Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VĂRSA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 463 pentru VĂRSA.
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume Care-i amorul meu în astă lume de Mihai Eminescu Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă, Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce cheamă Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă, Să-mi facă zile albe, - ore-aurite? O văd adesa steauă radioasă 'N-oglinda sufletului meu  o zeie  Ș-a ei privire-asupra mea se lasă: De înger suflet, chipul de femeie; În visul vieții ei ea sfânt surâde Și mă-namor de-oricare-a ei idee, Când lumea-amar de visu-acesta râde: Nu e femeia ce crezi tu, nebune, Și chipul care inima-ți l-închide Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune Unde e îngerul cu-aripi senine, A sufletului meu scumpă minune? Ea n-a fost niciodată... doar în tine De-a fost vrodată ea, de mult e moartă, Astfel de chip o dată -n lume ...
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...
Mihai Eminescu - La mormântul lui Aron Pumnul
Mihai Eminescu - La mormântul lui Aron Pumnul La mormântul lui Aron Pumnul de Mihai Eminescu Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta; C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, Se stinse-o dalbă stea! Metalica, vibrînda a clopotelor jale Vuiește în cadență și sună întristat; Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale Și-n urmă-i ne-a lăsat! Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare, Colo unde te-așteaptă toți îngerii în cor, Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cîntare Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare Cununi de albe flori! Te plînge Bucovina, te plînge-n voce tare, Te plînge-n tînguire și locul tău natal; Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare Ce-i simț national! Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă Ce junii toți o varsă pe trist mormîntul tău, Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cînturi tînguioase, În cînturi răsunînde, suspine-armonioase, Colo, in
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea...
Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea... Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea ta uitată
Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea ta uitată Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...
Mihai Eminescu - Murmură glasul mării
Mihai Eminescu - Murmură glasul mării Murmură glasul mării de Mihai Eminescu Murmură glasul mării stins și molcom, Înconjurând a Italiei insulă mândră Â O, luminați, a cerului stele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei, Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din Ofir, Altele înfoiate de roze d-Egipet, Vinuri și smirnă. Ah, trimiteți popoare vulturii voștri Cei de lemn să zboare pe marea măreață, Căci a Romei eterne picioare marmorei Daruri așteaptă. Numai singur asupra lumei în pace Nepăsător tămâii și laudei voastre, Învăluit în maiestatea tăcerei Stă-mperatorul. Vezi-l atins de umbra gândirilor regii! Vorba-i va să fie o rază-n lume; Orele lui sunt izvoare la anii istoriei, Salve-
Mihai Eminescu - Noi amândoi avem același dascăl
Mihai Eminescu - Noi amândoi avem acelaşi dascăl Noi amândoi avem același dascăl de Mihai Eminescu Noi amândoi avem același dascăl, Școlari suntem aceleiași păreri... Unitul gând oricine recunoască-l. Ce știi tu azi, eu am știut de ieri. De-aceleași lucruri plângem noi și râdem... Non idem est si duo dicunt idem . Tu zici că patria e-n decădere, De râs și de ocară c-au ajuns; Când cineva opinia mi-ar cere, El ar primi tot astfel de răspuns, Ca de rușine ochii să-i închidem: Non idem est si duo dicunt idem . Căci din adâncul gândurilor tale Răsare ură din al meu amor. Tu ai vrea tot să meargă pe-a sa cale, Eu celui slab îi sunt în ajutor. Cu-același gând, noi totuși ne desfidem: Non idem est si duo dicunt idem . Pe mine răul, deși râd, mă doare, Mă ține liniștea vieții-ntregi; Iar tu uiți tot la raza de splendoare Ce-o varsă-asupra ta a lumii regi... Ș-ai vrea cu proprii mâni să ne ucidem: Non idem est si duo dicunt idem . E greu a spune ce deosebire Ne-a despărțit, de nu ...
Mihai Eminescu - O, chilia mea sărmană...
Mihai Eminescu - O, chilia mea sărmană... O, chilia mea sărmană... de Mihai Eminescu O, chilia mea sărmană, Cu negritul, tristul zid, Dacă n-ați fi voi în lume, Aș fi stat să mă ucid. Dar voi, cei ce-ați fost de față Când vărsam lacrimi fierbinți, Triști pereți, negriți de vreme, Voi acuma sunteți sfinți. Sfinți, căci ce-i mai sfânt în lume Decât când o dulce gură Îți șoptește vorba tristă Că-n sfârșit și ea se-
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche  Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe  femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...