Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (ÎN) CONTRA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 278 pentru (ÎN) CONTRA.
... Titu Maiorescu - Neologismele Neologismele de Titu Maiorescu 1881 Au trecut 14 ani de când pentru întâia oară s-a arătat în Convorbiri literare o direcție critică în contra limbii obișnuite pe atunci în multe scrieri ale literaturii române. Critica voia, pe de o parte, să combată construcțiile arbitrare ale filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau ... respingerea lor, dar o încercasem numai în treacăt și cu acel ton agresiv și oarecum fragmentar ce eram pe atunci încă siliți să-l avem în contra numeroșilor noștri adversari. Revenind prin articolul de față la aceeași întrebare, ne propunem a studia mai de-amănuntul [1] și a supune ... cea neinvincibilă, Iisuse, stăpânira cea infinită. Iisuse, autoritate eternă“ (pag. 145) etc. nu ne putem mira de împotrivirea celor mai mulți capi ai bisericii în contra unor asemenea încercări. II Acolo unde avem în limba noastră obișnuită un cuvânt de origine latină, nu trebuie să introducem altul neologist. Vom zice dar: împrejurare și niciodată cercustanță sau circonstanță, binecuvântare și ... la queue de l’oiel; pas de livre, pas de part (n-ai carte, n-ai parte) și alte asemenea glume. (Vezi și teoria idiotismelor în
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... puterea populației israelite în relațiile sale cu puterea Statului. Și cu ce ton, cu ce aere, s'au făcut toate acestea ? Ziarele evreești au pornit contra Statului pe față un războiu, care, dacă n'ar fi cunoscut cineva tradiționala impertinență biblică, ar fi crezut că este pornit din demență. Citind acele ... asiatic infam și barbar și cu aceia cari făceau agitații și urziri contra intereselor noastre. Ne aducem aminte că una dintre aceste foi, România, protestând contra expulsiunii directorului foii franceze l'IndĂ©pendance Roumanie, în luna trecută, exclama: «Protestăm, că sunt în țară foi nemțești, ungurești și ovreești cari, în toate ocaziunile, insultă instituțiunile și demnitatea României și îi combat interesele, fără ca cineva să se fi gândit a cere să fie censurate ... Și astăzi, aceeași Românie, consecuentă neconsecuenței sale cunoscute, protestează contra măsurii, reclamată de dânsa atunci și luată de guvern acuma, față cu acei străini, cari, în toate ocaziunile, «insultau instituțiile și demnitatea țăriiÅ¥. Ce poate gândi opinia publică sănătoasă de măsura luată de guvern față cu atitudinea și cu agitările ... publică sănătoasă, opinia societății române să nu aprobe niște măsuri luate în interesul ei
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
... est un bienfait des cieux . Adio! mă duc să gust plăcerile vieții contemplative a sfinților apostoli și mă despart de lume fără amărime în contra oamenilor, fie domni, sau... creditori! Singura mustrare de cuget, ce cearcă a mă munci în acest moment, este că bieții actori împărtășesc osânda mea. Teatrul românesc la mănăstire! Ferice de țara al cărei guvern luminat produce asemenea deșănțate întâlniri! Adio ... prin care socotiți să mă trimiteți într-o lume mai bună. Unii membri mai miloși din consiliul d-v. înclină pentru spânzurătoare; alții, mai artiști în gusturi, opinează pentru țeapă. Pricep că spectacolul unui român spânzurat ori chiar tras în țeapă trebuie să fie dulce și plăcut în ochii unui magiar, dar nu protestez cu mai mică hotărâre în numele dreptului ginților și mai ales în numele lui Kossuth contra oricărui fel de execuție aplicată persoanei mele. N-am gust pronunțat nici pentru țeapă, nici pentru spânzurătoare; și, făcându-vă această declarație, cu toată sinceritatea ... socotința lor, conținea destinul și viața Ungariei! Protestez dar în numele legilor, în numele libertății individuale, în numele dreptului ginților și cer o satisfacere deplină în ...
Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski
... baletul Excelsior. E ciudat: mai adesea reușește o direcțiune să aibă un balet bun decât un balon să aibă o bună direcțiune. Iată un balet în adevăr mirific! o idee mare vulgarizată prin cadriluri! o gândire virilă simplă, exprimată printr-un complex de pulpe de sex contrariu! E simplă, în adevăr, această nobilă concepție – simplicitatea este un atribut al nobleții! Spiritul Luminii în lupta-i seculară cu Duhul Întunericului, Luceafăr sclipitor contra Tenebrelor oarbe... Binele contra Răului – Excelsior! Avem mai întâi prologul. În mijlocul unor talazuri negre, sub un cer acoperit cu nori negri, stă în lanțuri, pe o stâncă neagră, sub călcâiul unui demon mai negru ca toate, o umbră albă — e geniul civilizației sub călcâiul Răului. Muzica este ... tutti la orchestră, acordul atât de mult așteptat izbucnește, si apoi, fără pauză, imnul secular de biruință al libertății! Excelsior! Ni se desfășură pe urmă în cinci acte — cam lungi, ce e drept — reprezentarea alegorică a triumfurilor, încet-încet, veac cu veac, câștigate de geniul Luminii: abolirea ... uitasem... Excelsior... acesta este titlul noului volum de versuri al d-lui A. Macedonski, volum neprețuit, căci nu poartă nici pe copertă, nici ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... de dl Ibrăileanu. O opinie contrară este o ofensă zice d-sa. Însă totuși, după atât de lungi și curioase silințe, pitecantropul nu se dezminte: în sarcasm se perpetuează evident arătarea caninilor. În mersul ei fatal și nepăsător, natura e aceeași, în piatră, în arbore, în om, în toată materia. Pentru om, legile naturii sunt că niște curse complicate și neprevăzute, printre care trebuie să-și strecoare cele câteva kilograme de materie ce ... maimuță a avut creierul mai dezvoltat. Omul, luminându-se, a ajuns doar să descopere ideea de moarte, să se înscrie pe sine în seria zoologică, să priceapă că pământul e un vremelnic fir de țărână în infinit, să piarză credința în Dumnezeu. În centrul acestei dezvoltări complete stă crima fundamentală a naturii împotriva omului: conștiința unui Kant sădită într-un mamifer supus legilor stupide ale materiei ... a calomniat adică lupii. Numai la mare nevoie se întâmplă să se potrivească lupilor formula lupus lupo homo. Nu uita nici un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de razboi: cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia, cu iubita. Dacă ești sincer înseamnă că,
... știi, nu face: un cadou de la nenea Andrei... Știi cât ține el la noi... — Firește... — Sunt curios, să vedem: se găsește? Dar în sfârșit, zi că nu se găsește... Atâta pagubă!... Dar de unde știi? poate că se găsește! Eu nu zic nimic. Dar el, văzând că tac ... vedem: se găsește? Eu iar tac; el, văzând că nu zic nimica: — Adică dumneata zici că... nu se găsește. — Ba nu! zic; din contra. — Din contra? care va să zică, și dumneata ești de idee că se găsește? În sfârșit, ajungem acasă la nenea Stasache. Madam Panaiotopolu, mai nostimă decât totdeauna, mă primește cu amabilitatea-i cunoscută: — Dacă nu veneai, mă supăram foc ... cadou nenea Andrei... Cine ți-a spus ? — Nenea Stasache. — Închipuiește-ți! — Dar, zic eu, a publicat nenea Stasache în jurnale... poate că se găsește. — Ei, aș! — De unde știi d-ta că nu? întreabă bărbatul. — Cum o să se mai găsească ... Pe ce poftești. — Pe alt inel la fel... — Pe alt inel la fel! Pe când discutăm astfel, se aude zbârnâind soneria. Slujnica iese ...
Cincinat Pavelescu - Măgarul lui balaam
... Cincinat Pavelescu - Măgarul lui balaam Măgarul lui Balaam de Cincinat Pavelescu dedicată aceluia care, recunoscându-se în aceste versuri, se va crede de spirit, întorcând cu facilitate ironia contra mea În alte vremi, când un măgar, Bătut de un stăpân barbar, Vorbi, s-a minunat natura; Dar astăzi, când le toacă gura Atâtora, pe ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... i putea S-aduci doi oameni; răul l-urmeaz-întregi popoare; Căci răul este colțul vieții. Vecinic răul Întâiul rol îl joacă Â e colț în orice cuget, În oricare voință, în orice faptă mare. Invidia de pildă e mam-egalității, Și îngrădirea contra răutății reciproce Dreptate se numește. Cu cât mai răi sunt civii Cu-atât e mai perfectă dreptatea. Fiți răi și veți străbate La țintă-oricât ... Ce plan adânc-șiret! Cum în sămânța dulce a răului s-a pus Puterea de viață! Și mai credeți în bine, în basme de copii! O, ridicați în suflet gigantici vijelii Și sfărâmați c-o mândră strigare triumfală Ordinea cea nedreaptă, șireată, infernală, Ce proștii și șireții, unii-nșelați, iar alții Înșelători susțin ... al desperării! Acum pricep eu gându-ți, căci zvârcolirea mării Trăiește-acum în mine. Pricep gândiri rebele Când ai smucit infernul ca să-l arunci în stele, Dezrădăcinași marea ca s-o împroști în soare, Ai vrut s-arunci în caos sistemele solare. Â Da! ai știut că-n ceruri, răul, nedreptul, tronă, Că secole nătânge l-adoră, l-încoronă, Știai c-așa cum este ... ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... spirituală și grație delicată care dă tot farmecul acestui gen literar, deși le îmbrăca într-o ținută satirică mult mai pronunțată. El izbi cu vigoare în corupția societății romane, în delapidatorii publici [...]. El se ridică și contra scriitorilor neoriginali și sfătuiește pe negustori să învelească în versurile lor sardele și măsline. Tablourile pe care le evocă sunt uneori pline de obscenități, iar expresiunile nu scapă, cu toată energia lor, de trivialitate ... la 1577. Să venim la cel mai mare epigramist latin, la Martial (Marcu Valeriu), născut la anul 48, după Cristos, la Bilbilis, Spania, și anume în Celtiberia, și mort pe la 104, în timpul domniei împăratului Traian. Pliniu cel tânăr scrie, aflând de moartea lui Martial: Era un om spiritual, mușcător, fin, care punea în scrisul lui multă sare, multă fiere și destulă candoare! Martial s-ar cădea să ne reție mai mult, pentru că în cele 16 sute de epigrame cât ne-a rămas de la el ne-a transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică ... lui Martial. Dar cei mai mari dușmani ai acestui poet au fost tot traducătorii lui. Gilles Menage, celebru erudit francez, numea traducerea abatelui Marolles: Epigrame în
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... Alecsandri) Alecu Russo de Vasile Alecsandri I A. Russo, trimis de copil într-un institut din Elveția, săvârși studiile colegiale și se întoarse în Moldova la 1838 cu o colecție de încercări poetice scrise în limba franceză. Printre aceste bucăți inspirate de amorul libertății se găsea și o imprecare violentă contra tiranilor, ce-i cauza oarecare supărări în Viena din partea poliției. Soarta lui îl puse chiar din prima-i junie în față cu prigonirea guvernelor despotice, însă această prigonire nu putu să schimbe întru nimic vesela nepăsare a caracterului său. După întoarcerea sa în ... cu atâta; un alt Luminat ofis gospod trimise totodată la altă mănăstire întreaga trupă românească! Ridicolul unit cu arbritrariul! Pe când tronul se credea astfel în pericol, pe când guvernul lua niște măsuri atât de aspre în contra teatrului național, pedepsind orbește autor și actori, eu mă aflam la București. Întorcândumă la Iași, găsii următoarea scrisoare a amicului meu; ea va ... bienfait des cieux.“ Adio! Mă duc să gust plăcerile vieții contemplative a sfinților apostoli și mă despart de lume fără amărime în
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a ... două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura democrației. Neerlandele erau protestante și autonome; Filip II așeză în ele o inchizițiune contra dușmanilor catolicismului și o spânzurătoare contra dușmanilor absolutismului; neerlandezii rădicară steagul revoltei și Filip pierdu pe cei mai industrioși și cei mai culți dintre supușii săi. Anglia era reformată și constituțională ... să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în ...