Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCOATE ÎN AFARĂ
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 314 pentru SCOATE ÎN AFARĂ.
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... rele. Critica se află la începutul volumului, iar câteva exemple de poezii mai bune la fine, și publicațiunea întreagă este un semn caracteristic al stării în care a ajuns literatura română în anul 1867. T. M. Iași, iunie 1867 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 Studiul elementar asupra poeziei române apăruse întâi în primele numere ale Convorbirilor literare (1 martie—15 iunie 1867) și fusese apoi publicat în volum deosebit. „Exemplele de poezii mai bune“, care însoțeau acel mic volum de la 1867, nu se mai află reproduse în reeditarea de față. Cele 11 poezii lirice, 10 fabule-epigrame și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I ... frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum ... bătrânii cu bătrânii și tinerii cu tinerii. — Să dea Dumnezeu! — Că așa se primenește omenirea. Ca mâine o să te văd cu unul în poală, cu altul în cârcă și cu altul în troacă, și bunico, încoa, bunico, încolo, mai înțelegi, capule, dacă-ți dă mâna! — Să dea Dumnezeu! — Că de-o lege suntem, doar n ... aș fi tăiat mâinile din cot. Fu de ajuns mamei Iana. Își iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de dud, îndesă foile în șorț și, dregându-și glasul, după ce se șterse la gură, zise cam înțepat: — De, cumătrița mea, fiecine își spală rufele în
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... Danemarcii.............................. dl Burakov Hamlet, fiul regelui răposat...............................dl Kulakov Polonius........................................................ dl Merzliakov Horatius...........................................................dl Hudiakov Laertius.......................................................... dl Kosleakov Ofelia ........................................................... dna Burakova. Bernardo Francisco etc... Tocmai în acea seară, după sfârșitul dramei, avea să se joace unul din vodevilurile mele. Deci în ziua aceea la repetiția geneÂrală a lui Hamlet, în interesul meu am intrat în dosul culisei, și ceea ce văzui și auzii la acea repetiție îmi produse o așa plăcere, cum nu am avut nici la o reprezentație bufă ... sublimul dramatic se lovea cu realismul cel mai umoristic din viața artiștilor rusești. Pe lângă asta, ciudat era și decorul scenei. Nimic nu era pus în rânduială, ci toate obiectele zăceau aruncate în toate părțile și încă unul peste altul. În fundul scenei se vedea o bucată de pânză mânjită cu vopsea albastră închipuind marea cu valurile, alăturea era o treanță ce închipuia o parte dintr ... arunÂcate oale cu boieli, scaune stricate și prăvălite, butelii — se înțelege, deșerte — frânghii, scripeți, scări etc... și pe scenă era frig ca afară. În mijlocul scenei, la o măsuță de lemn, ședea suÂflerul îmbrăcat într-un cojoc: el citea rolurile din un caiet înaintea unei lumânări de seu ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde citirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturi noastre este naivitatea lor, lipsa de orice artificiu, de orice dispoziție forțată, simțământul natural ce le ... S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte de trandafir. (pag. 341) Izvorând astfel poezia populară din plenitudinea simțământului, în ea ne aflăm apărați de acele aberațiuni intelectuale care strică inspirarea multor poeți, chiar a celor cu talent. Politica, declamările în contra absolutismului, reflecțiile manierate asupra divinității, imortalității etc., etc. nu ating cuprinsul lor sentimental și nu silesc pe cititor a recădea din înălțimea ... inimii ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar fi încântați când ar putea descoperi ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... a cărui adâncă cuminție e tipărită într-o mulțime de proverburi, unele mai înțelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit satiric se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din ... un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... i privea și zi și noapte, Le vorbea cu blânde șoapte, Și, privindu-i, se uimea!... Ea-i trezea și-i adormea. I-adormea tot în cântări Și-i trezea în sărutări. Când era pe adormire, Le cânta cu-nduioșire: Nani, nani, copilași, Dragii mamei feciorași! Că mama v-a legăna, Cu vers dulce ... să vă îndrăgească, Dușmanii să se-ngrozească, S-aveți parte și renume, Să vă meargă vestea-n lume! Când era iar pe trezie, Le cânta în veselie: Sculați, sculați, feții mei, Floricele dalbe! C-au venit doi îngerei În veșminte albe, Îngerei colindători, Floricele dalbe, Noaptea pe la cântători, Când zorile-s albe, Și v-aduc pe aripioare Floricele dalbe, Rouă sfântă-nvietoare Și ... Dar deodată ochii săi Au zărit două scântei Printre flăcări strălucind, În văzduh voios sărind, Către stele tot suind, Ș-amândouă printre ele Prefăcându-se în stele. Fața ei, l-acea privire, Străluci de fericire, Cum s-aprinde alba lună Dup-o aprigă furtună; Și cu grabă-n veselie Ieșind noaptea ... la răsărit de soare, Și îngână dorul meu... Coborî-le-ar Dumnezeu! Stelișoare, blânde stele, Ochișori inimii mele! Pe pământ voi v-ați închis Și
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... Prin bortița cheii acelei odăi străbătea fum. — Arde în acea odaie, exclamă medicul, căci se aude fum de petică aprinsă. Polițianul ieși cu grăbire afară întorcându-se peste scurt cu mai mulți chelneri. În tot otelul se făcu un vălmășag haotic. Ușa închuiată fu deschisă și noi toți năvălirăm în odaia de unde ieșea fumul. El se ridica dintr-o perină aprinsă de pe pat, iară lângă pat zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea încă din tâmpla lui dreaptă dintr-o rană considerabilă cauzată prin un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o față palidă, brăzdată de tainice chinuri ... de prisos pe acest pământ și înstrăinate de ceata sociabilă, ce-i înconjoară. Izgonit din hotarele drepturilor comunei, rătăceam într-un orizont deșert și întuneric, în care pierdusem orice urmă și orice legătură cu lumea activă, văzând alfa și omega funcțiilor vieții numai în curmarea unui proces fără țintă și sfârșit. Omul izgonit din principiile sociale plutește în spațiul deșert ca frunza uscată, ce se-nvârte
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... cu toate că Conachi cunoaște poezia populară măcar sub forma ei lăutărească, el n-a fost transformat de poezia populară. Poezia lui, imaginată în altfel de limbă, măcar în limba lui Alecsandri (ori tradusă în franțuzește) ar fi acceptabilă și azi. Și aceea ce o face absolut inacceptabilă pentru noi și-i dă un caracter chiar cam ridicol e limba ... influență. Cineva care să-i ia ca model, numai din dorința cu orice preț de originalitate și singularizare, nu s-a găsit atunci. În societatea aceea, ca în toate societățile mai primitive, nu putea exista dorința de singularizare; societățile primitive se caracterizează prin conformism, și nu prin individualism. Dar chiar și fără această ... scriitorii moldoveni de atunci sunt mai mari și mai trainici. (Atragem atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și pe aceea pe ... încă ar fi un minimum satisfăcător, pentru că limba unui popor nu e o colecție de semne abstracte pentru noțiuni ca cuvintele unui volapĂ¼k. În limba unui popor -- în cuvinte, ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai ... rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri. — Tinco ... stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a ... ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate ... În condițiile în care s-a deschis stagiunea aceasta, este aproape peste putință cuiva, după părerea mea, să facă o critică teatrală amănunțită. În cinci seri am avut: o operă italiană, o tragedie englezească tradusă din franțuzește, după mai multe texte, cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o ... la Barcelona sau mai știu eu unde, și Bîrseascaeste pensionară la Burgtheater. O ilustrare mai picantă a celor ce zicem se va vedea
... A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce ... chef și se lăuda că mi-o cumpăra malote de covenție. Ce să fie aceea, Suzano? SUZANA: Cică-i o materie țesută nu știu unde... în doi peri. (Se aud chiote și lăutari în crâșmă.) CATRINA: Ian auzi hoții de bărbați cum se veselesc făr’ de noi. Știți una, fa? TOATE: Ce, lele Catrino? CATRINA: Hai să ne-ntoarcem ... iubesc! SUZANA Și, zău, nu glumești? TOADER Și, zău de glumesc! SUZANA Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simțesc! Nu pot sta pe loc, Așa să trăiesc! TOADER Ah! ce mare foc În ...