Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ROTI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 61 pentru (SE) ROTI.
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... n sân la mine. — Nu știi, cumătre, ceva? S-a-mbolnăvit nevasta. — Ia porumb și fă la moară, Că nevasta ți se scoală. De-ar da Dumnezeu o sloată Se găsești la moară gloată, Să șezi o lună-ncheiată, Și porumbul să se moaie Să nu treacă prin piscoaie. IX Cuculeț, unde-ai iernat? Peste Jiu, la Vadul lat, Într-un cătun afumat. Cât e Cladova de mare ... vezi. XXV Bată-te crucea de vale, Cum oi să rămâi de jale, Făr'de glas de fată mare, Fără voinicel călare. Câți în tine se-ntâlniră Doi cu doi nu se uniră. Câți în tine se jucară Doi cu doi nu se luară. Vale lungă, vale-adâncă, Aici lupii mă mănâncă. Stăi, lupe, nu mă mânca, Pân' să-mi văd ibovnica. XXVI De te duci, neică, cu ... frunte Trecui Jiul fără punte, Ș-ajunsei la puica mea, De-mi răcori inima. XXXIV Nu blestema cucul, lele, Că să jumule de pene Și se trântește de lemne. Și cucul nu-i vinovat Că mai la mulți a cântat, Mai pe toți i-a mângâiat. XXXV ...
... când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a vreunei rațe, ce cu botul sub aripă visa, se vede, de apropierea dușmanului. — Curând o să se reverse de ziuă, e bine să mergem pe apă, îmi zise moș Toma grădinarul. În adevăr, o dungă albie, sfiicioasă, abia simțită, se arătă ca un dor depărtat la marginea răsăritului. Amândoi ne suirăm într-o luntre și moș Toma grădinarul, care era priceput la toate, luă vâsla ... această strigare de bucurie, această închinăciune la soarele ce venea să le încălzească, avea în sine ceva duios. Apoi în momentul în care soarele înfocat se înfățișă deasupra orizontului cu toată strălucirea unui stăpânitor al pământului, cântecul lor se opri tot atât de năprasnic precum începuse, ș-atunci balta deșteptată prinse să se frământe în jurul meu. Un popr întreg de păseri furnica acum în toate părțile; bâtlanii cu cataligele lor întinse se roteau în cercuri mari deasupra apei, găinușile sprintene săreau de pe un nufăr pe nufăr, stoluri de grauri se zburătăiau prin stuh, făcându-și spaimă de vântul ce cânta prin trestii; apoi nagâți, păscari, rațe, cufundari cântau, ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
... Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ... Și a sa sacră voie mi-au pus îndatorire, Ca eu să fiu dospeala a totul ce viază, Și-n mine să se-ntoarcă spre a renaște iarăși. Deci eu printre planete rotindu-mă cu vâlfă, Și răspândind din sine-mi o vlagă crescătoare, Mi-am ... apoi mor ca tigrii, cugetul nemustrându-i, Și mistuiesc în mine afurisite oase"... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aici glasul cest dulce, ce îmi șoptea pământul Și-mi încânta simțirea, se curmă de suspinuri... Dar mai apoi îmi zice: "Spune bieților oameni Să-și podobească viața cu fapte onorate, Spune să se iubească frățește între dânșii, Căci pe cel de aproape cine iubește-n lume Porunca împlinește acea dumnezeiască, Iar eu ale lui zile le voi umple ... ndulcesc pot numai amarul vieții voastre, Eu sunt sticla de balsam pentru sufletești rane, În mine de somn dulce veți adormi ca pruncii, În mine ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că poate în curînd va trebui să plece aiurea, și colecțiile lui se vor risipi fără să-și fi putut isprăvi lucrarea de atîția ani începută. O slăbiciune îl cuprinse, și cum se gîndea așa, la veșnicile transformări ale naturii, deodată, un punct năluci în aer, departe, se mări și trecu pe dinaintea lui ca o flacără. O clipire de ochi îi însenină vederea, iar cînd privi, punctul era la loc și altă ... împins de cine știe ce forță oarbă, căci hrană pentru el e pretutindeni și culcușurile, gata așternute de Dumnezeu. Uimiți priviră copiii, și glugile verzi se ridicară să abată șivoiul în mers. Ca o ploaie de petale fantastice scuturate din copaci după furtună, pămîntul se acoperi în jurul lor de aripi strivite, dar trîmba de lumină, sus, se făcea la loc, și cei scăpați își urmau fantomatic drumul fără a mai privi în urma lor. Astfel trecea timpul lăsîndu-și cortinele ... din cînd în cînd cu grijă spre patul bolnavului. O undă de vînt trecînd ca un suflu misterios umflă o perdea. Și cum ochii bătrînului
... așa luă din colț bastonul gros, cu mâner de aur, în care avea să-și sprijine de-acuma bătrânețile. Nu-i plăcea să steie locului; se târa cum putea dintr-o odaie într-alta, și la urmă venea de se așeza tot în fața ferestrei de la uliță; nu trecea soldat, nu se ducea ofițer spre cazarmă fără ca bătrânul să nu-l urmărească până departe cu privirea. Dimineața se scula în zori, când sunetul goarnelor vestea ziua în marșul voios al deșteptării; se culca la stingere, când odăile mari parcă se umpleau de cântecul duios al odihnei... De când zăcuse bolnav greu în pat, de când nu se mai putea mișca decât întors de brațele servitorului ce-l îngrijea, viața i se întunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i putea ieși în cale. Nici nu se apăra: nu chemase doctori, nu luase doctorii și, în dimineața aceasta, când aproape nu avu putere să-și deschidă pleoapele, zâmbi mulțumit. Era o dimineață ...
... cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor ... viteji: Timur îți stă-n față, iar spada-i e soră cu spada lui Mircea, Și ce s-a-nceput la Rovine, sfârși-se-va la Angora! El zice, și una spre alta s-azvârl întărtatele oarde, Și rânduri de rânduri izbite, cu vuiet de valuri se sparg. Trei zile-și țin clipele tulburi pe stemele celor doi crai. Se mișcă-n bulucuri mulțimea, se rupe și iar se-mpreună, Cad pâlcuri sub pâlcuri de-a valma, și altele proaspete vin, Iar hreamătul crește și scade, ca-n spulber de viscol purtat ... și în pinteni arapul, Cărare-și despică-n năvală Timur cu hangerul în mână. Sporește cu el vălmășagul amestec de glasuri pripite... Din mijlocul lor se ...
... gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de-a curmezișul dragostei. Și-a început pichirea să se învârte-n sus și-n jos pe lângă păun. Azi așa, mâine iar așa, până când i-a venit odată la socoteală și ... žChiau!â€� „Sunt fericită!â€� „Chiau!â€� Ce Dumnezeu, gândește pichirea, numai atât e în stare să-mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și de aur, soarele!... Peste lume se revarsă valuri de lumină. Păunul strălucește de parcă ar fi îmbrăcat în fir. Pichirea îl privește încântată, mândră de frumusețea iubitului ei. Apoi se întoarce de se uită, uimită, la soare. Și, cu sufletul ei sălbatic, plin de poezie, își îmbie și iubitul: „Privește, privește, dragă!â€� Dar păunul se supără. Îngâmfala îi descleștează limba: „Ce să te uiți la soare, când mă ai pe mine? Rogu-te, privește-mă!â€� Și cum pichirea ... spre răsărit, păunul i se ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... să rămâie însemnată. Ce să vezi însă? Așa le-a luat ochii celorlalte păsări roșul ciocănitorii, că toate au năvălit la ea, să se atingă de dânsa, să capete și ele măcar cât de puțin din fața sângelui. Cel dintâi sticletele. Dar dintr-o picătură ce s-alegi? Pe ... în pace. Ia să rămân eu neagră cum sunt.â€� Și neagră a rămas. Tot astfel și corbul. Puține au avut înțelepciunea să se roage de Dumnezeu să le facă el cum o crede în nemărginita lui mărinimie. Așa Preaînaltul și-a atins degetul de penele păunului ... înainte. Atunci, dintr-un tufiș, iată și privighetoarea! Privighetoarea, pe vremea ceea, era cea mai leneșă pasăre: dormea și ziua și noaptea. Și fiindcă acuma se trecuse cu somnul, nimerise și ea la spartul târgului și alergă la Preaînțeleptul să-i schimbe și ei penele, că nu vroia să rămâie așa ... și o lăsă așa, ba o și pedepsi să nu mai doarmă nici nopțile de acum înainte. Dar fiindcă privighetoarea zbură pe umărul Atotfăcătorului, și se rugă frumos de iertare, și fiindcă îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, i ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... sun-a groapă ș-a sicriu Glasul tinereții duse ș-al iluziilor șterse?... Înțelege că-i zadarnic pe-un mort lacrimi să se verse!... Negreșit, avut-ai zile de noroc și de iubire... Cine n-are-n lumea asta partea lui de fericire? Ai trăit și tu în ... în prag Și uitându-te în cale-i, cu ochi lacomi și fierbinți, L-așteptai, sfârșit să puie dulcii tale suferinți, Și mureai pân să se stingă razele în asfințit. Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric... Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine, Îți părea o veșnicie de-așteptare ... a vremii cu nimic n-o amăgești. După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitării. Morții nu se mai întorc din cale. Când sub perii albi, zbârcită, fruntea-ncepe să se plece Ca sub cea mai grea povară, inima-i o vatră rece. Lumea basmelor ce încă îți mai picură-n auz A sfărmat ... ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
... vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi ... roiau copiii cu grămada, Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate, Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada? Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile, Născute dintr-o ... rentineriți de primăvară. O vorbă îndemna o alta, ș-un gând chema o amintire Și-n toropeala asta dulce a noastre inemi amândouă Se
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis ... tocmai când se porneau la o nouă ispravă. Vestea aceasta se împrăștiase într-o clipă ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie ... l Iancu Georgescu, după ce s-a sărutat de multe ori cu neica Stavrache, a pornit cu vesela bandă, fără să se mai uite înapoi. * De mult nu se mai pomenea acum în sat de preotul Iancu... Se-necase? Îl răpusăse cineva? Nici urmă nu lăsase, parcă intrase-n pământ. În locul lui se orânduise alt preot; nu-l putuseră aștepta oamenii cât lumea; nu putea rămâne sat de creștini fără liturghie. Când d-l Stavrache se ...