Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZĂRI
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 495 pentru ZĂRI.
Fiodor Ivanovici Tiutcev - Trimite-i, Doamne, bucurie
... i, Doamne, bucurie Acelui ce-n arsura verii Robit de-adâncă sărăcie Străbate târgurile țării. Acelui ce din întâmplare Privește umbrele grădinii, Verdeața văilor în zare În strălucirile luminii. Căci nu pentru a lui primire Umbroșii pomi-n verdeață cresc, Nici pentru a lui răcorire Cișmelele în ...
George Coşbuc - În zori În zori de George Coșbuc Supt un mal legata plută, Se mai mișc-abia. Duios Geme apa-n veci zbătută Ca prin vis, sub iaz la moară. Luna tot mai jos scoboară Tot mai jos, mai jos. A, apus! Și dintr-o dată Nu mai vezi nici deal, nici drum, Totu-n zarea-ntunecată Și-a pierdut și loc și nume, Nu cred c-a mai fost pe lume Noapte ca acum. Parcă-i mort de veacuri satul Și trudit de-atâta clint Doarme-adânc întunecatul Codru-n văi, iar la răstoace Plopii-au început să-și joace Frunzele de-argint. Dar din aripi bat cocoșii, Răscolind văzduhul mut. Albe-ntâi și tot mai roșii Zorile și-ntind lucoarea – Din zăvoi, privighetoarea Iarăși a-
George Coşbuc - Carol IX Carol IX de George Coșbuc La Saint-Germain de mult s-a dat Signal, că s-a deschis de-acum mormântul. În sânge Noaptea și-a scăldat vestmântul, Să-l pue giulgiu pe morți. Și spintecat De plumbi, gemea Parisul, cum în sânge Un laș rănit să-ntinde și să strânge Cu răgnet svârcolind mișelu-i trup, Când dinții lui cei plini de spumă rup Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol în Toullerii cânța-n vioară Încet și plângător, un cald suspin Ca ruga unei mame la mormântul Copiilor. Simfonic sună cântul; Iar ochii lui zîmbesc de-un cald fior, Dar tot mai mult își pierd seninul lor Strîngând în ei furtuna. Sarcastic coardele vibrând Sub mâna cea cu joc îndemânatic Gemeau acum scârbos, urlau sălbatic, Și-artistul lor urla și ci, rîzând — „S-aduci pe Enric!â€� strigă el și lasă Vioara lângă el pe-un colț de masă, „Pe Enric, mai curând! Nu pot cânta!â€� Plimbându-se grăbit, el aștepta. Și-n urmă vine Enric. „Ce-i asta, Sir? Aud de- ...
George Coşbuc - Ceas-rău Ceas-rău de George Coșbuc Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile de fag, Fata toarce; stând pe prag Fata toarce; Plinul fus ușor se-ntoarce Pe sub degete cu drag. N-are Nina scumpă salbă, Nici înauriți cercei, Că-s săraci părinții ei, Dar ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă, Oblu trup ca bradu-n plai Ea mai are; păr bălai Ea mai are. Și-apoi doi ochi, pentru care Doua-mpărății să dai! Blândă ea, ca faptul sării, Vara când e cer senin, Visator, cu un suspin, Ea privește-n latul zării Cum, din negrul depărtării, Vine-un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Și-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Și silește zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă șase ceasul, Când s-oprește-n tindă pasul: Lângă fata tinerea, Mă-sa vine; lângă ea Mă-sa vine. Și-o întreabă cu suspine: Ce-i cu tine, draga mea?! Nu- ...
George Coşbuc - Chindia Chindia de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 52 (16/29 mart.) Stau acum pe-o buturugă Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste Sutele de clăi. Împrejurul meu învie Toate câte sunt, Ce de joc și veselie Când e soarele la toacă! Iată-le, sărind la joacă Undele de vânt. Una printre clăi s-ascunde; Umblă pe furiș, După ea mai multe unde, Fuge care mai de care, Dar, cotind, gonita sare Repede-n tufiș. Toate-n câmp acum s-adună Crângul răscolind Iar frunzișul sună, sună! Dar pe când aleargă ceata, Iat-o, din tufiș, șireata, Iese hohotind. Ies, cu capul dat pe spate, Soațele-i spre văi; Răzvrătesc, întunecate, Brazdele de fân, se-ncurcă Printre spini și iarăși urcă Coastra, printre clăi. Și mereu așa colindă Dealurile-ntregi. Și-n sfârșit, când e s-o prindă Toate cad pe ea deodată, Din grămada-ncăierată Nu le mai alegi. Multe guri acum se-ngaimă, Vălmășag nespus; Paiele de câmp, de spaimă, În vârtej acolo prinse Se rotesc și joacă-mpinse, Se ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...
George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ...
George Coșbuc - Ex ossibus ultor!
... a iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nui clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare, uneori, Când e furtună-n depărtare, La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntruna spre pădure arată Și scapără spre ...
George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
George Coşbuc - Flăcări potolite Flăcări potolite de George Coșbuc E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mal țin, Și-i cale până-n sat! El e flămând și e-nsetat Și-i slab, că e bătrân. Tot dă către fântână zor. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe răzor, Aici la loc răcoritor Sfârșit stătea acum. Pe-același drum de soare plin, Să se ridice, și-a crezut Că moare-n câmp aici, Ca prins de friguri șovăi Și-n urma a căzut. Nevasta i-a murit; Și-apoi I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urmă-a-nnebunit." —„Nebun, din ce?" — „Cuvântul meu Și-al altora, e zvon prin sat ; Dar știe Dumnezeu! Din multe toate, — zic și eu, Dar, urma, din băiat." — „Era mișel?" — „Ba nu, deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... ...
George Coșbuc - Furtuna primăverii
George Coşbuc - Furtuna primăverii Furtuna primăverii de George Coșbuc Precum aduce-n sîrg cu sine Spre țara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oștiri străine, Așa vedeam un vînt grăbit Cu norii după el cum vine. Urlînd le cîrmuia cărarea Purtîndu-i în năvală orbi, Părea că varsă-ndepărtarea Și mii de lupi și mii de corbi De-a valma să-nspăimînte zarea. Silit-au codri mari să mugă Și-n turn, de unde-i supăra Al clopotelor cînt de rugă, Trăsniră, și-un potop era Urgia ce-au făcut-o-n fugă. Cu ei o noapte-nfricoșată Ca iadul peste văi trecu: Dar însăși parcă-nspăimîntată De-atîta spaimă ce făcu, De-abia veni, pierind deodată. S-a dus cum a venit. Departe Spre-adîncul orizont s-a dus Și spaime-acum pe-acolo-mparte. Și iar s-a luminat pe sus Și rîde soarele lui marte ! (