nici unul din motivele acestea. El cântă numai ... opera lor bună -- și ei devin din nou mai mari. 41. Într-un roman, un personaj principal trebuie redat complet, cu calitățile și defectele lui, pentru ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... Zise Hristos: Ioanne, lasă cuvintele acĂ©stia acuma, că nu iaste vrĂ©me de a înmulți vorba; vrĂ©mea purtării de grijă iaste. Pentru aceasta m-am făcut om, pentru aceasta m-am îmbrăcat în trup, pentru aceasta m-am arătat sărac și m-am arătat smerit, pentru ca să împlinesc toată dreptatea. Ci vino, de mă botează, ca să se împlinească purtarea mea de grijă și toată plecăciunea mea. Atunce au apucat ... întrebăciuni, carele sunt trebuincioase a le ști. Și întâi iaste: pentru ce Hristos, fiind fărde păcate, s-au botezat? A dooa: pentru ce s-au botezat în apa Iordanului și nu într-alt râu? A treia: pentru ce s-au pogorât Duhul Sfânt pre capul lui Hristos și pentru ce în chipul porunbului? A patra: câte botezuri sunt? A cincea: pentru ce iaste botezul de apă și de duh? AcĂ©ste 5 întrebăciuni avem astăzi foarte de folos a le ști; mai sunt și ... le lăsăm pentru lungimea vorbei și vom zice numai ...
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... a trecut. Fără îndoiala că încă și mai mare are să fie anul viitor. În scrierea din numărul 59 am arătat în parte însemnătatea lucrului pentru deșteptarea neamului nostru, pornit în anul 1906. Fiindcă ne aflăm acum trecuți în anul 1907 se simte o mare trebuință să dăm mai pe larg ... Mare a fost ziua de 24 mai! Ea a fost cea dintâi clipă a mișcării moldovenești în Basarabia. Și pentru toate acestea ea va rămânea nemuritoare și neștearsă în mintea moldovenimii basarabene. A trecut vreme. Și mișcarea tot mergea, mergea înainte și tot ... mergea înainte, căci, odată pornită, nu mai putea să se oprească. Nici confiscările gazetei noastre, nici urmăririle scriitorilor de la această gazetă n-au făcut nimic. Căci lucrul nostru, lucrul moldovenesc, a fost lucrul viu al oamenilor vii, iar viața este mai puternică decât moartea. Și iată că așa ... încetul, ne-am împlinit nu de mult șase luni de luptă. În curgerea acestor șase luni s-a stăruit să se facă mult pentru moldovenimea basarabeană și unele din dorințele binevoitorilor ei chiar au fost îndeplinite. Însă tot în cursul acestei vremi am tras și neizbânzi în năzuințele noastre ...